Sistemul mixt - cum se cuvine rotită lingurița în ceașca de ceai
1916
Trustia, elegii politikoase
Ieri, dr P. Stuh a venit cu inițiativa schimbării sensului de rotire a linguriței în paharul de ceai. Propun să nu mai învârtim lingurița de ceai în sensul rotirii acelor ceasornicului, ci în contrasens, în corespundere cu mișcarea de rotație a planetei noastre, de la vest spre est, a vorbit el grav, asimetric, în fața colectivului ospicial. Astfel se va se reduce efortul de mânuire a linguriței, va crește viteza de rotire a linguriței în ceașca de ceai și, în consecință, zahărul se va dizolva mai rapid, decât dacă îl mestecăm ca până acum, de la est spre vest, și calitatea cealui se va îmbunătăți cu mult, ne asigură dr Stuh, îndemnându-ne să participăm la dezbateri publice pe acest subiect important, fundamental.
Reacția a fost diferită, de la entuziasm la acuzații grave. Colesovnazadov a salutat ideea, spunând că demult visează la o asemenea schimbare, fiindcă îi obosește mâna să mestece zahărul în ceașca de ceai și că viteza actuală de dizolvare este insuportabilă, că se pierde foarte mult timp productiv cu acest proces. Cozonac l-a acuzat pe dr Stuh că se ține cu dinții de putere și intenționează să micșoreze în felul acesta porția de zahăr și să și-o însușească în mod fraudulos, că un pic de efort fizic nu strică și că rotirea linguriței în sensul acelor ceasornicului îl ajută să fie în formă fizică bună. Ca să nu mai vorbim despre faptul că a roti lingurița în sensul acelor ceasornicului e mult mai simplu, e suficient să ne utăm la un ceas sau un orologiu, pe când sensul rotirii globului pământesc e mai dificil de stabilit, - spuse Cozonac. Poporul nostru nu e pregătit pentru o asemenea schimbare radicală, strigă sanitara Vera. Propun un sistem mixt, prima rotație o facem ca de obicei în sensul acelor ceasornicului, a doua – în contrasens, apoi în sens, apoi în contrasens etcetera și viceversa! Aceasta e o diversiune, o fraudă ideologică, pentru a torpila propunerea mea! – replică dr Stuh, dar de dragul consensului se arătă dispus să meargă la compromis.
Acum stau și mă gândesc de ce toată lumea vorbește despre linguriță, viteza de topire a zahărului, dar nimeni nu pomenește despre faptul că se pune prea mult zahăr în ceașcă, iar ceaiul are culoare și gust de lături?
Al vostru gimnozof, sfenoidit, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















