Cum a ajuns Roman Abramovici de la ORFAN la oligarh. Vindea jucării de plastic și parfumuri în Moscova, la 20 de ani
14508
Cine este Roman Abramovici? A devenit orfan la vârsta de trei ani, dar a a ajuns unul dintre cei mai bogați bărbați din lume. Însă, legăturile lui Roman Abramovici cu Vladimir Putin i-au lovit afacerile și reputația. „Sunt sigur că oamenii vor vorbi despre mine trei sau patru zile. Vor uita cine sunt și asta îmi place”, asta a spus miliardarul rus când a cumpărat Chelsea în 2003.
Există puține șanse ca Roman Abramovici să rămână în anonimat mai ales acum, având în vedere evenimentele din ultimele săptămâni, relatează BBC. Guvernul britanic i-a înghețat activele din Regatul Unit - inclusiv casele, operele de artă și clubul Chelsea. I-a impus şi o interdicție de călătorie, fiind acuzat că este complice cu Putin la invadarea Ucrainei.
Roman Arkadievici Abramovici s-a născut la Saratov, în sud-vestul Rusiei, la câteva sute de km de granița cu Ucraina, în 1966. Mama lui, Irina, a murit de septicemie când el avea un an, iar tatăl său a murit doi ani mai târziu, în urma unui accident de muncă pe un şantier. Abramovici a fost crescut de rude, copilărind în Komi, nord-vestul Rusiei. Acolo banii erau puţini şi temperaturile reci.
Într-un rar interviu oferit pentru The Guardian, Abramovici a spus că nu poate considera că avut o copilărie rea. „n copilărie nu poți compara lucrurile: unul mănâncă morcovi, altul mănâncă bomboane, ambele au gust bun. În copilărie nu poți face diferența”.
A abandonat școala la 16 ani, a lucrat ca mecanic și a servit în Armata Roșie înainte de a vinde jucării din plastic la Moscova. A trecut apoi la parfumuri și deodorante, construindu-și averea treptat într-o Rusie cu o mai mare deschidere spre Vest sub conducerea lui Mihail Gorbaciov.
Dezintegrarea Uniunii Sovietice și, odată cu ea, controlul statului asupra resurselor, a oferit mai multe oportunități. La 25 de ani Abramovici a avut parte de o lovitură norocoasă. A obţinut compania petrolieră Sibneft de la guvernul rus în urma unei licitații trucate în 1995. A cumpărat-o cu 250 de milioane de dolari şi a vândut-o înapoi guvernului pentru 13 miliarde de dolari în 2005.
Avocații săi spun că nu există nicio dovadă care să susţină că şi-a strâns averea prin infracțiuni. Cu toate acestea, în 2012, Abramovici a recunoscut într-un tribunal din Marea Britanie că a dat bani pentru a obține controlul asupra Sibneft.
S-a implicat și în „războaiele aluminiului” din anii 1990, în care oligarhii - cei care acumulaseră averi uriașe și putere politică după prăbușirea URSS-ului - au luptat pentru controlul vastei industrii de aluminiu. „La fiecare trei zile, cineva era ucis”, povestea Abramovici în 2011, adăugând că această amenințare la viața lui l-a făcut un participant reticent. Abramovici și-a arătat în continuare puterea, făcând sute de milioane de dolari în mijlocul haosului.
Intrarea în politică
A devenit un aliat al președintelui Boris Elțin și un jucător pe scena politică post-sovietică din Moscova. A avut chiar și un apartament la Kremlin pentru o perioadă. Când Elțin a demisionat în 1999, Abramovici a fost printre cei care l-au susținut pe Vladimir Putin, pe atunci primul ministru și fost spion KGB, să ajungă președintele Rusiei.
În timp ce Putin se impune pe scena politică, își stabilea și dominația asupra oligarhilor. Unii oligarhi au sfârșit la închisoare, iar alții au fost exilați dacă nu reușeau să dea dovadă de loialitate Kremlinului.
Abramovici nu a suferit această soartă. În 2000, a fost ales guvernator al regiunii Chukotka, o zonă defavorizată, situată la extremitatea nord-estică a Rusiei. A câștigat popularitate după ce și-a investit proprii bani în servicii sociale, dar a demisionat în 2008. În tot acest timp, el și-a păstrat afacerile și și-a cumpărat tablouri, case, mașini.
Venirea la Londra
În 2003, Abramovici a devenit celebru în lumea fotbalului, după ce a achiziționat Chelsea, cel mai mare club din vestul Londrei, o afacere în valoare de 140 de milioane de lire sterline. Era o mișcare neobișnuită pentru un bărbat descris pe scară largă ca fiind tăcut, chiar timid.
„Filozofia mea de viață este să aduc echipe de profesioniști. În Chukotka am echipe profesioniste pe teren și voi face asta și aici”, a spus el atunci pentru Financial Times. Sub conducerea lui Jose Mourinho și a altora, averea lui Abramovici a ajutat-o pe Chelsea să obțină cinci titluri de Premier League, două Champions League și cinci titluri de Cupa Angliei.
Abramovici deține un conac cu 15 dormitoare la Kensington Palace, vestul Londrei, în valoare de peste 150 de milioane de lire sterline, un apartament în Chelsea, o fermă în Colorado și o casă de vacanță pe Riviera Franceză. Iahturile sale - Solaris și Eclipse - sunt printre cele mai mari din lume. Abramovici, care a divorțat de trei ori, deține și un avion personal.
Cazul de calomnie
Întrebat de The Guardian în 2006 despre ce pot face banii pentru o persoană, el a răspuns: „Nu-ți pot cumpăra fericirea. O oarecare independență, da”. Bloomberg estimează averea lui Abramovici la 13,7 miliarde de dolari, plasându-l pe locul 128 în topul celor mai bogați oameni din lume. Forbes stabilește avearea sa la 12,3 miliarde de dolari, plasându-l pe locul 142.
Ceea ce este sub semnul întrebării este cât de independent este în raport cu Vladimir Putin. Anul trecut, Abramovici a dat în judecată editura HarperCollins pentru calomnie în legătură cu o carte, Oamenii lui Putin de Catherine Belton, care susținea că președintele rus i-a ordonat să cumpere Chelsea. Cele două părți au soluționat cazul în afara instanței, editorul fiind de acord să facă câteva precizări.
Dar legăturile lui Abramovici cu Putin au continuat să-i pună probleme, mai ales când forțele ruse au invadat Ucraina. Abramovici a anunțat că vinde clubul Chelsea cu opt zile înainte de a-fi impuse sancțiunile din partea britanicilor și din partea UE. Fanii au continuat să-i scandeze numele la meciuri, dar mulți politicieni cer ca bunurile lui să fie confiscate, nu doar înghețate.
„Sper că voi putea vizita Stamford Bridge pentru ultima dată pentru a-mi lua rămas bun de la voi toți în persoană”, le-a spus Abramovici suporterilor lui Chelsea. Dar o întoarcere în vestul Londrei este puțin probabilă în viitorul apropiat.
Continuarea AICI.
23.12.2025
08:35
366
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
558
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
774
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
23.12.2025
07:31
613
Omul care are mai mulți bani decât România, Bulgaria, Ungaria și R. Moldova la un loc
22.12.2025
20:23
711
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
532
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
638
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
671
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
607
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
17:13
642
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
23.12.2025
08:35
300
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
532
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
741
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
693
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
515
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
624
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
658
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
594
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
17:13
630
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
22.12.2025
15:32
644
Captură impresionantă de droguri sintetice în Chișinău: Un bărbat reținut cu PVP în valoare de 7 milioane de lei
22.12.2025
15:23
593
Satisfacția studenților la universitățile din Moldova în ușoară creștere, dar favoritismul și problemele de integritate persistă
22.12.2025
14:37
716
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
22.12.2025
13:02
691
Condamnare drastică pentru un bărbat din Călărași care și-a agresat sora și a atacat partenerul acesteia cu toporul
22.12.2025
12:21
623
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
22.12.2025
12:11
626
Escroc din Chișinău, condamnat la 7 ani pentru înșelăciuni cu locuri de muncă false și promisiuni de motorină ieftină
22.12.2025
11:13
849
General rus din Statul Major, ucis în sudul Moscovei; anchetatorii investighează implicarea serviciilor speciale ucrainene
22.12.2025
08:04
672
Horoscopul zilei 22.12.2025
22.12.2025
07:02
996
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
21.12.2025
22:20
1077
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
1163
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
1133
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
955
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
1020
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
1163
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
1052
Horoscopul zilei 21.12.2025
Horoscopul zilei 23.12.2025
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
Omul care are mai mulți bani decât România, Bulgaria, Ungaria și R. Moldova la un loc
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.92
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














