13:16:10 25.12.2025
Stiri

Criză fără precedent în istorie: Preţul petrolului a intrat pentru prima dată în teritoriu negativ şi s-a prăbuşit la minus 57 dolari per baril. Ce a adus haosul neaşteptat

Știri 21.04.2020 08:40 Vizualizări1538
Criză fără precedent în istorie: Preţul petrolului a intrat pentru prima dată în teritoriu negativ şi s-a prăbuşit la minus 57 dolari per baril. Ce a adus haosul neaşteptat

Situație alarmantă în Statele Unite unde, pentru prima oară în istorie, petrolul american se tranzacționează la prețuri negative. Cauza este scăderea cererii cauzate de pandemia de coronavirus și a capacității de stocare insuficiente, scriu CNN și Financial Times.

Practic, acest lucru înseamnă că producătorii sunt nevoiți să îi plătească pe cumpărători pentru a le achiziţiona petrolul pentru că nu mai au capacități de stocare disponibile.

Potrivit AFP, la sfârșitul unei sesiuni infernale pe bursă, un baril de petrol listat la New York pentru livrare în luna mai s-a încheiat luni, pentru prima dată, sub zero dolari, investitorii fiind gata să plătească pentru a scăpa de el din cauza lipsei capacității de depozitare.

Prețul petrolului a scăzut luni până la -37,63 dolari pe baril. Acesta este cel mai scăzut nivel din momentul în care NYMEX a deschis tranzacțiile pentru futures pe petrol în 1983, scrie CNN.

Declinul dramatic al cererii din cauza crizei COVID-19 înseamnă că instalațiile de depozitare sunt aproape pline, notează și sky.news.com. Conform analiștilor, tancurile își pot atinge limitele în termen de trei săptămâni.

Naeem Aslam de la Avatrade a sctis într-un raport că „Scăderea accentuată a prețului se datorează lipsei cererii suficiente și lipsei locului de depozitare, dat fiind faptul că reducerea producției nu a reușit să fie proporțională cu scăderea cererii de aprovizionare.”

Situația poate fi atribuită în parte mecanicii de piață, notează CNN. Contractul futures pentru luna mai pentru West Texas Intermediate, reperul american în domeniu, urmează să expire. Cei mai mulți investitori se concentrează deja pe contractul din iunie, reducând volumul de tranzacționare și volatilitatea alimentării, a spus analistul UBS Giovanni Staunovo.

Contractul futures din iunie pentru WTI tranzacționează în jur de 22 de dolari pe baril.
Presiunea extremă asupra contractului WTI pentru luna mai evidențiază îngrijorările continue cu privire la dinamica ofertei și a cererii care afectează piața petrolului.

Arabia Saudită, Rusia și alți producători au încercat să susțină prețurile cu o înțelegere, săptămâna trecută, pentru a reduce producția cu 9,7 milioane de barili pe zi în mai și iunie, cea mai mare reducere vreodată negociată. Dar nimeni nu se aștepta ca cererea să scadă atât de mult.

Instalațiile de stocare a petrolului sunt pline și în pericol de deversare, crescând șansa ca unii producători de petrol din Statele Unite și Canada să plătească clienții pentru a scăpa de stocuri. Investitorii sunt deosebit de îngrijorați de atingerea capacității de stocare în Cushing, Oklahoma, principalul hub american al SUA.

Rystad Energy, o companie de consultanță, prognozează că stocurile comerciale brute comerciale din SUA vor atinge valori maxime la sfârșitul lunii aprilie și vor continua să crească în mai.

Gest strategic al lui Donald Trump. SUA va cumpăra 75 de milioane de barili de petrol pentru rezerva strategică

Preşedintele Donald Trump a anunţat luni că Statele Unite vor profita de prăbuşirea istorică a preţului petrolului pentru a cumpăra 75 de milioane de barili cu scopul de a umple rezerva strategică a SUA, scrie AFP, citată de Agerpres.

"Ne umplem rezerva strategică de petrol şi ne gândim să punem până la 75 de milioane de barili în rezerve, ceea ce le va umple", a declarat preşedintele în cursul briefingului cotidian de presă privind pandemia de COVID-19.

La 17 aprilie, rezerva americană conţinea 635 de milioane de barili şi limita autorizată este în prezent de 713,5 milioane de barili.

Rezerva americană are o capacitate de depozitare de 727 de milioane de barili şi se află înmagazinată într-un complex de patru situri subterane în statele Texas şi Louisiana, pe malul Golfului Mexic.

Ţiţeiul este destinat situaţiilor de urgenţă, ca în 1991 în momentul operaţiunii "Furtuna Deşertului" după invazia Kuweitului de către Irak, în 2005 după uraganul Katrina sau în 2011 în cursul revoltei populare din Libia.

Alte vânzări, mai punctuale, au avut loc în ultimii ani pentru a reface bugetul de stat al SUA.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
25.12.2025 07:56 415 Horoscopul zilei 25.12.2025
Top stiri
25.12.2025 07:56 412 Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025 08:06 850 Horoscopul zilei 24.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.82 1 RON 3.90 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte