Creatorul de modă din Rusia, Valentin Iudaşkin, a murit la vârsta de 59 de ani
2989
Designerul Valentin Iudaşkin, primul rus care a fost admis în Chambre Syndicale de la Haute Couture din Franţa în anii 1990, a murit la vârsta de 59 de ani, a anunţat marţi casa sa de modă din Moscova, potrivit AFP.
,,Iudaşkin nu mai este", a declarat o purtătoare de cuvânt a casei de modă pentru agenţia oficială de presă TASS. Potrivit mass-media ruse, în ultimii ani, designerul se lupta cu un cancer.
,,Din păcate, astăzi am primit vestea tragică a morţii lui Valentin Iudaşkin. Preşedintele (rus Vladimir Putin) îşi exprimă profundele condoleanţe", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Agerpres.
În martie 2022, prezentarea de modă virtuală a lui Valentin Iudaşkin, cunoscut şi drept unul dintre creatorii noilor uniforme ale armatei ruse, a fost eliminată din cadrul Săptămânii Modei de la Paris, deoarece, potrivit organizatorilor, designerul nu s-a ,,desolidarizat" de ofensiva rusă declanşată în Ucraina cu câteva zile înainte.
În 1991, Valentin Iudaşkin a făcut senzaţie la Paris cu colecţia ,,Fabergé", una dintre rochiile acesteia fiind donată Muzeului Luvru. Ulterior, el a participat în mod constant la Săptămânile Modei Haute Couture de la Paris cu colecţii precum ,,Fresques", ,,La Grande Catherine" sau ,,Ballet".
Iubitor al culorilor vii şi ornamentelor bogate, designerul a construit o afacere prosperă pornind de la un atelier sovietic pentru a deveni, în 1996, primul rus admis în Chambre Syndicale de la Haute Couture din Franţa.
La începutul anilor 2000, casa sa de modă vindea în SUA, Italia, Belgia, Marea Britanie, Kuweit, Liban şi Arabia Saudită.
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:58
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
















