18:12:39 22.01.2026
Stiri

Costuri REDUSE: Mărfurile din R. Moldova vor fi EXPORTATE mai ușor pe piața EUROPEANĂ

Economie 17.06.2015 08:24 Vizualizări1363
Costuri REDUSE: Mărfurile din R. Moldova vor fi EXPORTATE mai ușor pe piața EUROPEANĂ

Mărfurile moldovenești vor putea ajunge mai ușor pe piața europeană, cu costuri reduse și mai rapid.

Asta promite Guvernul care a aprobat în ședința de ieri Regulamentul privind procedura de eliberare şi retragere a certificatului de exportator aprobat, în vederea punerii în aplicare a prevederilor Codului vamal al Republicii Moldova şi facilitării comerţului extern şi a procedurii de certificare a originii mărfurilor.

Potrivit regulamentului, agenții economici care vor obține statut de exportator aprobat vor beneficia de dreptul de a confirma originea preferențială a mărfurilor pe proprie răspundere.

Acest lucru presupune că exportatorii aprobați nu vor mai solicita instituţiei vamale eliberarea certificatului de origine a mărfurilor, dar o vor confirma de sine stătător, prin completarea declaraţiei pe factură. Această prevedere va contribui la exportul de mărfuri autohtone în spațiul european şi va reduce considerabil costurile și timpul necesar confirmării originii mărfurilor.

Documentul a fost elaborat în conformitate cu angajamentele asumate de Republica Moldova prevăzute în Acordul de Asociere cu UE și are drept scop simplificarea procedurii de confirmare a originii mărfurilor autohtone care sunt exportate în Uniunea Europeană în regim preferențial, cu scutire de taxe vamale.

O altă decizie a Guvernului, aprobată tot ieri, prevede completarea listei instituțiilor care vor avea obligaţia să prezinte Serviciului Vamal informaţia necesară pentru analiza de risc în domeniul vamal. Astfel, în listă se includ companiile aeriene şi Calea Ferată, care vor prezenta informaţii despre pasageri şi mărfuri; companiile poştale - despre destinatarii coletelor; Camera Înregistrării de Stat – despre persoanele juridice înregistrate; ÎS „Cadastru” – despre bunurile înregistrate; FISC – despre comercializarea mărfurilor străine.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
22.01.2026 08:00 491 Horoscopul zilei 22.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.90 1 USD 16.99 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte