Coreea de Nord a ratificat tratatul de apărare cu Rusia, care prevede un ajutor militar imediat reciproc în cazul unui atac
1172
Profimedia Coreea de Nord a ratificat un acord de apărare istoric cu Rusia, pecetluind apropierea celor două ţări în contextul războiului dus de Moscova în Ucraina, a informat marţi agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, relatează AFP şi dpa.
Acordul „a fost ratificat sub forma unui decret” semnat luni de liderul nord-coreean Kim Jong Un, a precizat KCNA.
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat şi el acest tratat de apărare reciprocă, a anunţat Kremlinul la sfârşitul săptămânii trecute.
Încheiat în timpul unei vizite rare a preşedintelui Vladimir Putin la Phenian în iunie, acest tratat prevede în special un „ajutor militar imediat” reciproc în cazul unui atac împotriva uneia dintre cele două ţări.
Potrivit Kievului, circa 11.000 de soldaţi nord-coreeni sunt deja dislocaţi în Rusia şi au început să lupte împotriva forţelor ucrainene pe teritoriul rus, în regiunea Kursk, zonă în care o mică parte este ocupată de forţele ucrainene în urma unei ofensive în luna august. Kremlinul a evitat până acum întrebările despre aceasta prezenţă nord-coreeană, citează TVR.
Acordul oficializează lunile de aprofundare a cooperării în materie de securitate între cele două ţări, aliate pe tot parcursul Războiului Rece.
„Phenianul şi Moscova vor revendica legitimitatea desfăşurării armatei nord-coreene în Rusia şi vor afirma că această acţiune este justificată de tratatul ratificat între cele două părţi, chiar dacă tratatul lor nu anulează rezoluţiile ONU care interzic o astfel de cooperare”, a apreciat Hong Min, de la Institutul pentru Unificare Naţională, cu sediul în Coreea de Sud.
Potrivit expertului, ratificările tratatului indică „desfăşurări suplimentare şi potenţial mai mari” de soldaţi nord-coreeni în Rusia.
Cooperarea între Moscova şi Phenian a crescut semnificativ după lansarea războiului Rusiei în Ucraina în 2022.
Acordul prevede, de asemenea, ca cele două ţări să coopereze la nivel internaţional pentru a se opune sancţiunilor occidentale şi pentru a-şi coordona poziţiile la Naţiunile Unite.
Ministrul nord-coreean de externe, Choe Son Hui, s-a aflat recent în vizită la Moscova, unde a afirmat că ţara ei „va rămâne ferm alături de camarazii ruşi până în ziua victoriei”. Ea a numit ofensiva împotriva Ucrainei o „luptă sacră”.
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















