Convingerea a trei frați basarabeni care trăiesc acum în România. „Privim Unirea ca pe o salvare”
2775
Convingere // Au lăsat R. Moldova pentru România, dar simt că cele două state sunt, de fapt, o țară
Trei frați din Lunga, raionul Florești, cunosc din propria experiență a familiei lor istoria tumultoasă și zbuciumările basarabenilor.
S-au născut în Federația Rusă, tatăl fiind de meserie militar, care își îndeplinea munca acolo, au crescut în R. Moldova, dar au ales să trăiască în România, țara lor de suflet.
Astăzi nu consideră că cele două state, România și R. Moldova, sunt diferite, o percep ca fiind una singură și zic că granițele dintre ele ar trebui să dispară.
Natalia este cea care prima a ajuns în România. Fiind în clasa a 6-a, a mers în România la o tabără pentru copii.
„De atunci am știut că mă voi reîntoarce. Am ales să vin la studii în România, pentru că a fost țara de care m-am îndrăgostit și m-am simțit acasă de când o vizitasem prima oară”, ne spune Natalia Boberschi, care a ales să locuiască în Brașov, România.
„Avem același sânge și aparținem aceluiași pământ”
Impresionată a fost de tot ce o înconjura. De limba vorbită corect, de oamenii primitori și munții impunători.
„Faptul că ni s-a stâlcit limba nu schimbă lucrurile! Cu siguranță avem același sânge și aparținem aceluiași pământ”, ne spune tânăra, care între timp s-a căsătorit cu un băiat din România.
Au ales România și cei doi frați ai Nataliei, Inga și Andrei.
„M-a impresionat mult natura de aici, cultura, portul, simplitatea oamenilor, dar cel mai mult - limba română. Atunci mi-am dat seama că, de fapt, noi nu cunoaștem nici măcar limba. Țin minte că îmi era rușine să vorbesc cu prietenii surorii mele. O rugam pe Natalia să vorbească chiar și atunci când mergeam la cumpărături... De teamă că vor râde de mine sau chiar nu mă vor înțelege. Trebuie să recunosc că mi s-a întâmplat acest lucru”, zâmbește Inga. Și ea și-a întâlnit aici ursitul vieții, cu care crește și educă împreună două fetițe minunate, româncuțe adevărate.
Andrei este mezinul familiei Ciobanu și, având exemplul surorilor sale, a știut că va ajunge să-și continue studiile și să locuiască în România.
„Mă simt ca acasă nu doar în R. Moldova, dar și în România, pentru că de fapt e aceeași țară. Petru a înțelege acest lucru e nevoie de o perioadă scurtă de timp petrecută printre români ca să înțelegi că, de fapt, noi avem multe în comun, suntem frați”, ne spune Andrei.
Bucuroși să trăiască momentul unirii
Toți trei spun că România este cu mult înaintea R. Moldova, întrucât a reușit să se scuture puțin de „binele” comunist, pe care ei îl resimt încă atunci când vin în R. Moldova.
Oamenii devin din ce în ce mai dezinhibați și dornici de evoluție, iar dacă ar fi să se pună la vot Unirea, ar ridica mâinile fără niciun pic de ezitare.
„Bineînțeles! Aș fi bucuroasă să trăiesc acel moment și sper să nu fie unul îndepărtat. În primul rând, pentru că nu cred că pot fi delimitate aceste țări, acele granițe existente sunt doar niște puncte de control care ar trebui să dispară, căci oamenii de pe ambele maluri ale Prutului formează un tot întreg. Sper să ne mobilizăm și să jucăm cu toții o Horă a Unirii. Până la urmă, suntem același popor”, conchide Natalia.
Își doresc Marea Unire și pentru părinții lor, care mai zăbovesc un pic în R. Moldova, rămași să aibă grijă de buneii copiilor, după care zic că vor merge și ei în România.
„Vreau această unire, chiar și pentru părinții noștri care au fost ținuți până acum ca între patru pereți, să nu vadă mai departe că se poate de trăit și altfel decât cum a fost pe timpul Uniunii Sovietice, să aibă libera circulație și libera gândire. Să simtă acest lucru în țara lor, nu să fie nevoiți să meargă peste hotare”, susține sora Nataliei, Inga Răcoare.
„Unirea o putem privi și ca o salvare pentru R. Moldova din criza în care se află de atâția ani și din care nu mai poate ieși. Într-un final, acest lucru se va întâmpla”, este convins mezinul familiei Ciobanu, Andrei.
31.07.2015
08:22
4850
ADOPȚIE // Mamă pentru doi copii orfani
17.01.2014
15:29
1541
Doi fraţi gemeni provocau incendii pentru a participa la stingerea lor. Voiau să devină pompieri voluntari
24.02.2025
10:38
2523
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4479
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21492
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4280
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2725
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8631
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
6144
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
6802
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
01.04.2026
02:04
20
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
29
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
149
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
316
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
422
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
407
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
370
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
365
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
593
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
544
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
605
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
561
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
624
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
669
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
663
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1341
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
588
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
704
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
723
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
701
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
810
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
803
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
639
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
773
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
744
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
749
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














