Controlul privind achiziționarea și deținerea de arme în R. Moldova, mai riguros: „Scopul este consolidarea securității naționale și prevenirea riscurilor asociate circulației necontrolate a armelor”


Controlul asupra achiziționării și deținerii de arme va fi eficientizat în R. Moldova, iar oamenii legii își vor intensifica eforturile pentru combaterea traficului ilicit de arme.
Guvernul a modificat astăzi Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, pentru a transpune normele europene privind controlul achiziționării și deținerii de arme în legislația națională.
„Scopul inițiativei este consolidarea securității naționale și prevenirea riscurilor asociate circulației necontrolate a armelor. Creăm un climat sigur și echilibrat pentru societate, aliniindu-ne în același timp la standardele europene în domeniul controlului armelor”, a declarat ministrul de Interne, Adrian Efros, la ședința de Guvern.
Implementarea noilor norme va consolida angajamentul asumat de către R. Moldova în cadrul compartimentului „Armele de calibru mic și armamentul ușor și controlul exporturilor de arme convenționale" din Acordul de Asociere între Uniunea Europeană, dar și în fața Comunității Europene a Energiei Atomice.












































































