„Contracte de voluntariat”: Noua schemă pusă la cale de gruparea criminală „Șor” pentru a legaliza banii aduși din Rusia și a-i cheltui în scopuri subversive pe teritoriul R. Moldova
3428
Gruparea criminală condusă de fugarul penal Ilan Șor a creat o nouă schemă prin intermediul căreia recrutează cetățenii în scopuri subversive. De această dată, oligarhul a decis să încheie cu „salariații” săi contracte de muncă deghizate în acte de „voluntariat”, pentru a se eschiva de la achitarea impozitelor.
Reporterii Deschide.md au obținut un astfel de „contract de voluntariat”, semnat de Ilan Șor și una dintre persoanele recrutate, întocmit cu grave abateri de la legislația națională.
„Deși, la prima vedere, pare un act juridic legal, prevederile acestuia se bat cap în cap cu cele din Legea voluntariatului și Codul fiscal. Astfel, contractul este semnat de instituția gazdă, prezentată în persoana lui Ilan Șor, și un voluntar – la fel persoană fizică. Acest punct contravine Legii voluntariatului, potrivit căreia instituția gazdă poate fi doar o persoană juridică, nicidecum o persoană fizică. Totodată, contractul obligă voluntarii să îndeplinească sarcinile primite din partea instituției gazdă, să se subordoneze conducerii instituției gazdă cu care a încheiat contractul, dar și să respecte alte obligații care decurg din contractul de voluntariat. Și aceste prevederi contravin Legii voluntariatului, care prevede expres că persoana participă ca voluntar pe baza consimțământului liber exprimat”, scrie Deschide.md, care a consultat experți în domeniu.
Aceeași sursă precizează că legislația R. Moldova interzice remunerarea financiară sau materială a voluntarului, cu excepția „acoperirii cheltuielilor legate de realizarea activităţii”.
Un alt document pe care l-au obținut reporterii Deschide.md se referă la contractarea de către un ONG, creat recent de reprezentanții grupării „Șor” în Rusia, a moldovenilor „care vor îndeplini sarcinile trasate pe teritoriul R. Moldova”.
Organizația respectivă, ONGA „Eurasia”, despre care presa a scris că ar sta în spatele inițiativei cu cardurile „MIR” promise de Moscova pentru pensionarii și bugetarii din Găgăuzia, este condusă de Nelli Parutenco, una dintre persoanele apropiate lui Șor. Parutenco a activat anterior în calitate de contabil al fostului partid „ȘOR” și a fost una dintre primele persoane care au părăsit teritoriul R. Moldova atunci când autoritățile au pornit în anul 2022 un dosar penal pentru finanțarea ilegală a formațiunii sus-menționate.
Potrivit contractului de muncă, elaborat de ONGA „Eurasia”, angajații sunt obligați să îndeplinească sarcinile puse de angajator, activând cinci zile pe săptămână, câte patru ore pe zi.
Pentru munca efectuată, aceștia ar urma să fie remunerați cu 102 400 ruble rusești lunar, adică circa 21 de mii de lei sau 1 150 de dolari. Documentul mai prevede că banii vor fi transferați pe un cont bancar.
Despre ONGA „Eurasia” a anunțat și Ilan Șor în cadrul așa-zisului congres al blocului politic „Victoria”, format din partidele afiliate oligarhului, care s-a desfășurat recent la Moscova. Atunci, Șor a anunțat că va trimite în acest an în R. Moldova 50 de mii de persoane care vor face agitație pentru Uniunea Eurasiatică și împotriva referendumului de integrare în Uniunea Europeană, care va avea loc pe 20 octombrie. Potrivit lui, anume ONGA „Eurasia” va fi cea care îi va acorda suport în realizarea acestui plan.
Mai multe detalii despre noua schemă a condamnatului Ilan Șor, care se ascunde la Moscova de justiția din R. Moldova, citiți AICI.
18.05.2026
15:08
126
AIPA alocă 31,75 milioane de lei pentru investiții postinvestiționale în agricultură și mediul rural
18.05.2026
14:22
197
Cahul a găzduit „Ziua Învățământului Dual”: peste 500 de elevi au descoperit oferte educaționale și locuri de muncă
335
Haos igienico-sanitar la Spitalul de Psihiatrie Ștei, după infectarea unui pacient cu hantavirus: deratizare și bloc alimentar, în vizorul Inspectorilor Sanitari
342
Peste 50 de procurori decorați la Procuratura Generală pentru merit și profesionalism
18.05.2026
11:44
337
Nisporeni devine „Capitala Sportului 2026”: investiții de 2 milioane de lei și calendar bogat de competiții nationale
330
OMS, presată de hantavirus și Ebola, deschide la Geneva Adunarea generală în plină criză și val de retrageri
18.05.2026
10:44
514
Ucigașul din Chișinău, care a jefuit mai multe locuințe și a tras asupra unui polițist, condamnat la 25 de ani de închisoare
412
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
18.05.2026
08:24
469
Horoscopul zilei 18.05.2026
18.05.2026
00:08
958
Procesul Elon Musk – OpenAI scoate la iveală marea problemă a încrederii în Sam Altman și în marile laboratoare de inteligență artificială
18.05.2026
14:22
73
Cahul a găzduit „Ziua Învățământului Dual”: peste 500 de elevi au descoperit oferte educaționale și locuri de muncă
302
Haos igienico-sanitar la Spitalul de Psihiatrie Ștei, după infectarea unui pacient cu hantavirus: deratizare și bloc alimentar, în vizorul Inspectorilor Sanitari
311
Peste 50 de procurori decorați la Procuratura Generală pentru merit și profesionalism
18.05.2026
11:44
318
Nisporeni devine „Capitala Sportului 2026”: investiții de 2 milioane de lei și calendar bogat de competiții nationale
306
OMS, presată de hantavirus și Ebola, deschide la Geneva Adunarea generală în plină criză și val de retrageri
18.05.2026
10:44
492
Ucigașul din Chișinău, care a jefuit mai multe locuințe și a tras asupra unui polițist, condamnat la 25 de ani de închisoare
397
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
18.05.2026
08:24
449
Horoscopul zilei 18.05.2026
18.05.2026
00:08
945
Procesul Elon Musk – OpenAI scoate la iveală marea problemă a încrederii în Sam Altman și în marile laboratoare de inteligență artificială
17.05.2026
20:02
815
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
19:27
643
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
943
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
672
Papa Leon înființează la Vatican o comisie pentru etica inteligenței artificiale și pregătește o enciclică despre impactul noilor tehnologii
746
România poate urca la nivelul Poloniei dacă transformă industria IT prin inovare și produse proprii
17.05.2026
17:26
1178
Scandal de proporții la Eurovision 2026: Juriul TRM a dat doar 3 puncte României și ZERO Ucrainei. Cine sunt cei 7 jurați care au decis votul Moldovei și cum au votat în cazul României și Ucrainei. Reacția oficială a instituției
17.05.2026
08:28
847
Horoscopul zilei 17.05.2026
17.05.2026
08:19
1758
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
23:13
1582
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
1143
VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
1043
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
1136
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
1706
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
1026
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
1741
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
16.05.2026
16:06
1003
Târg regional al universităților la Ungheni: elevii din șase raioane, încurajați să aleagă studiile în Moldova
Cahul a găzduit „Ziua Învățământului Dual”: peste 500 de elevi au descoperit oferte educaționale și locuri de muncă
Nisporeni devine „Capitala Sportului 2026”: investiții de 2 milioane de lei și calendar bogat de competiții nationale
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.30
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














