Contracte de la primărie pentru fratele primarului: Trei aleși locali din raioanele Hâncești și Cahul riscă să rămână fără funcții
1774
Primarul satului Drăgușenii Noi din raionul Hâncești a semnat, fiind în funcție, 25 de documente cu fratele său, fondatorul și administratorul unei firme.
Potrivit Autorității Naționale de Integritate (ANI), fiind în funcția de primar, acesta a emis 25 de acte administrative și a încheiat direct acte juridice cu fratele său, printre care două facturi în sumă de peste 50 de mii de lei pentru anumite lucrări executate de către firma fratelui, în perioada martie – mai 2019.
Inspectorii ANI au stabilit că primarul a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese.
Aceeași instituție a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în cazul a doi consilieri locali.
În primul caz este vorba despre un consilier în Consiliul comunal Bobeica din raionul Hâncești care, din anul 2018 și până în prezent, deține simultan mandatul de consilier comunal și funcția de administrator al unei întreprinderi din comună.
În celălalt caz este vizat un consilier sătesc din în Consiliul Bădicul Moldovenesc, raionul Cahul, care a deținut concomitent mandatul de consilier sătesc și funcția de contabil în cadrul primăriei din localitate.
Dacă actele de constatare emise vor rămâne definitive, primarul și cei doi consilieri riscă să fie decăzuți din dreptul de a mai exercita o funcţie publică sau o funcţie de demnitate publică, inclusiv mandatul de primar și cel de consilier local, pentru o perioadă de 3 ani.
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















