Consecințe POZITIVE după embargoul Rusiei
1948
Deși interzicerea importului de fructe din R. Moldova a lovit dur în producătorii de la noi, autoritățile au reușit să găsească o soluție pentru a amortiza impactul negativ al acestei decizii și a asigurat copiii din școli cu mere proaspete.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), anul trecut au fost achiziţionate mere pentru școli, grădinițe și unități militare. În acest scop, pentru cele 2 700 de instituţii, au fost încheiate contracte de achiziţie cu 27 de producători agricoli pentru a livra circa 3 800 de tone de mere, în valoare de peste 19 milioane de lei.
Informațiile prezentate de autorități arată că, pe parcursul lunilor octombrie-decembrie 2014, au fost livrate peste 2 600 de tone de mere. „Prin această măsură, ministerul nu susţine doar întreprinderile agricole, ci promovează şi cultura alimentaţiei sănătoase, începând din copilărie, pentru a reduce riscul de obezitate şi boli cardiovasculare. Pe adresa Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare vin mesaje de mulţumire pentru această iniţiativă, chiar şi din partea celor mai mici, precum copiii de la grădiniţa-creşă nr.7, or. Râşcani, care şi-au exprimat recunoştinţa pentru merele primite, menţionând aceasta şi în actul de primire-predare a fructelor”, susțin reprezentanții MAIA.
Amintim că, pe 21 de iulie 2014, Rusia a interzis importul fructelor din R. Moldova, invocând mai multe motive ce țin de siguranță și calitate, pierderile estimate de autorități în urma acestei decizii fiind de milioane de dolari.
23.01.2026
14:53
1010
Moldova și România accelerează integrarea fintech și plățile transfrontaliere spre piața unică europeană
23.01.2026
14:50
862
Moldova pregătește facilități financiare și subvenții speciale pentru femeile fermier în 2026
23.01.2026
10:31
906
Ministerul Energiei și BERD discută noi proiecte pentru modernizarea și eficientizarea energiei termice în Republica Moldova
23.01.2026
10:05
864
Svetlana Ghetmancenco, numită la conducerea ANIF pentru modernizarea și digitalizarea irigațiilor
23.01.2026
09:35
1050
Secretarul de stat Alexandra Șian pleacă de la MAIA după aproape doi ani de mandat în agricultură și dezvoltare rurală
22.01.2026
19:11
1012
Guvernul continuă consultările pe reforma administrației locale pentru primării mai puternice și servicii mai aproape de cetățeni
1157
Valeriu Chiveri a discutat cu ambasadoarea Austriei despre situația regională și sprijinul pentru reintegrarea Republicii Moldova
22.01.2026
17:30
913
MAIA și partenerii de dezvoltare stabilesc direcțiile de modernizare și integrare europeană a agriculturii moldovenești
22.01.2026
16:18
795
UNPR deschide filială la Chișinău: parteneriat extins cu MDED pentru investiții și digitalizare
22.01.2026
15:33
1154
„Linia INDEPENDENȚEI energetice” Vulcănești – Chișinău, TESTATĂ cu succes. Linia va putea acoperi peste 50% din consumul de energie în perioada de consum maxim
25.01.2026
08:26
369
Horoscopul zilei 25.01.2026
24.01.2026
20:51
607
Încălzire ușoară și nori persistenți în Republica Moldova, duminică 25.01.2026
24.01.2026
18:42
720
A doua zi de negocieri Ucraina-SUA-Rusia la Abu Dhabi s-a încheiat fără acord, în timp ce bombardamentele rusești lasă peste un milion de ucraineni fără curent și căldură
24.01.2026
15:58
632
Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra pericolelor inteligenţei artificiale şi cererii urgente de alfabetizare digitală pentru toţi
24.01.2026
13:39
690
„Noapte de teroare rusă” în Ucraina, chiar înaintea noii runde de negocieri de pace de la Abu Dhabi
24.01.2026
12:58
815
Meloni denunţă eliberarea pe cauţiune a patronului barului din Crans-Montana: „O insultă la adresa victimelor incendiului de Anul Nou”
24.01.2026
10:45
757
Mii de clădiri din Kiev au rămas fără încălzire la -12°C după atacul rusesc de noapte
24.01.2026
09:20
873
Rusia, Ucraina și SUA reiau la Abu Dhabi negocierile pentru încheierea războiului, blocate de condiția privind Donbassul
24.01.2026
08:37
764
Horoscopul zilei 24.01.2026
24.01.2026
08:35
766
Oana Ţoiu, la Davos: România mizează pe diversificarea inteligentă a lanţurilor de valoare, nu pe protecţionism, pentru a reduce deficitul comercial şi a deschide pieţe noi
24.01.2026
07:08
858
Armata SUA loveşte din nou o navă suspectă de trafic de droguri în Pacific: doi morţi şi un singur supravieţuitor
24.01.2026
06:33
796
Iran avertizează SUA: orice lovitură militară va fi tratată drept „război total”
24.01.2026
05:37
808
Atacuri rusești cu drone și rachete asupra Kievului și Harkovului: un mort și 15 răniți în plin val de frig
24.01.2026
02:04
945
Negocieri SUA‑Rusia‑Ucraina la Abu Dhabi pentru o „pace demnă și durabilă” în războiul din Ucraina
24.01.2026
00:19
1076
Scandal în Ungaria: ministrul transporturilor, acuzat de rasism după ce a spus că romii ar trebui să curețe „toaletele murdare” din trenuri
23.01.2026
20:17
813
Vreme uniformă, cu ninsori locale și frig moderat în Republica Moldova – 24.01.2026
23.01.2026
19:25
1054
Negocieri trilaterale Ucraina–SUA–Rusia la Abu Dhabi: delegație militară rusă, semn de rezervă față de inițiativa de pace
23.01.2026
18:44
867
Ucraina, în prag de colaps energetic după noile atacuri rusești asupra rețelei electrice
23.01.2026
17:34
836
Gala Sportului 2025: peste 100 de premii și 37 de milioane de lei pentru campionii Moldovei
23.01.2026
15:10
1003
Polițist din Chișinău, condamnat la 6 ani de închisoare și amendă de 300 000 lei pentru corupere pasivă
23.01.2026
14:53
1009
Moldova și România accelerează integrarea fintech și plățile transfrontaliere spre piața unică europeană
23.01.2026
14:50
861
Moldova pregătește facilități financiare și subvenții speciale pentru femeile fermier în 2026
23.01.2026
14:34
985
Iranul îl atacă dur pe Zelenski după criticile privind reprimarea protestelor din Iran
964
Maia Sandu merge în vizită oficială în Polonia și la Consiliul Europei pentru a discuta securitatea regională și parcursul european al Republicii Moldova
23.01.2026
13:36
1085
Kremlinul condiționează pacea de retragerea armatei ucrainene din Donbas și trimite doar militari la negocierile trilaterale de la Abu Dhabi
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.96
1 USD
17.05
1 RON
3.92
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














