Comisia Națională pentru Integrare Europeană a discutat despre îndeplinirea celor NOUĂ recomandări ale UE și a adoptat un plan de DEZOLIGARHIZARE
1223
Comisia Națională pentru Integrare Europeană (CNIE), convocată astăzi de președinta Maia Sandu, a evaluat progresele înregistrate în realizarea Planului de acțiuni privitor la îndeplinirea celor nouă recomandări făcute de Comisia Europeană pentru acordarea statutului de țară candidată R. Moldova.
Dintre măsurile discutate au fost vizate, în special, progresele în avansarea reformei în justiție, combaterea corupției la nivel înalt, și asigurarea pluralismului mediatic prin combaterea concentrării proprietății media și a finanțării netransparente a mass-media.
Comisia a discutat și despre cum pot fi depășite blocajele care au dus la întârzierea realizării unor măsuri, astfel încât să finalizăm punerea în aplicare a recomandărilor în planul național de acțiuni în termenii propuși.
Totodată, participanții la ședință au adoptat un Plan de măsuri pentru limitarea influenței excesive a intereselor private asupra vieții economice, politice și publice, proiect care a fost discutat în cadrul grupului de lucru pe dezoligarhizare și consultat cu societatea civilă.
Planul urmărește să excludă lacunele normative și deficiențele practice care au dus la folosirea instituțiilor și resurselor statului în interesul unor grupuri criminale. De asemenea, Planul vizează și un mecanism de monitorizare periodică a implementării măsurilor propuse de către instituțiile publice.
Următoarea ședință a CNIE va avea loc în luna iulie.
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















