Comisia de anchetă din Parlament a stabilit FURTURI de peste 1,5 MILIARDE de lei de la „Calea Ferată a Moldovei” în ultimii zece ani: Vacă de muls pentru majoritatea guvernărilor din R. Moldova. „CFM moare, merge spre FALIMENT”
3041
Comisia de anchetă constituită în Parlament pentru a examina situația de la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată a Moldovei” (CFM) a stabilit delapidări de cel puțin 1,5 miliarde de lei în perioada anilor 2010 - 2020.
Potrivit deputatului socialist, Oleg Lipski, președintele Comisiei parlamentare de anchetă, la întreprindere au avut loc furturi masive de motorină, dar și contractele încheiate pentru achiziționarea pieselor de schimb au fost păguboase pentru CFM, în unele cazuri fiind vorba de prețuri triple de achiziție în comparație cu cele de pe piață.
Printre problemele semnalate se mai numără administrarea defectuoasă, efectuarea cheltuielilor nejustificate, aplicarea unor scheme ilicite, încheierea unor contracte dubioase și organizarea de licitații trucate.
Cu toate acestea, doar „câțiva muncitori care au furat șurubelnițe de cinci lei” au ajuns să fie condamnați în instanțele de judecată.
În prezent, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată a Moldovei” are datorii de peste 800 de milioane de lei, dintre care 106,5 milioane - la plata salariilor pentru cei circa 6 500 de angajați, care nu și-au văzut retribuțiile începând cu luna decembrie 2020.
Numai prejudiciile din cauza utilizării ineficiente a combustibilului s-au ridicat în ultimii doi ani la 23 de milioane de lei, iar din cauza obiectivelor nefinisate compania a pierdut 64 de milioane de lei. Totodată, lucrările lăsate de izbeliște pe tronsonul de cale ferată Cahul-Giugiulești au adus pierderi de 502 milioane de lei, a exemplificat Lipski.
„CFM moare, merge spre faliment”, a atenționat vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, membru al Comisiei de anchetă care nu a semnat raportul propus de către această structură în plenul Parlamentului.
Potrivit lui Slusari, banii de la CFM au fost delapidați prin câteva scheme și a reprezentat „vacă de muls” pentru mai multe clanuri politice, mai ales începând cu anul 2010. Schemele ar fi fost „perfecționate” pe timpul lui Vlad Plahotniuc, dar și după preluarea puterii de către socialiști situația la CFM nu s-a îmbunătățit.
Slusari nu a semnat raportul, deși apreciază „95% din informațiile” incluse în document, cerând declararea CFM drept obiectiv de importanță strategică ce trebuie să fie trecut în gestiunea directă a Guvernului și acordarea subvențiilor de către stat pentru plata salariilor pentru angajații întreprinderii.
Parlamentul a făcut mai multe recomandări instituțiilor de stat pentru a întreprinde măsuri necesare în vederea salvării CFM și a trimis materialele la Procuratura Generală pentru a trage la răspundere persoanele care se fac vinovate de situația în care a ajuns întreprinderea de stat.
21.03.2026
02:45
240
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
377
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
399
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
456
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
441
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
484
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
454
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
430
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
422
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
549
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
21.03.2026
02:45
239

15:07
543
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
451
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
555
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
629
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
637
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
666
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
631
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
671
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
795
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
810
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
774
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
795
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
841
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
748
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
865
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi