13:31:46 05.02.2023
Stiri

La Chișinău au fost COMEMORAȚI deputații care au votat UNIREA

Social 25.03.2015 16:50 Vizualizări3178 Autor: Livia Grecu
La Chișinău au fost COMEMORAȚI deputații care au votat UNIREA


Zeci de cetățeni au fost prezenți astăzi la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chișinău, unde a avut loc oficierea unui parastas pentru pomenirea deputaţilor Sfatului Ţării, care au votat pe 27 martie 1918 Unirea Basarabiei cu România.

Serviciul divin a fost oficiat de un sobor de preoți, printre care Preasfințitul Antonie, episcop de Orhei, vicar al Chișinăului, protoiereul Petru Buburuz, parohul Bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” și preoții Gheorghe Oniță, Radu Luca și Viorel Cojocaru de la aceeași biserică.

Sfinția sa Petru Buburuz a mulțumit tuturor celor care au venit să comemoreze amintirea deputaților din Sfatul Țării care au votat Unirea.

La eveniment a fost prezent Excelența Sa, ambasadorul României în R. Moldova, dl Marius Lazurca, deputații primului Parlament al R. Moldova Ion Ungureanu, Nicolae Dabija, Nadejda Brînzan, Ion Buga, Alexandru Arsene, istoricii Ion Negrei, Gheorghe Negru și alte personalități.

După oficierea parastasului, Preasfințitul Antonie a ținut să menționeze că „deputații din Sfatul Țării care au votat Unirea pe 27 martie 1918 au pus începutul întregirii neamului românesc. Consecințele Unirii au fost benefice pentru Basarabia - totul s-a înviorat, a prins viață în acești 22 de ani de Românie Mare. Cu părere de rău, n-am fost lăsați să ne parcurgem drumul firesc. Adunându-ne să comemorăm aceste evenimente, să ne rugăm ca pe meleagurile noastre să se mai nască astfel de bărbați care să repete faptele înaintașilor noștri”.

Pr. Viorel Cojocaru a adus la cunoștința audienței că Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” oficiază al cincilea an consecutiv parastase în memoria celor care au luptat pentru unitatea de credință și de neam.

Dr. Gheorghe Negru a menționat că „parastasul în memoria deputaților Sfatului Țării este un gest creștinesc și un act cu conotație culturală și de recuperare a memoriei noastre istorice. Unirea a fost o gură de oxigen pentru Basarabia, ținând cont de soarta moldovenilor de peste Nistru care au fost colectivizați forțat în anii care au urmat Unirii, apoi au fost supuși terorii și deportărilor din anii 1937-38”. Domnia sa a mai spus că această comemorare a deputaților Sfatului Țării ar trebui să se facă în plan național.

Profesorul Ion Negrei a dăruit Bisericii „Sf. Apostoli Petru și Pavel” o fotografie-tablou a membrilor Sfatului Țării în momentul votării actului Unirii.

Doina Fleșter, reprezentanta Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, filiala Chișinău, a spus că generației sale îi revine misiunea de a reîntregi țara și a duce mai departe flamura românismului, aici, în Basarabia.

Amintim că, pe 27 martie 1918, deputații din Sfatul Țării au dat dovadă de un mare curaj și spirit civic votând Unirea Basarabiei cu Țara.

A doua zi, ziarul „România Nouă”, apărut la Chişinău, titra entuziast: „Basarabia s-a unit cu Ţara-Mamă”. Jurnalul costa de obicei 15 copeici şi avea două pagini. Miercuri, 28 martie, a costat 30 de copeici. Şi conţinutul era dublu. Şi mai ales epocal.

Textul e emoţionant: „Ziua de 27 martie 1918 este pentru Basarabia ziua Dreptăţii celei mari. În această zi, Istoria a reparat marea nelegiuire săvârşită la 12 maiu 1812, când trupul Moldovei a fost frânt în două şi partea ei dintre Prut şi Nistru a fost dată pe mâini străine cari au vrut să o sugrume. Dumnezeul neamurilor ne-a supus timp de sute de ani la încercări grele, astăzi El îşi întoarce mila sa spre noi”.

Ca şi deputații din Sfatul Ţării, ziariştii conduşi de directorul Onisifor Ghibu credeau că Unirea s-a săvârşit „pentru totdeauna”.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!


Comentarii
Promo
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.02.2023 09:08 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fiindcă Putin se tem...

01.02.2023 09:13 Cazimir Țino Cazimir Țino // Republica Moldova înt...

30.01.2023 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Strategia reintegrării

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Credeți că actuala guvernare a R. Moldova trebuie să schimbe Guvernul în anul 2023?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2021. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md