04:06:00 29.12.2025
Stiri

Combaterea crimelor economice, atribuită Ministerului Finanțelor?

Economie 07.10.2013 15:41 Vizualizări957
Combaterea crimelor economice, atribuită Ministerului Finanțelor?

Un proiect de lege prezentat spre examinare și avizare de către Ministerul Finanțelor prevede transferarea atribuțiilor fostului Centru pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției către Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor.

Proiectul prevede modificarea mai multor acte legislative pentru ca Inspecția Financiară să poată efectua revizii sau controale financiare în cadrul sau la etapa inițierii urmăririi penale, la solicitarea organelor de drept.

„Până la reorganizarea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției în Centrul Național Anticorupție, cercetarea contravenţiilor şi infracţiunilor economice pe toate aspectele, inclusiv financiare, a fost asigurată de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției. În urma acestor reorganizări, s-a format un vacuum legislativ privind exercitarea atribuțiilor menționate, deoarece n-au fost transmise în competenţa niciunui organ abilitat cu funcția de control”, motivează Ministerul Finanțelor necesitatea introducerii noilor reglmentări.

Astfel, potrivit legislației, Inspecția Financiară are în prezent dreptul de a efectua inspectări financiare la companiile de stat sau la persoanele fizice și juridice care administrează patrimoniul public. Reprezentanții Ministerului Finanțelor consideră că angajații din cadrul Inspecției Financiare dețin experiența necesară pentru a întreprinde măsuri în lupta cu crimele economice.

Autor: Virginia Nica
Stiri relevante
Top stiri
28.12.2025 08:30 634 Horoscopul zilei 28.12.2025
27.12.2025 08:05 949 Horoscopul zilei 27.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.77 1 USD 16.78 1 RON 3.88 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte