Cinema în aer liber, la Chișinău


Începând de astăzi și până pe 30 septembrie 2014, în curtea Muzeului Naţional de Istorie al Moldovei vor fi proiectate 10 filme clasice, care reînvie atmosfera anilor '40-'50 ai sec. XX.
Astfel, cinefilii vor putea urmări celebrele filme ale regizorului Billy Wilder, cel care a făcut legătura între cinematograful contemporan şi epoca de aur a Hollywoodului: Some like it Hot (1959), Breakfast at Tiffany's (1961), The Apartment (1960), Sabrina (1954).
La fel, nu au fost trecute cu vederea și filmele regizorilor Frank Capra, Stanley Donen, Michael Gordon și Howard Hawks.
Intrarea costă 15 lei. Biletele pot fi procurate în ziua evenimentului, la intrarea în curtea muzeului din str. 31 August 121 A.
Evenimentul, organizat de Proiectul „Din inimă în inimă” în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie al Moldovei, susţine un concept popular peste hotare - filmul în aer liber.
Filmele vor începe la ora 19.00 și vor fi subtritrate în limba română.











































































