Cine de la PD a trimis un mesaj la București în cazul europarlamentarului Cristea? Sârbu: „Cred că la mijloc a fost o eroare”
2496
Europarlamentarul român Andi Cristea a dezvăluit că, după o videoconferință avută săptămâna aceasta cu liderii unor partide de la Chișinău, în care le-ar fi spus anumite lucruri democraților, aceștia ar fi sunat la București și ar fi solicitat schimbarea lui din funcția de președinte al Delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova.
Liderii Partidului Democrat au răspuns că nu cunosc despre așa ceva și l-au îndemnat pe Andi Cristea să facă public numele celui care a sunat la București. Reacția europarlamentarului nu a întârziat.
„Semnalez un gest de maximă ineleganță și chiar de inconștiență politică al unor colegi de familie politică, care confundă o poziție europeană de responsabilitate cu posibilitățile unui joc politic de tip local... Miercuri, 16 decembrie, împreună cu europarlamentarii Elmar Brok (PPE) și Petras Austrevicius (ALDE), am avut o videconferință cu liderii partidelor de la Chișinău. Având mandat din partea grupului meu politic, le-am spus anumite lucruri ferme „colegilor” din PDM, chestiuni cu impact politic intern și european. Știți care a fost reacția? Au sunat imediat după întâlnire la București la PSD să încerce să mă schimbe din funcția de președinte al Delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova. E incredibil și faptul că s-au gândit la așa ceva, nu numai că au acționat, înseamnă că nu înțeleg mai nimic din jocul european. Din păcate, asemenea apucături fac ca Moldova să întârzie în drumul spre UE, prin acțiuni care pur și simplu nu se fac, nici intern și nici extern. Rușinos!”, a scris ieri europarlamentarul pe o rețea de socializare.
Președintele democraților, Marian Lupu, i-a cerut lui Cristea să spună numele persoanei care a sunat la București: „I-am trimis un mesaj colegului meu Cristea. Dacă acest lucru s-a întâmplat, să-mi spună cine de la PDM a sunat. Eu nu am dat niciun telefon nimănui. Până acum, la toate discuțiile pe care le-am avut, nu am primit confirmări la acest sunet. Voi profita de această ocazie și îi voi cere lui Cristea să plaseze pe Facebook numele persoanei care a sunat la București. Am nevoie de această informație și, dacă o voi primi, situația nu va rămâne fără sancțiuni”, a declarat Marian Lupu.
Iar spicherul democrat Andrian Candu a spus că „PD nu dă telefoane la Bucureşti pentru a schimba pe cineva sau altcineva”.
Andi Cristea a revenit: „Are PD tăria de caracter să spună public mesajul primit din partea S&D? Ăsta a declanșat „iadul pe pământ” la adresa mea..”.
Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, deputatul democrat Sergiu Sârbu a spus că S&D nu reprezintă inițialele cuiva din PD, ci este denumirea prescurtată a Alianței Social Democrate.
„Nimeni de la PD nu a sunat la București și nici prin gând nu i-a trecut să facă așa ceva. Cred că la mijloc a fost o eroare. Cu dl Cristea s-a discutat doar la acea videoconferință la care eu nu am participat. Inițialele S&D vin de la Alianța Social Democrată din Parlamentul European și nu au nimic cu numele unor reprezentanți ai PD. Singurul mesaj primit de la Bruxelles este că noi trebuie să lăsam la o parte animozitățile și să găsim un numitor comun între partide pentru a numi cât mai repede un nou guvern și a depăși criza politică”, a declarat Sârbu pentru Ziarul NAȚIONAL.
18.12.2025
20:49
732
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
688
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1159
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1290
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1138
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1051
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2082
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1246
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
15:54
1096
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
09:18
1540
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
998
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
19.12.2025
12:15
0
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
180
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
195
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
274
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
362
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
372
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
429
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
438
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
627
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
697
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
718
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
678
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
705
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
624
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
18.12.2025
19:10
692
Tusk și Zelenski în apel disperat pentru utilizarea activelor rusești: Europa este la răscruce în sprijinul Ucrainei!
18.12.2025
18:48
555
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
745
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
633
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
18.12.2025
18:01
523
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
18.12.2025
17:55
637
Ce companii aeriene sunt cu adevărat generoase de Crăciun? Topul operatorilor care permit transportul gratuit al cadourilor în 2025
18.12.2025
17:32
1996
ULTIMA ORĂ, VIDEO // O dronă rusească a DISTRUS un pod care asigură traversarea peste râul Nistru. Activitatea punctelor de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie este sistată
18.12.2025
16:35
634
Regiunea Transnistreană în criză de gaz: stare de urgență economică reînnoită pentru 30 de zile, provocată de blocajul gazelor
18.12.2025
14:41
15995
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
14:30
700
Protest în forță al fermierilor la Bruxelles: tunuri cu apă și gaze lacrimogene în plină reuniune a liderilor UE
18.12.2025
13:23
832
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














