Cine are cele mai mari șanse să devină noul șef al NATO
1029
La sfârşitul lunii septembrie, actualul șef al NATO, fostul premier norvegian Jens Stoltenberg, va părăsi postul după ce mandatul său a fost deja prelungit de două ori în încercarea de a găsi candidatul cel mai potrivit.
Duminică, şeful Statului Major al armatei olandeze, generalul Onno Eichelsheim, a declarat că Statele Unite şi "majoritatea ţărilor occidentale" susţin candidatura premierului demisionar Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO. "De fapt, pare foarte pozitiv", a declarat el în cadrul unei emisiuni săptămânale difuzate de NPO 1.
Până în prezent, Mark Rutte este singurul candidat declarat, deşi numele premierului estonian Kaja Kallas şi al ministrului leton de externe Krisjanis Karins sunt uneori menţionate.
Rutte va părăsi definitiv funcţia după ce va fi format un nou guvern în urma alegerilor generale din Olanda din 22 noiembrie. Liberalul a petrecut deja treisprezece ani în fruntea guvernului olandez.
La NATO, numirea unui secretar general se face prin consens între cele 31 de ţări membre, la capătul unei proceduri adesea opace, rod al unor negocieri între ambasadorii din cadrul Alianţei, la indicaţiile capitalelor lor. Decanul reprezentanţilor permanenţi (ambasadorii) - în prezent croatul Mario Nobilo - este cel care este însărcinat să testeze apele în vederea obţinerii unui consens, a explicat un diplomat.
Statele Unite sunt de departe cel mai puternic aliat şi, prin urmare, au un cuvânt decisiv de spus în procesul de numire a unui nou secretar general.
Generalul Eichelsheim a declarat că există o şansă "foarte bună" ca Rutte să îi succeadă lui Stoltenberg. El a adăugat că se aşteaptă ca numirea să fie anunţată în aprilie sau mai - înainte de un summitul NATO programat pentru 9-11 iulie la Washington.
"Bineînţeles, discuţii vor trebui, fără îndoială, să aibă loc aici şi acolo", a declarat şeful armatei olandeze.
Săptămâna trecută, ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a fost întrebată într-un briefing de presă când ar putea fi anunţat succesorul lui Stoltenberg şi dacă Mark Rutte ar fi un bun candidat. Ea a răspuns că NATO începe să se îndrepte către selecţia viitorului secretar general şi că aliţii ar vrea să încheie acest proces de selecţie probabil în primul trimestru al acestui an calendaristic, deci până la începutul lunii aprilie.
„Suntem nerăbdători să ducem acest proces la bun sfârşit”, a spus Julianne Smith.
„În ceea ce priveşte cine va fi persoana care va fi selectată, bineînţeles că nu am nimic de spus în această privinţă. Nu cred că este un secret, totuşi, că am auzit de la (Mark) Rutte însuşi, premierul Rutte, că acesta şi-a exprimat interesul. Aşadar, este o persoană pe care Alianţa o analizează”, a recunoscut ambasadoarea SUA.
„Dar este un proces în curs de desfăşurare şi mă aştept ca acesta să ajungă la un fel de decizie în următoarele câteva luni”, a adăugat ea.
09.10.2026
02:43
09.10.2026
02:08
09.10.2026
00:48
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
09.10.2026
02:43
09.10.2026
02:08
09.10.2026
00:48
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:53
08.10.2026
15:50
08.10.2026
15:27
08.10.2026
15:12
08.10.2026
15:00
08.10.2026
14:43
08.10.2026
14:30
08.10.2026
14:16
08.10.2026
14:16
08.10.2026
13:40
08.10.2026
13:30
08.10.2026
12:02
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
















