10:15:36 28.12.2025
Stiri

Cinci state în care femeile pot primi 35 de ani de închisoare pentru avort

Știri 19.10.2013 16:47 Vizualizări1645
Cinci state în care femeile pot primi 35 de ani de închisoare pentru avort bebelu.ro

Statul central-american El Salvador adoptă legi severe împotriva avortului. Femeile vor putea fi condamnate la ani grei de închisoare dacă medicii vor avea suspiciuni că sarcina nu a fost pierdută spontan.

Acest stat este al cincilea din lume, alături de Nicaragua, Chile, Honduras şi Republica Dominicană, unde avortul este interzis sub orice formă, chiar dacă femeia a fost violată sau fetusul este diagnosticat cu malformaţii.

Recent, în El Salvador o tânără de 19 ani a fost condamnată la zece ani de închisoare după ce a pierdut copilul la 30 octombrie 2012. Femeia a fost adusă sângerând la spital şi a suportat două intervenţii chirurgicale. Chiar dacă tânără a declarat în judecată că nu ştia că este însărcinată şi că nu a încercat să scape de copil, magistraţii au considerat că femeia nu a făcut tot ce îi stătea în putere pentru a salva viaţa copilului şi i-au dat zece ani de puşcărie, notează gandul.info.

În perioada 2000-2012, în cele cinci state în care pierderea sarcinii este pedepsită, 207 femei au fost acuzate că ar fi avortat. 136 dintre acestea au fost trimise în judecată, iar 56 de femei au fost condamnate cu sentințe între 10 și 35 de ani de închisoare.

Autor: Stela Mihailovici
Top stiri
28.12.2025 08:30 238 Horoscopul zilei 28.12.2025
27.12.2025 08:05 774 Horoscopul zilei 27.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.81 1 USD 16.80 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte