Cinci GREȘELI făcute în timpul condusului care îți pun mașina pe butuci
2174
Cu toţii ştim că orice maşină aduce beneficii celui care o deţine, însă condusul unui automobil presupune şi responsabilitatea întreţinerii şi menţinerii sale.
Iată câteva greșeli care duc mașina în service:
1. Pedala de ambreiaj călcată permanent, inclusiv la semafor
O greşeală frecvenţa a şoferilor este condusul cu piciorul pe ambreiaj sau chiar obiceiul de a ţine pedala călcată inclusiv la semafor. Această cutumă va conduce la uzură prematură a plăcii de presiune, a rulmentului, dar şi a sistemului hidraulic.
2. Frânarea agresiva sau stilul „smuls”
Mulţi şoferi sunt adepţii unui stil agresiv de condus, particularizat prin accelerări şi frânări bruşte sau frânări scurte şi multiple. Multiple sunt şi riscurile la care se expune maşină: deteriorarea plăcuţelor şi a discurilor de frână, dar şi a unor componente din sistemul de suspensie.
3. Condusul cu rezervorul aproape gol
De cele mai multe ori, şoferii alimentează puţin câte puţin rezervorul cu carburant şi circulă cu acesta aproape gol, lucru ce va genera defecţiuni ale unor componente auto şi reparaţii destul de costisitoare în service.
Este cazul anumitor tipuri de maşini al căror filtru de particule nu se regenerează automat dacă nivelul de combustibil este scăzut.
Nu neglija nici faptul că pompă de carburant nu se răceşte corespunzător în cantitate insuficientă de combustibil, ceea ce diminuează durata de viaţă a acesteia. Preţul uneia noi depăşeşte, în medie,1000 lei.
4. Nerespectarea cerinţelor de service semnalată de computerul maşinii
Şoferii ignoră reviziile periodice: schimburile / completările de lichide ( antigel, lichid servo, lichid de frână ), revizia de ulei la motor.
Un ulei vechi, încărcat de impurităţi, circulă greu prin sistemul de răcire al turbinei, iar depunerile pot afecta axul turbocompresorului. Sunetul motorului (zgomotos), indicatorul din bord, nivelul de ulei şi depăşirea perioadei de un an sunt markeri pentru programarea unei revizii.
5. Martorii aprinşi în bord
Majoritatea şoferilor ignoră martorii aprinşi în bord şi consideră că soluţionare o simplă resetare din computerul maşinii. În realitate, martorii neafisati nu garantează soluţionarea tehnică.
Dacă se aprinde martorul ABS, este stringentă vizită la service. O defecţiune la sistemul de ABS relevă că la frânări bruşte se poate pierde mai uşor controlul maşinii.
Martorul CHECK ENGINE aprins poate indică o defecţiune minoră la un senzor,un voltaj scăzut al bateriei, înfundarea supapei EGR , uzarea unor bujii sau fişe, dar şi defecţiuni grave ale motorului, care pot fi foarte costisitoare. Se recomandă o diagnoză computerizată urgenţă a maşinii, mai scrie promotor.ro.
14.12.2025
19:01
382
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
374
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
297
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
14.12.2025
15:27
418
Hamas solicită menținerea arsenalului în Gaza și avertizează asupra instabilității armistițiului după eliminarea unui lider de către Israel
457
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
14.12.2025
13:51
662
Reacție dură a Kremlinului la declarațiile secretarului general al NATO: Critici vehemente la adresa lui Mark Rutte
14.12.2025
10:02
667
Pierderi uriașe pentru Rusia: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse în Ucraina
14.12.2025
08:34
549
Horoscopul zilei 14.12.2025
14.12.2025
06:37
645
Autoritățile din Germania au dejucat un atentat terorist plănuit pentru un târg de Crăciun din Bavaria
14.12.2025
05:47
688
Zelenski se întâlnește la Berlin cu lideri ai SUA și UE pentru a discuta despre viitorul păcii în Ucraina
14.12.2025
01:51
632
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
14.12.2025
19:01
312
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
285
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
279
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
14.12.2025
15:27
398
Hamas solicită menținerea arsenalului în Gaza și avertizează asupra instabilității armistițiului după eliminarea unui lider de către Israel
447
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
14.12.2025
13:51
641
Reacție dură a Kremlinului la declarațiile secretarului general al NATO: Critici vehemente la adresa lui Mark Rutte
14.12.2025
10:02
659
Pierderi uriașe pentru Rusia: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse în Ucraina
14.12.2025
08:34
543
Horoscopul zilei 14.12.2025
14.12.2025
06:37
636
Autoritățile din Germania au dejucat un atentat terorist plănuit pentru un târg de Crăciun din Bavaria
14.12.2025
05:47
681
Zelenski se întâlnește la Berlin cu lideri ai SUA și UE pentru a discuta despre viitorul păcii în Ucraina
14.12.2025
01:51
626
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
842
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
871
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
687
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
650
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
876
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
737
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
756
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
728
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
928
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
804
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
778
Horoscopul zilei 13.12.2025
13.12.2025
07:28
878
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
996
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
1066
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














