CIFRE // Fiecare al patrulea cetățean al R. Moldova deține și cetățenia română. Aproape 5 000 de cereri sunt înregistrate lunar de ANCR: ,,Facem un act de dreptate pentru cei care au fost nedreptățiți de istorie"
3280
Aproape 5 000 de cereri se înregistrează lunar din partea cetățenilor R. Moldova pentru redobândirea cetățeniei României. Despre acest lucru a vorbit președintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din România (ANCR), Silviu-Gabriel Barbu, la TVR Moldova.
Potrivit oficialului, în prezent sunt în examinare aproape 160 000 de cereri din partea cetățenilor R. Moldova pentru redobândirea cetățeniei române.
„Sunt în așteptare foarte multe pentru că sub aspectul duratei de soluționare a unei cereri de redobândire s-a ajuns la trei ani și ceva. Volumul este imens pentru că suntem o mână de oameni. Cantitatea este copleșitoare, încercăm să mișcăm lucrurile prin diferite modalități administrative. Încercăm să facem un act de dreptate pentru cei care au fost nedreptățiți de istorie.
Din păcate, pe fondul mare al cererilor, acolo unde sunt suspiciuni sau nu răspund la solicitarea Comisiei de a transmite diferite documente sau alte date pentru a clarifica legătura de rudenie cu un antecesor din fosta Românie Mare, acolo lucrurile temporizează și găsim dosare mai vechi de 2022. Nu sunt multe, dar sunt și ceea ce devine complicat. Temporizarea aceasta devine complicată pentru unii dintre solicitanți”, a spus președintele ANCR, Silviu-Gabriel Barbu.
În context, președintele ANCR a ținut să precizeze că, pe parcursul timpului, au fost înregistrate mai multe cazuri de suspiciuni de obținere frauduloasă a cetățeniei. El a spus că autoritățile au lucrat pentru perfecționarea sistemului.
„Sunt tot felul de oameni cu imaginație multă, care inventează diferite chestiuni atipice ca să sară anumiți pași din procedură. Împreună cu alte instituții ale statului român, am perfecționat sistemul și se accesează username și parola individual. E foarte dificil să mai fie ocolit acest sistem de înregistrare pentru depunerea dosarului. În momentul de față, sistemul este perfecționat astfel încât este foarte dificil să mai fie ocoliți anumiți pași cum erau anterior”, a afirmat președinte ANCR.
Directorul Agenției Servicii Publice al Republicii Moldova, Mircea Eșanu, a afirmat că, în prezent, se lucrează la un sistem automatizat de schimb de date dintre cele două entități de pe ambele maluri ale Prutului.
„Noi suntem foarte aproape să lansăm un nou sistem automatizat de acte de stare civilă, ceea ce ne va permite comasarea a cinci sisteme existente, să utilizăm mai bine arhiva digitizată, scanată pe care o avem deja, o cronologie mai exactă a actelor pe care noi le-am emis în ultimii nouă – zece ani. Una dintre prioritățile din perioada următoare ar fi semnarea la nivel de autorități publice centrale a acordurilor bilaterale de schimb de date complet electronice, ceea ce va permite trecerea de la această verificare manuală a solicitărilor colegilor de la ANCR ar oferi o posibilitate ca acestea să fie verificate în mod electronic fără intervenție umană. Schimbul de date este fundamental pentru noi și cred că ar reprezenta încă un pod pe lângă cele patru care urmează a fi construite peste Prut”, a spus Eșanu.
Datele statistice arată că fiecare al patrulea cetăţean al R. Moldova deţine şi cetăţenia română. Procedura de redobândire a cetățeniei române este gratuită.Totuși, se plătește o singură taxă de 90 de lei (românești) la finalul procedurii.
Legea pentru obținerea cetățeniei române a fost modificată în sensul actualizării procedurilor şi condiţiilor de acordare a cetăţeniei române. Conform noilor modificări, solicitanții de cetățenie română vor trebui să demonstreze prin documente și participând la o probă de interviu că știu limba română, iar termenul legal de examinare a dosarelor va fi mai mare.
13.02.2026
20:51
4
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
152
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
266
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
378
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
305
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
397
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
375
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
17:21
351
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
13.02.2026
17:09
339
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
415
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
20:30
1
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
238
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
357
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
291
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
384
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
360
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
17:21
342
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
13.02.2026
17:09
318
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
402
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
389
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
412
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
352
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
14:24
403
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
463
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
445
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
539
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
614
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
591
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
492
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
569
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
589
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
690
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
556
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
629
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
629
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














