Dorin Chirtoacă: „Am fost avertizat de oamenii lui Plahotniuc să NU candidez nici la partid și nici la parlamentare”
1850
Noul lider al Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, susține că a fost avertizat de oameni din anturajul liderului democrat, Vlad Plahotniuc, să nu candideze nici la șefia PL și nici la alegerile parlamentare.
„Am fost avertizat de oamenii lui Plahotniuc să nu candidez nici la partid și nici la parlamentare. În caz contrar, ei vor fi impuși să facă imposibilul să mă condamne și să nu mai pot candida. Ei sunt foarte furioși și încearcă să mă intimideze cu dosarele. Am două dosare, cel puțin despre astea știu”, a declarat Dorin Chirtoacă, ieri-seară, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.
Fostul primar de Chișinău a spus la aceeași emisiune că pledează pentru un singur bloc al partidelor PL, PLDM, PAS și PPDA la parlamentarele din februarie 2019, iar varianta neparticipării la scrutin pentru PL ar însemna „predarea armelor”. Chirtoacă nu agreează nici participarea liberalilor pe o listă a blocului „ACUM”, fiindcă „oamenii o să creadă că ne-am unit”.
„Acum, discutam cu PLDM, PAS și PPDA cum să facem să nu risipim voturile. Am clarificat niște chestiuni care țin de integritate și filrtre. Este vorba despre denumiri noi la proceduri mai vechi. Trebuie de găsit un nimitor comun. Sunt mai multe soluții și sper să găsim un numitor comun. Trebuie să găsim binele comun. Plahotniuc și Dodon asta și vrea ca cei din dreapta să rupă vuturile între ei, iar ei pe stânga să fie bine-mersi. În cazul în care nu atingem un compromis de a semna un bloc din aceste patru partide, cei de la PAS și PPDA să meargă cu semnături. Trebuie să găsim formula corectă pentru fiecare circumscripție”, a adăugat Chirtoacă.
Întrebat prin ce se deosebește PL-ul condus de Mihai Ghimpu cu cel în fruntea căruia se află Dorin Chirtoacă, fostul primar de Chișinău a declarat că „va fi mai puternic”: „Visul nostru al tuturor este România Mare, asta e soluția la sărăcia Republicii Moldova. Totul se face pas cu pas și la putere se ajunge. Putere înseamnă 51 de deputați în Parlament. Pentru a rezolva problema Unirii, ai nevoie de cel puțin aceste vorturi”.
12.03.2026
11:36
6630
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
5276
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
8649
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
6018
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
9944
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
10232
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13941
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15646
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15358
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
14302
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
05.04.2026
19:05
669
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
696
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
836
Horoscopul zilei 05.04.2026
974
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
812
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1260
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
939
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
895
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
931
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1078
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1271
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1148
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1076
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1174
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1268
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1561
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
984
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1116
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1218
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1306
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
979
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1172
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1715
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1247
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1221
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
Horoscopul zilei 05.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














