FOTO // Chiril Răcilă, STUDENT la 73 de ani: „A fost cea mai bună decizie pentru starea mea de bine”. Cine se poate înscrie la UNIVERSITATEA pentru vârsta a treia
2226
Chiril Răcilă ascultă atent ce-i povestește profesorul ținând telefonul în mână și uitându-se când la tabla interactivă, când în smartphone. La lecția de astăzi, alături de colegii săi studenți vârstnici, învață cum se descarcă și folosește corect aplicația WhatsApp. Parcurge printre primii toți pașii, și nu este de mirare: profesorul ne-a șoptit că „este unul dintre cei mai buni studenți”.
Chiril Răcilă s-a născut în anul 1950. De profesie este inginer, iar după 51 de ani de la absolvirea Universității Tehnice a devenit, din nou, student alături de alți 39 de bărbați și femei în vârstă din R. Moldova și Ucraina admiși la Universitatea pentru Vârsta a 3-a.
UV3 este o inițiativă pilot lansată în premieră de către Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell. Organizatorii au optat pentru implementarea unui model de origine cehă, adaptat spaţiului cultural şi academic local. Nu se dau examene, nu se pun note și nu se urmărește scopul educației formale - seniorii vin să învețe de drag și dascălii le predau cu drag.
În pas cu tehnologiile moderne și mai aproape de tânăra generație
În primul semestru, studenții frecventează cursurile „Dezvoltarea abilităților digitale”, utilizând telefoanele mobile. Dispozitivele sunt conectate la internet pentru a facilita procesul de învățare și de conectare cu resursele educaționale și digitale necesare.
„Când eram tânăr, desigur că prindeam mai ușor și mai repede informația, acum domnul profesor de 2-3 ori trebuie să repete și să ne arate pașii pe care trebuie să-i parcurgem”, spune cu zâmbet domnul Chiril.
Studentul senior are doi copii, trei nepoți și un strănepot. Unul dintre fiii săi, împreună cu soția și cei doi copii ai săi, este stabilit peste hotare. Familia a primit mai mult decât bine ideea studenției la o vârstă respectabilă.
„Și soția, și copiii au fost plăcut impresionați. Copiii m-au sunat, m-au felicitat, desigur cu amuzament că bunicul este din nou student. Așa o să fiu și eu mai aproape de generația tânără”, povestește studentul senior.
Vârstnicul spune că informația asimilată la cursuri deja îi este utilă, în special atunci când ia legătura cu nepoții stabiliți peste hotare. „Cu siguranță, abilitățile digitale deprinse în cadrul orelor o sa mă ajute să comunic mai ușor și cu nepoții. Chiar dacă nu suntem studenți clasici, avem teme pentru acasă. Așa că, în afara orelor, mai trebuie să găsești timp pentru a studia și adăugător”, a mărturisit „sudentul”.
Conform Studiului „Generații și Gen” (GGS), ponderea persoanelor de 55-74 ani implicate în activități de învățare pe parcursul vieții este de doar 2%, fiind sub media UE, unde rata este 4,5%. Necesitatea acestui tip de activități în R. Moldova a fost confirmată și de numărul mare de cereri depuse pentru admitere la UV3. Astfel, pentru că au fost aproximativ 200 de solicitări, a fost luată decizia de a pilota două grupe, în loc de una, cum s-a planificat inițial.
„Imediat cum am văzut anunțul la televizor, am adunat actele necesare pentru dosar, am completat cererea, iar a doua zi dis-de-dimineață am venit să-l depun personal. Iar când mi s-a comunicat că am fost selectat, m-am gândit că sunt un norocos, e ceva ce se întâmplă o dată în viață”, povestește emoționat vârstnicul.
Domnul Chiril spune că a pus deja bazele unor relații de prietenie cu unii colegi. De fapt, spune el,cel mai important lucru este că iese din casă șisocializează la ore.
Studenții seniori, însetați de cunoștințe
Dragoș Ungurean este un tânăr profesor de economie, care activează de șapte ani la Universitatea de Stat din Moldova. Mai nou, din septembrie 2023 predă disciplina „Dezvoltarea abilităților digitale” pentru cele două grupe de studenți.
„Nu văd mari diferențe între tinerii studenți și cei vârstnici. Totuși, tinerii s-au născut cu telefonul în mână, iar pentru vârstnici mă strădui să predau informația mai lent… Același volum de informație se asimilează diferit”.
Datele studiului GGS mai arată că doar una din trei persoane în vârstă de 60 ani accesează Internetul. În cadrul disciplinei, studenții învață de la zero cum să utilizeze telefonul performant conectat la Internet– cum să identifice aplicațiile utile și relevante, cum să le instaleze și să le utilizeze, cum funcționează, unde trebuie să apeși și unde nu - adică ce riscuri sunt în mediul online.
„Vreau, vreau, vreau! Acesta e motto-ul acestui grup de studenți vârstnici. Sunt punctuali, responsabili și dornici de cunoștințe. Dacă nu le reușește, încearcă până ajung la rezultatul dorit. Încerc să lucrez individual cu fiecare student în parte, în funcție de necesitățile individuale”, spune profesorul.
Iar studentul senior Chiril Răcilă concluzionează: „La o vârstă înaintată, studierea digitalizării, implicarea, comunicarea și tot ce e legat de învățătură este un exercițiu care, personal, mă ajută să-mi prelungesc activitatea și starea de bine, de ce nu, să evit bolile mentale și să-mi antrenez memoria”.
UV3 este un program pilot care se realizează în perioada octombrie 2023 - aprilie 2024. Dezvoltarea conceptului de „Universitate pentru vârsta a treia” face parte din obiectivele Programului Național pentru îmbătrânire activă și sănătoasă 2023-2027 implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu UNFPA.
Natalia Chivriga, UNFPA Moldova
27.03.2026
08:45
133
Horoscopul zilei 27.03.2026
291
Meta și YouTube, obligate de un juriu american să plătească despăgubiri pentru dependența de social media a unei tinere
27.03.2026
05:11
403
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
469
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
407
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
26.03.2026
21:42
500
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
466
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
477
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
501
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
576
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
27.03.2026
08:45
61
Horoscopul zilei 27.03.2026
272
Meta și YouTube, obligate de un juriu american să plătească despăgubiri pentru dependența de social media a unei tinere
27.03.2026
05:11
360
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
436
Judecătoare federală blochează tentativa Pentagonului de a „șchioapăta” Anthropic și interzice, deocamdată, stoparea utilizării lui Claude în guvern
27.03.2026
03:03
398
Google lansează instrumente care mută direct în Gemini conversațiile și datele personale din alte chatbot-uri
26.03.2026
21:42
496
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
463
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
474
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
496
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
569
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
542
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
395
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
624
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
519
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
568
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
17:55
541
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:55
700
Benzinăriile, OBLIGATE să comercializeze motorina premiu la prețul celei standard, în cazul în care cea din urmă lipsește. Noi măsuri aprobate de Guvern pentru protejarea consumatorilor și asigurarea accesului la carburanți
26.03.2026
17:46
507
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
548
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
612
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
17:13
567
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
17:04
457
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
553
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
474
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
523
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














