CALCULELE lui Chicu: Guvernul a indexat pensiile cu 1,07%, iar premierul vorbește despre 10%: Oficialul le mai promite pensionarilor bani din „creditul rusesc”, anunțat anterior pentru drumuri sau nevoile agricultorilor
3386
Prim-ministrul Ion Chicu susține că în acest an pensionarii vor beneficia de o indexare de circa 10% a pensiilor. Oficialul a adunat astăzi indexarea de pe 1 aprilie cu cea de pe 1 octombrie (de 1,07%), precum și cele 200 de lei, care urmează să fie alocate suplimentar la ajutorul unic de 700 de lei, acordat de două ori pe an și a ajuns „la aproape 10%”. De asemenea, în preajma alegerilor prezidențiale, premierul le mai promite pensionarilor bani suplimentari și din creditul rusesc, care anterior era prevăzut pentru infrastructură, ulterior pentru medicină, iar în august - pentru combaterea consecințelor secetei severe din anul 2020.
„Săptămâna aceasta se va întruni Parlamentul în ședință și urmează să fie aprobate rectificările la buget. E vorba și de acordarea suportului bănesc unic pentru pensionarii și beneficiarii de alocații sociale, care primesc mai puțin de 3 000 de lei pe lună. În loc de 700 de lei bugetați inițial, peste 660 de mii de pensionari vor primi 900 de lei. Diferența aceasta de 200 de lei pentru 660 de mii de pensionari înseamnă o indexare efectivă, de la 1 octombrie, de peste 3%, cumulativ cu cea de 1,07% prevăzută de lege”, a spus astăzi Ion Chicu, după ședința tradițională cu participarea spicherului și a șefului statului.
Aceste justificări ale lui Ion Chicu vin după ce lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a precizat că marea majoritate a pensionarilor vor primi suplimentar, în rezultatul indexării cu care se laudă autoritățile, doar câte 19,5 lei în plus la pensie.
„Am văzut deja multe speculații la acest capitol, mai ales din partea celor care în anii precedenți nu s-au străduit să indexeze pensiile. Vă amintiți că pe 1 aprilie pensiile au fost indexate cu peste 4,8%. Acum, conform legii, de la 1 octombrie pensiile vor fi indexate cu 1,07%, iar împreună va fi aproape 6%. Plus la toate, anul acesta pensionarii cu venituri mai mici de 3 000 de lei vor primi suplimentar 1 600 de lei. E vorba de suportul unic. Dacă considerăm că pensia medie a beneficiarilor (a celor care au sub 3 000 de lei) este mai mică de 1 500 de lei, înțelegem că acești 700+900 de lei, de fapt, constituie o pensie și ceva mai mult decât primeau până acum”, a exemplificat, gesticulând, premierul.
De asemenea, oficialul nu a ezitat să promită și pensionarilor bani din creditul rusesc, care nu se știe când va ajunge și dacă va mai ajunge în R. Moldova. „După posibilități, în cazul în care vom reuși să mergem cu creditul rusesc, Guvernul o să mai identifice mijloace pentru a aloca, în perioadele următoare, bani suplimentari pentru cei care primesc sub 3 000 de lei. Încă o dată – indexarea efectivă în 2020, dacă luăm în calcul ce a fost pe 1 aprilie, la 1 octombrie și acești 200 de lei, înseamnă aproape 10%. Acești bani înseamnă un efort financiar de peste un miliard de lei, doar dacă e vorba de cei 1 600 de lei”, a conchis prim-ministrul.
„Dodon amăgește oamenii cu promisiuni, dar nu e în stare să facă nimic bun. În 2017 el promitea o indexare de 20%, ca să facă acum o indexare de doar 1%. Cu cât se majorează pensiile? Cu 19 lei! Dodon este incapabil să mărească pensiile și nu face nimic din ce promite, iar cel mai grav este că au de suferit bătrânii, care și așa trăiesc foarte greu”, menționa zilele trecute ex-premierul Maia Sandu.
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















