CFM va achiziționa locomotive noi: „Pentru MODERNIZAREA întreprinderii avem nevoie de 400 milioane de euro”
1316
Parlamentul R. Moldova a ratificat Acordul de împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în valoare de 52,2 milioane de euro, privind achiziționarea de către Calea Ferată a Moldovei a locomotivelor și modernizarea infrastructurii feroviare.
Potrivit Ministerului Transporturilor, pentru modernizarea întreprinderii sunt necesare circa 400 de milioane de euro, iar pentru prima etapă a realizării proiectului ar fi necesare 105 milioane de euro.
Viceministrul Transporturilor, Vladimir Cebotari, a dat asigurări că e vital de modernizat întreprinderea, în special procurarea de noi locomotive. „Cele mai noi locomotive din dotarea CFM au 30 de ani, în condițiile în care termenul de exploatare a acestora este de 20-25 de ani. CFM va rambursa acest credit din contul taxei pentru infrastructură. Împrumutul e cu o rată a dobânzii de 1%, ceea ce înseamnă că e foarte avantajos”, a spus Cebotari.
Totodată, viceministrul a precizat că întreprinderea nu este în faliment, dar dacă nu va fi modernizată atunci nu se va dezvolta. „CFM nu urmează să fie privatizată sau concesionată, dar trebuie modernizată de urgență, iar acest proiect este fezabil și avizat de experții europeni”, a conchis sursa citată.
Datele CFM arată că din cele 139 de locomotive existente, 134 şi-au depăşit durata normată de amortizare. Totodată, peste 25% din infrastructura feroviară nu mai poate fi exploatată şi necesită reparaţie capitală.
751
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
15:29
928
13 ani de transformare agricolă în Moldova: Proiectul MAC-P redefinește siguranța alimentară și crește exporturile
12.12.2025
14:04
813
Vernisajul Vinului 2025: Un an triumfător pentru viticultura moldovenească
12.12.2025
13:12
725
Chișinău și Skopje își întăresc legăturile europene prin colaborare în viticultură și agricultură
12.12.2025
12:19
672
Modernizarea sectorului manufacturier stimulează creșterea producției industriale în 2025 cu 3%
12.12.2025
11:59
846
Extinderea proiectului de contoare inteligente analizată pentru implementare națională de Ministerul Energiei și PNUD Moldova
899
Ministerul Agriculturii intensifică dialogul cu sectorul morăritului și panificației pentru soluții eficiente
11.12.2025
14:27
978
Eugeniu Osmochescu discută priorități strategice pentru dezvoltare economică și digitalizare cu partenerii internaționali
11.12.2025
14:21
825
Parteneriatul economic între Moldova și PNUD, un impuls pentru IMM-uri și digitalizare
11.12.2025
11:58
1159
Republica Moldova pregătește un nou profil de țară pentru locuințe și dezvoltare urbană în colaborare cu UNECE
10.12.2025
18:05
944
CNED, transformat în pilonul principal al finanțării energiei sustenabile în Moldova
14.12.2025
19:01
312
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
285
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
279
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
14.12.2025
15:27
398
Hamas solicită menținerea arsenalului în Gaza și avertizează asupra instabilității armistițiului după eliminarea unui lider de către Israel
447
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
14.12.2025
13:51
641
Reacție dură a Kremlinului la declarațiile secretarului general al NATO: Critici vehemente la adresa lui Mark Rutte
14.12.2025
10:02
659
Pierderi uriașe pentru Rusia: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse în Ucraina
14.12.2025
08:34
543
Horoscopul zilei 14.12.2025
14.12.2025
06:37
636
Autoritățile din Germania au dejucat un atentat terorist plănuit pentru un târg de Crăciun din Bavaria
14.12.2025
05:47
681
Zelenski se întâlnește la Berlin cu lideri ai SUA și UE pentru a discuta despre viitorul păcii în Ucraina
14.12.2025
01:51
626
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
842
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
871
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
687
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
650
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
876
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
737
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
756
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
728
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
928
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
804
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
778
Horoscopul zilei 13.12.2025
13.12.2025
07:28
878
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
996
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
1066
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














