22:01:13 26.08.2025
Stiri

Cetățenii din R. Moldova invitați să confirme parcursul european la alegerile din 28 septembrie

Actualitate 26.08.2025 19:09 Vizualizări269
Cetățenii din R. Moldova invitați să confirme parcursul european la alegerile din 28 septembrie

Ministrul afacerilor externe al României, Oana Țoiu, și-a exprimat speranța ca cetățenii din R. Moldova vor alege forțele politice pro-europene în cadrul alegerilor parlamentare. Aceasta a făcut declarații la o conferință de presă alături de ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi.

Oana Țoiu susține că R. Moldova este gata să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană pe mai multe capitole simultan. „R. Moldova este partea centrală intrinsecă a viitorului Europei. Iată de ce prezența dvs aici este deosebit de valoroasă și vă mulțumesc pentru contribuția deosebită. O Europă extinsă este o Europă mai sigură și mai prosperă, și acest lucru este foarte clar pentru România. R. Moldova a demonstrat în ultimii ani prin politicile și reformele sale, că-și merită pe deplin locul său în cadrul familiei europene. Am spus 100 de ori și mai spun că din punctul nostru de vedere trebuie deschise negocierile nu doar pe clusterul 1, ci pe cât mai multe clustere, pentru că este foarte clar din perspectiva meritului pe care îl are R. Moldova că acest lucru este necesar. Vă felicit și vă asigur de sprijinul continuu și neclintit al României. Sper că vom avansa spre integrarea europeană a R. Moldova cât mai curând. Avem speranța că obstacolele artificiale vor fi înlăturate cât mai curând. Și Ucraina a dovedit că-și merită locul în UE. Este important ca R. Moldova și Ucraina să avanseze mai rapid pe acest parcurs, iar România va acorda sprijin vecinilor noștri”, a declarat Oana Țoiu.

Cu privire la evenimentele politice din Chișinău, șefa diplomației române a condamnat tentativele de destabilizare dinspre forțele externe. „În ultimii ani R. Moldova a devenit teren de testare a unei game largi de tactici hibride, la care autoritățile de la Chișinău au răspuns clar și ferm, iar comunitatea internațională este alături, la fel și partenerii like-minded. Partenerii UE și cei like-minded vor continua să fie alături și să sprijine în contracararea destabilizărilor și protejarea alegerilor din 28 septembrie. Aici aș dori să subliniez importanța unei prezențe cât mai largi a cetățenilor la vot. Sunt încrezătoare că, la fel ca și în cazul Referendumului pentru integrarea europeană și al scrutinului prezidențial, cetățenii vor reconfirma direcția și parcursul european. Aceasta este opțiunea care poate să le împlinească aspirațiile de viitor, iar beneficiile incontestabile ale integrării europene se fac deja simțite la nivelul cetățenilor: prin reforme, prin libera circulatie, prin accesul la piața europeană a produselor din R. Moldova, prin acces la studii și altele”, a afirmat Oana Țoiu.

În acest context, ministrul de externe al României a subliniat că România va continua să fie o voce puternică în sprijinul Republicii Moldova în UE și NATO. De asemenea, va oferi sprijin la îndeplinirea aquisului comunitar. La rândul său, ministrul afacerilor externe al R. Moldova, Mihai Popșoi, a mulțumit omologului său pentru invitația la Reuniunea Anuală a Diplomației Române și pentru suportul oferit de corpul diplomatic românesc.

„România și R. Moldova sunt probabil cele mai apropiate state, pentru că avem un trecut comun, o limbă și o cultură comună. Dacă ne referim la podurile de flori, am ajuns grație Guvernului României și al R. Moldova să construim poduri peste Prut. Acest pod care acum se construiește este unul pentru autostrada Unirii, care va contribui la apropierea cetățenilor de pe cele două maluri”, a subliniat Mihai Popșoi. Referindu-se la dezvoltarea economică a R. Moldova, el a subliniat contribuția României, menționând că peste 1600 de companii cu capital românesc operează în R. Moldova.

Ministrul a invitat și mai mulți oameni de afaceri din România să investească în proiectele din R. Moldova. Un alt subiect abordat a fost drumul european al R. Moldova. „Așteptăm ca în scurt timp să deschidem primele clustere de negocieri, la fel ca și Ucrina, ne dorim să avansăm în acest domeniu. Suntem încrezători că o pace justă și durabilă ar trebui să fie în regiune, ca să nu mai trăim în anxietate”, a mai spus Mihai Popșoi.

Menționăm, că ministrul de la Chișinău se află la București, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române. De asemenea, Mihai Popșoi are planificată și o întrevedere cu președintele român, Nicușor Dan. ipn.md  

Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte