Cercetătorii au descoperit că INTELIGENȚA se transmite de la mamă la copil. Fiți mândre de copiii voștri!
1698
sursa: google.ro Persoanele deștepte ar trebui să le mulțumească mamelor, pentru că, potrivit celor mai recente studii în domeniu, acestea sunt responsabile pentru transmiterea genelor care determină inteligența. Așadar, stereotipurile legate de gen, care au existat secole întregi, sunt pe cale să dispară. Femeile singure care vor să aibă un copil inteligent nu trebuie să caute un câștigător al premiului Nobel, pentru că ele sunt cele care vor da mai departe moștenirea intelectuală.
La baza acestei teorii sunt așa-numitele „gene condiționate”, care se manifestă diferit în funcție de origine. În principiu, rădăcinile acestor gene pot fi descoperite și chiar dacă sunt active sau nu. Interesant este faptul că genele condiționate funcționează numai dacă provin de la mamă. Dacă aceeași genă este moștenită de la tată, se dezactivează. În mod evident, alte gene funcționează invers, adică se activează numai dacă vin de la tată.
Genele mamei se duc direct la cortexul cerebral, iar cele ale tatălui la sistemul limbic
Cu toții știm că inteligența are o componentă ereditară, dar până acum câțiva ani credeam că aceasta se transmite în mod egal de la ambii părinți. Cu toate acestea, mai multe studii arată că cei mici vor moșteni inteligența de la mamă, pentru că genele inteligenței se află pe cromozomul X.
Primul studiu pe această temă a fost realizat în 1984 la Universitatea Cambridge și a arătat că genele transmise de la mamă contribuie cel mai mult la dezvoltarea centrului gândirii din creier.
Studii noi despre cum se transmite inteligența
Pe măsură ce timpul a trecut, cercetătorii au continuat să studieze acest subiect. Robert Lehrke, de exemplu, a arătat că inteligența copiilor depinde de cromozomul X și a concluzionat că, deoarece femeile au doi cromozomi X, există șanse duble să aibă caracteristici asociate cu inteligența.
Însă poate cel mai interesant studiu, efectuat în Glasgow, Scoția, a arătat că tinerii cu vârsta între 18 și 22 de ani au coeficientul de inteligență foarte apropiat de cel al mamelor lor, media de diferență dintre ei fiind doar de 15 puncte.
Genetica nu este singura responsabilă
Dacă lăsăm genetica la o parte, ne dăm seama că femeile au un rol mult mai important în dezvoltarea intelectuală a copiilor, prin contactul emoțional și fizic cu aceștia. De fapt, unele studii susțin că legătura puternică dintre copii și părinți este foarte strâns legată de inteligență.
Importanța unei legături puternice din punct de vedere emoțional pentru dezvoltarea bună a creierului a fost demonstrată de cercetătorii de la Universitatea din Washington. Aceștia au descoperit că o relație plină de dragoste și afecțiune a copiilor cu mama este crucială pentru evoluarea unor părți din creier.
Chiar putem să vorbim despre inteligența ereditară?
Este estimat că între 40 și 60 la sută din inteligența unui om este ereditară. Asta înseamnă că procentele care au rămas depind de mediul înconjurător. Ceea ce noi numim inteligență este, de fapt, abilitatea noastră de a rezolva probleme. Însă, partea interesantă este că, pentru a putea rezolva probleme, avem nevoie și de sistemul limbic, deoarece creierul nostru funcționează ca întreg. Așadar, chiar dacă inteligența este strâns legată de funcția gândirii, este influențată și de intuiție și emoție, care din punct de vedere genetic, provin de la tată.
În plus, nu trebuie să uităm de faptul că, deși un copil are un coeficient IQ mare, trebuie să-i stimulăm inteligența prin încercări noi, care se îmbunătățesc constant. Altfel inteligența sa va dispersa, transmite uti24.ro.
01.02.2019
16:39
28.01.2019
17:30
18.01.2019
18:30
18.01.2019
08:02
17.01.2019
08:02
15.01.2019
20:02
11.01.2019
19:30
24.12.2018
19:03
18.12.2018
19:03
14.12.2018
19:02
07.12.2018
11:40
28.11.2018
17:40
07.08.2026
13:18
07.08.2026
13:06
07.08.2026
12:40
07.08.2026
12:30
07.08.2026
12:13
07.08.2026
11:58
07.08.2026
11:49
07.08.2026
11:47
07.08.2026
11:33
07.08.2026
10:37
07.08.2026
09:59
07.08.2026
09:12
07.08.2026
08:53
07.08.2026
08:51
07.08.2026
08:46
07.08.2026
04:43
07.08.2026
02:54
07.08.2026
01:19
07.08.2026
01:10
07.08.2026
00:49
07.08.2026
00:38
07.08.2026
00:34
06.08.2026
23:34
06.08.2026
22:42
06.08.2026
22:40
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
















