Panouri fotovoltaice la Centrul de plasament din Sculeni: 80% din necesarul anual de energie electrică, acoperit gratuit
2018
PNUD Moldova Centrul de plasament pentru persoane adulte și vârstnice din satul Sculeni, raionul Ungheni, va folosi energie fotovoltaică, iar cantitatea generată urmează să acopere cel puțin 80% din necesitatea totală de energie electrică a instituției în decursul unui an.
Panourile solare cu o capacitate de 30 kW au fost instalate pe teritoriul instituției cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD) Moldova și al Facilității Globale de Mediu (GEF), iar inițiativa a fost implementată în parteneriat cu Green City Lab Moldova.
Investițiile făcute de PNUD Moldova și GEF sunt în sumă de 27 668 de dolari SUA, iar banii ar urma să fie recuperați în cel mult șapte ani.
„Este o inițiativă extrem de importantă, nu doar pentru că promovează și susține eficiența energetică și utilizarea surselor regenerabile, dar și pentru că panourile solare au fost instalate într-un centru de adăpostire a persoanelor aflate în dificultate, care și-a deschis porțile și pentru refugiați. Acest gest vorbește mult despre misiunea umanitară a acestei instituții. Suntem bucuroși să arătăm comunității locale, dar și la nivel național, potențialul energiei verzi în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și în diminuarea efectelor crizei energetice”, a afirmat Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.
Centrul de plasament pentru persoane adulte și vârstnice găzduiește în prezent 25 de persoane. Capacitatea acestuia este de 45 locuri, care sunt suplinite în perioada de iarnă.
În primăvara acestui an, Centrul a găzduit peste 80 de refugiați din Ucraina, care au fost ajutați să-și perfecteze actele necesare și să-și găsească un loc de muncă.
Anual, instituția consumă peste 42 mii kWh. În contextul crizei energetice actuale, resursele financiare necesare pentru acoperirea consumului de energiei electrică ar fi depășit bugetul disponibil, fapt care ar fi putut crea dificultăți în funcționarea Centrului.
„Instituția noastră consumă multă energie electrică și factura anuală depășește 100 000 de lei. E esențial să reducem cheltuielile și, totodată, să contribuim la diminuarea emisiilor cu efect de seră și a poluării. De unii singuri, fără susținerea PNUD, nu am fi reușit să instalăm panouri fotovoltaice”, a apus Nicolae Leuca, directorul Centrului de plasament pentru persoane adulte și vârstnice.
20.06.2026
14:53
384
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
20.06.2026
08:16
388
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
564
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
680
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
710
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
718
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
878
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
838
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
884
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
868
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
20.06.2026
14:53
362
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
20.06.2026
08:16
380
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
558
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
662
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
693
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
701
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
856
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
822
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
867
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
851
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
914
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
903
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
769
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
865
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
924
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
1120
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
1144
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
977
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
872
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1210
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
1098
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
846
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
941
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1213
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
986
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1244
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
Horoscopul zilei 20.06.2026
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














