CENTENAR // Mărășești 1917, în presa britanică: „Românii au luptat cu un curaj mai presus de cuvinte”

Bătălia de la Mărășești, de la care s-au împlinit 100 de ani anul acesta, a durat 28 de zile. Dintre acestea, 15 zile au fost crâncene, cu pierderi masive pentru toate armatele implicate.

Armata I Română a pierdut − scrie revista Historia − 27.410 oameni, adică 16% din efectivul pe care îl avea la începutul ofensivei: 5.125 au murit, 9.818 au fost dați dispăruţi și 12.467 au fost răniţi.

Să începem însă cu o amintire emoționantă despre generația celor care au făcut posibilă întregirea României.

„Trăgeai să îți alungi frica”

„Străbunicul meu a luptat la Mărăști. Când îmi povestea, era bătrân (peste 90 de ani) și umbla aproape toată ziua în izmene, pe prispa de la țară. «Cel mai greu este primul glonț», îmi spunea.

«Mergeam prin pădure și nu se auzea nimic. Știam însă că inamicul va trage în noi. Ne cuprindea o frică imensă, aproape că eram paralizați. După ce se auzea primul glonț al inamicului și se pornea iadul, ne ușuram. Trăgeai să îți alungi frica».

Îl întrebam: «Și? Erau mulți morți?».

«Odată am trecut un râu, în grabă. Făcuseră un pod din soldații morți, și noi călcam pe ei cum calc eu acum pe pământ».

De câte ori era să mori? «Mai știu? Muream și de foame. Noroc că am făcut o gaură într-un depozit, furam prin ea».

După ani, a venit în sat. Jumătate din satul oltenesc murise de ciumă. Străbunica era singură, cheală și nebună. Murise toată familia ei, inclusiv unchii, și urma să moară și ea. Vecinii îi mai dădeau doar două săptămâni.

Străbunicul intră pe poartă. Nevastă-sa se uită la el și, în nebunia ei, nu-l recunoaște.

«Cine ești?»

«Fă Mărie, sunt eu, Gheorghe, omul tău!»

«Care Gheorghe? Eu nu am om, pleacă de-aici!»

Două luni de îngrijiri i-au luat străbunicului să-și scoată nevasta din ghearele morții. După câțiva ani s-a născut bunica și, în felul ăsta, a ajuns la viață și povestitorul, ca să vă spună povestea.

Văzute după 100 de ani, bătălii precum cele de la Mărăști și Mărășești sunt fapte eroice, necesare pentru a atinge un scop istoric. Văzute de soldați, orice bătălii sunt inumane, pentru că îi răpesc omului ce are mai drag: dreptul la viață și la cei pe care îi iubește."

Mărturia fizicianului Cristian Presură, postată pe Facebook

Între 1 și 14 august 1917, trupele germane au atacat pozițiile române de pe podul Cosmești. Ai noștri s-au retras și au dinamitat podul.

După 6 august, a început ofensiva serioasă și ceea ce avea să rămână în istorie ca luptele de la Mărășești.

Bătălia pentru controlul asupra ultimei terase spre Siret, în pădurea Răzoare − punct strategic esențial, de unde putea fi controlată întreaga zonă −, a fost una dintre cele mai sângeroase. O companie de mitraliori români a murit până la ultimul om, dar a reușit să întârzie avansul inamicilor.

Am căutat în arhiva ziarelor britanice cum era relatată situația de pe frontul din România în august 1917. Știri despre Mărășești, Focșani, mareșalul neamț Mackensen și soldații români − țărani echipați rudimentar, dar foarte hotărâți − apăreau frecvent în acele zile în presa din Marea Britanie.

Iată, în ordine cronologică, fragmente din rapoartele de front, provenite fie din comunicatele comandamentelor generale ale Aliaților și ale Puterilor Centrale, fie din corespondența trimisului special de la The Times, atașat pe lângă Armata Română.

Ziarul Aberdeen Evening Express, vineri, 10 august 1917:

Lovitura lui Mackensen

Atacul lui Mackensen la nord de Focșani, în România, devine o operațiune mult mai serioasă decât părea. Cu toate că, într-un raport de la Berlin, de marțea trecută, această operațiune era descrisă ca fiind un atac local, frontul ruso-român s-a lungit pe o distanță considerabilă și se spune că au fost luați 3.500 de prizonieri în numai trei zile.

Datorită importanței strategice extraordinare (spune The Times), comandantul trupelor ruso-române a ordonat o serie de contraatacuri după prima incursiune împotriva poziției sale, însă se pare că acestea au rămas fără succes. Calea ferată pentru care are loc această ofensivă e un nod vital pentru întreaga regiune a Moldovei.

Linia principală de la nord de Focșani se află la liziera munților și se leagă de văile Bistriței și Trotușului, servind frontului românesc din munți. Linia principală spre est merge înspre Galați și pe Dunăre, spre Iași.

Aceste două linii sunt unite printr-un nod, de la Tecuci la Mărășești. Dacă avansarea lui Mackensen va continua, aceste conexiuni vor fi imediat în pericol, ceea ce va amenința ariergarda armatei care a avansat victorioasă înspre Putna.

*

Același ziar publică și o informare sosită de la cartierul general din Berlin, în care se spune că situația ar evolua favorabil pentru Puterile Centrale, iar atacurile ruso-românilor, deși foarte puternice, ar fi fost oprite: „Inamicul a suferit pierderi sângeroase. 50 de ofițeri prizonieri, 3300 de soldați, 17 tunuri și 50 de mitraliere și aruncătoare de grenade".

Ziarul Birmingham Daily Post, luni, 13 august 1917:

Un regiment rusesc a cerut să i se permită să-și salveze reputația

Atacurile inamicilor pe văile râurilor Siret și Suceava au fost respinse. Inamicul a reușit să împingă trupele noastre puțin mai la sud, către Ocna. În cursul zilei de 10 august s-au dat lupte crâncene.

Inamicul a întreprins o serie de atacuri energice și către seară i-a forțat pe români să se retragă 5 verste (aproximativ 2 kilometri – n.r.). Ofensiva inamică a continuat la vest de calea ferată Focșani-Mărășești. La est, am reușit să respingem toate atacurile și să luăm 300 de prizonieri. Bătălia este încă în desfășurare. (...)

Un regiment rusesc care își abandonase poziția și, în consecință, a fost dezarmat a cerut să i se permită să își salveze reputația și a atacat inamicul cu înflăcărare, punându-l pe fugă și capturând 100 de prizonieri și 4 mitraliere.

Ziarul Evening Despatch, miercuri, 15 august 1917:

Conform ziarelor elvețiene, informațiile de la Viena sugerează că este puțin probabil ca ofensiva austriaco-germană împotriva Rusiei să mai continue multă vreme.

Ziarul Dundee Courier, miercuri, 29 August 1917:

Sub titlul „Peasant Soldiers of Roumania hold up Mackensen’s hordes” (Soldații țărani ai României opresc hoardele lui Mackensen), publicația preia un articol înflăcărat scris de corespondentul The Times pe lângă Armata Română.

Același text apare la date diferite în mai multe ziare din Marea Britanie. Îl redăm integral:

Două săptămâni de apărare eroică. Luptă feroce

Povestea ultimelor 15 zile va rămâne scrisă cu litere de aur în istoria acestei țări. Apărarea de la Mărășești, la nord de Focșani, a fost cea mai însemnată faptă de arme realizată de Armata Română.

Lupta eroică purtată de acești țărani-soldați, care au întâlnit forțele germane net superioare, nu este mai prejos decât faptele de vitejie ale belgienilor sau ale sârbilor.

Obiectivul principal al inamicilor a fost să ajungă la podul Cosmești și să treacă râul Siret. Intenția inamicului îmi este clară după ce am văzut o scrisoare găsită asupra cadavrului unui ofițer prusac și datată 6 august.

Scrisoarea ofițerului: Vom da o lovitură nimicitoare cât de curând. Odată ce vom trece Siretul, ceea ce nu va fi dificil, Iașiul și întreaga Moldovă vor fi ale noastre. Dacă vom reuși, cred că vom fi trimiși în Flandra, unde lucrurile s-au încins din nou.

Pierderi grele

Momentul atacului plănuit de mareșalul Von Mackensen a fost ales pentru data de 8 august, când trupele rusești ar fi trebuit să fie înlocuite de români. A atacat în acea zi cu o divizie. O divizie românească se afla încă pe partea stângă a Siretului și o parte a trupelor sale au fost trimise în grabă să împiedice orice încercare de a trece râul.

Timp de trei zile, o divizie a rezistat unor atacuri feroce date de trei divizii germane, cărora li s-a ordonat să treacă cu orice preț. În sfârșit, pe 12 august, după ce au înțeles că eforturile lor erau fără rezultat, inamicii au mutat atacul mai la vest.

În zilele următoare, atacul s-a dat pe tot frontul de la Mărășești, iar germanii au angajat în luptă 12 divizii împotriva românilor, care erau mult mai slab echipați și se aflau într-o situație precară.

Cu toate acestea, sacrificând aproape o divizie de români, atacul a fost oprit. Dacă nemții reușeau să treacă podul de la Cosmești, Armata română ar fi fost ruptă în două, iar inamicilor le-ar fi fost ușor să se ocupe pe rând de fiecare armată în parte.

Rezistența eroică

O nouă ofensivă a fost dezlănțuită pe 14 august. Un tir de artilerie extrem de violent a început dimineața devreme. Sub norii de praf și fum de gaze asfixiant, soldații germani au fost trimiși, din nou, la abator.

Soldații români au fost la fel de eroici și au luptat neclintit, chiar dacă regimente întregi erau decimate de artileria germană și de mitraliere. Ofițerii și soldații au murit la posturile lor, refuzând să se retragă sau să se predea. Căpitanul Verneuil, atașat pe lângă regimentul românesc, și-a pierdut viața alături de camarazii lui români.

Divizia prusacă 89 a trebuit să se retragă ca urmare a pierderilor uriașe suferite de germani în a doua zi de bătălie. În ciuda eforturilor disperate, aceștia nu au reușit să treacă râul, iar terenul câștigat, care nu depășește trei mile și nu are valoare strategică, a fost plătit cu un preț uriaș.

Inamicul se retrage în dezordine

Ultima mare încercare a nemților a avut loc în 19 august, când, după un puternic tir de artilerie de toate calibrele, două divizii germane și o brigadă austriacă au atacat pozițiile românești la nord-est de Panciu.

În prezența regelui lor, care împreună cu principele Carol a trăit riscurile bătăliei alături de soldați, aceștia au luptat cu un curaj mai presus de cuvinte.

Inamicul, ale cărui atacuri erau mai disperate ca niciodată, a ajuns până la sârma ghimpată care delimita frontul, când ultimele trupe de rezervă ale românilor au fost aduse la înaintare.

Contraatacul a fost atât de violent, încât inamicul a fugit în dezordine. Soldații germani, surprinși de violență, și-au aruncat armele și s-au predat. În ziua următoare, 600 de germani și austrieci au defilat prin fața regelui român. Dacă austriecii erau moleșiți și obosiți, bavarezii au mărșăluit în pas de defilare.

Câmpul de bătălie este încă acoperit de cadavre neîngropate, stivuite în grămezi. Prizonierii cu care am vorbit mi-au spus că ei credeau că războiul se va termina în toamnă, când Marea Britanie va fi distrusă.

Întreaga situație poate fi gândită, acum, într-o lumină pozitivă. Pierderile germane pe acest front sunt cele mai grave suferite pe frontul de est. După două săptămâni de lupte și cu pierderi teribile, au fost opriți de o forță inferioară numeric.

Avantajul strategic este acum de partea românilor, care ocupă toată partea stângă a Siretului și versanții abrupți care domină malul drept, aflat parțial în mâinile germanilor.

Armata română, chiar dacă e slăbită după două săptămâni, are un moral foarte ridicat și e convinsă acum că, și dacă numărul ei nu este mare, va putea răzbuna eșecul din toamna trecută.

Ziarul Sheffield Evening Telegraph, sâmbătă, 1 septembrie 1917:

Bătălia de la Mărășești a demonstrat că trupele române, echipate cu cele necesare unui război modern, sunt excelente. Apărarea de la Mărășești și-a consacrat un loc în istorie, alături de apărătorii de la Iser și Verdun.

Mackensen a trimis pe frontul de la Mărășești toate trupele disponibile, susținute de o artilerie puternică, și a decis să străpungă frontul cu orice preț, fără să țină cont de pierderi.

Românii au fost obligați să se opună pe teren plat, fără altă acoperire decât tranșeele. Nu au avut nici fortificații, nici munți, nici păduri care să îi ajute, așa cum s-a întâmplat toamna trecută în Munții Carpați, iar românii neînfricați au stat fără să îngenuncheze sub focul artileriei inamicului și fiecare atac al nemților a fost urmat de unul și mai puternic al trupelor ruso-române.

De ce este esențială victoria de la Mărășești

La începutul războiului, mitraliera și grenada nu erau cunoscute de soldații români, majoritatea proveniți din rândurile țărănimii, spune istoricul militar Manuel Stănescu.

După eșecurile militare care au dus la pierderea unei mari părți din teritoriul țării, Armata Română a fost instruită de francezi în timp record, iar regele Ferdinand a promis că țăranii vor fi împroprietăriți cu pământ.

În august 1917, spun documentele, erau, la fel ca în acest an, niște călduri înăbușitoare. Rapoarte austriece consemnează că nemții nu puteau lupta decât în zori sau după-amiază.

Contraatacul românesc din a doua fază a bătăliei de la Mărășești (31 iulie-13 august) s-a dat în timpul zilei. Românii și-au dat jos vestoanele și au luptat în cămăși, cu un eroism pe care nu-l mai vedem decât în filme, explică istoricul Manuel Stănescu.

Dar așa s-a întâmplat.

Obiectivul Puterilor Centrale era ocuparea sudului Ucrainei, foarte bogat în resurse, și a portului Odessa. Cucerirea Moldovei și scoaterea României din război era gândită ca o etapă preliminară.

Nemții și aliații lor aveau toate motivele să fie optimiști: în armata țaristă se strecurase propaganda bolșevică, astfel că militarii se răsculau și refuzau să mai lupte. La momentul bătăliei de la Mărășești, Rusia tocmai fusese înfrântă în Galiția (zonă împărțită de Polonia și Ucraina de azi).

Era un moment propice pentru Germania, care în vara lui 1917 a vrut să dea lovitura de grație Antantei (Franța-Imperiul Britanic-Imperiul țarist) și a mutat întreaga presiune a războiului pe frontul din est, front din care România era doar un segment de 35 de kilometri.

Ce cunoaștem generic drept victoria de la Mărășești a fost rezultatul unei serii de trei bătălii: una ofensivă − un atac al Armatei a II-a, condusă de generalul Averescu, la Mărăști −, urmată de două defensive, la Mărășești și la Oituz, unde Germania a atacat cu toată puterea, încercând să învăluie Armata Română și să spargă frontul.

*

În arhiva online a Imperial War Museum există o colecție de 2.017 fotografii de la Mărășești și de pe frontul din Moldova, în perioada campaniei din 1916-1917.

Sursa: pressone.ro