Cele CINCI lucruri de care copiii își vor aminti întotdeauna despre părinți atunci când se vor face mari
2636
Dr. Isabel Pérez-Otaño, cercetător la Institutul de Neuroștiințe UMH-CSIC din Alicante, a declarat că experiențele din copilărie modelează restul vieții, deși unele se pot schimba în timp. Și asta se întâmplă și la bine și la rău, de parcă creierul nostru desenează un fel de hartă pe care o vom urmări când vom fi adulți. Dacă acele experiențe ne modelează, iar părinții noștri au investit timp și efort în crearea unui mediu sigur și iubitor, asta ne va influența pozitiv cine devenim. Chiar dacă nu ne amintim toată copilăria noastră, unele amintiri rămân intacte și ne vor dărui mereu un zâmbet pe buze. Aflăm în continuarea articolului, care sunt aceste obiceiuri din familie de care ne vom aminti mereu.
Tradiții de familie
Tocana de duminică, grătarele cu bunicii, excursiile cu mașina la plajă, filmele de familie de vineri seara. Sărutul înainte de culcare, care era mereu acolo, chiar dacă părinții erau supărați. Tradițiile mici, individuale și personale ale fiecărei familii sunt o memorie solidă capabilă să genereze stabilitate chiar și atunci când lucrurile merg prost. Această cultură de familie, așa cum a explicat-o psihologii de la Open Minds, „influențează dezvoltarea lor cognitivă, socială, emoțională și morală. Prin interacțiunile cu părinții lor, frații și alți membri ai familiei, copiii învață cum să se comporte, cum să-și exprime emoțiile, cum să rezolve problemele și cum să stabilească relații sănătoase.”
Ori când ați fost lăsați să încercați să faceți un lucru nou și să învățați singuri. Psihologul Jean Piaget, în lucrarea sa despre dezvoltarea copilului, a afirmat că copiii învață cel mai bine prin descoperire activă. „De fiecare dată când învățăm un copil ceva, îl împiedicăm să-l inventeze singur”, a spus el. Când o mamă ne lasă să încercăm, ea lucrează la reziliența noastră. Iar, odată cu ea, suntem mai capabili să ne reglăm emoțiile, să ne recuperăm din eșecuri și să ne iertăm pentru greșeli. Este vorba de a fi un far pentru copii, mai degrabă decât de a-i salva de orice suferință.
Puterea exemplului
Sentimentul de siguranță și iubire. Puține lucruri rămân pe piele la fel de adânci, precum îmbrățișarea unei mame sau a unui tată. Iar acest sentiment de a fi iubit și în siguranță este ceva care ne influențează viața de adult. Încrederea de a ne găsi într-un mediu sigur este cheia. „Dacă nu reușim să generăm încredere de bază, lumea pare nesigură”, a scris psihologul Erik Erikson în teoria sa despre dezvoltarea psihosocială. Iar, gesturile de dragoste ajută la construirea acestei încrederi. O îmbrățișare când avem un coșmar, un pupic când ne rănim unul pe celălalt. Aceste gesturi ajută la crearea unui mediu sigur pentru copiii noștri.
Atunci când părinții și-au cerut scuze. Părinții sunt exemplu pentru copiii lor. Iar, modalitatea de a le învăța valorile este ca ei să vadă că le avem. De unde și importanța de a ști să cerem iertare. A cere iertare ca părinți, nu înseamnă a arăta slăbiciune, ci dimpotrivă, îi învață empatia. O mamă sau un tată care știe să-și recunoască greșelile își învață copilul că greșelile nu ne definesc și că există o modalitate de a le gestiona, repara. Puterea exemplului, întotdeauna!
Modul în care ne-au încurajat să continuăm chiar și în momentele dificile. După cum am spus mai devreme, a greși sau a eșua nu este ceva care ne definește. Iar când avem lângă noi pe cineva care ne încurajează să continuăm, atunci ne dezvoltăm adevărata încredere și stimă de sine. „Oamenii care cred că au puterea de a exercita un anumit grad de control asupra vieții lor sunt mai sănătoși, mai eficienți și mai de succes”, a scris Albert Bandura, psiholog care a dezvoltat teoria învățării sociale. Încrederea noastră vine din experimentarea unor mici succese. Dar, și din faptul că avem oameni care ne încurajează să continuăm și să ne îmbunătățim. Dacă părinții voștri au făcut-o cu dvs., cu siguranță aceasta este o amintire care vă va rămâne toată viața, conform trendencias.com, transmite ziarulromanesc.at.
21.09.2026
17:40
21.09.2026
17:39
21.09.2026
17:17
21.09.2026
17:03
21.09.2026
16:41
21.09.2026
16:25
21.09.2026
16:18
21.09.2026
15:44
21.09.2026
15:34
21.09.2026
14:15
21.09.2026
17:59
21.09.2026
17:40
21.09.2026
17:39
21.09.2026
17:17
21.09.2026
17:03
21.09.2026
16:41
21.09.2026
16:25
21.09.2026
16:18
21.09.2026
15:55
21.09.2026
15:44
21.09.2026
14:25
21.09.2026
14:15
21.09.2026
14:13
21.09.2026
13:44
21.09.2026
13:39
21.09.2026
13:37
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:20
21.09.2026
13:15
21.09.2026
13:01
21.09.2026
12:41
21.09.2026
12:06
21.09.2026
11:47
21.09.2026
11:44
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















