Cei doi luptători K1, acuzați de UCIDEREA unui bărbat, ACHITAȚI de Judecătoria Chișinău
2817
Unul dintre cei doi luptători K1, învinuiți că au ucis în bătaie un tânăr în fața unui club din Chișinău, a fost achitat în totalitate, iar celălalt - condamnat la o amendă simbolică pentru huliganism.
Verdictul a fost dictat astăzi de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Cazul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai 2018, în timpul unei altercații în parcarea unui centru comercial, pornită într-un club de noapte, când inculpații, împreună cu un coparticipant, l-au bătut crunt pe un tânăr în vârstă de 30 de ani, Sergiu Bejenaru, care a decedat peste câteva zile la spital. Acesta a lăsat orfan un băiețel de șase ani.
Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Râșcani, care a solicitat condamnarea celor doi la câte 15 ani închisoare, anunță că va contesta sentința.
Procurorii au cerut condamnarea celor doi luptători K1 pentru huliganism și vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, soldată cu decesul unei persoane.
Dosarul în privința coparticipantului celor doi a fost disjuns într-o procedură sperată, acesta fiind anunțat în căutare.
Numele luptătorilor K1 vizați în acest caz sunt Mihail Pârgaru, Aurel Ignat și Eugen Deliu.
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















