Stiri
Jennifer Aniston crede că este foarte greu să faci comedie în zilele noastre.
„Există o întreagă generație de oameni, copii, care se uită la episoade din „Friends” și se simt ofensați”, a spus ea celor de la Associated Foreign Press, într-un interviu în care-și promova cel mai recent film de pe Netflix, „Murder Mystery 2".
„Există scene care nu au fost intenționate și unele la care ar fi trebuit să ne gândim mai bine. Însă atunci nu cred că era o sensibilitate vizavi de ele, așa cum este acum”, adaugă ea, citată de Kiss Fm.
Seria din 1990, unde Aniston o joacă pe Rachel Greene timp de 10 sezoane, este despre un grup de prieteni din New York și cum ei își trăiesc viața. Recent, show-ul a fost criticat pentru lipsa de diversitate.
„Comedia a evoluat și filmele la fel. Acum nu mai e așa ușor, deoarece trebuie să fii foarte atent, lucru greu pentru actorii de comedie, deoarece frumusețea acestui gen este că facem mișto de noi, facem mișto de viață. Puteai să faci o glumă despre un bigot și să râzi. Era ceva isteric. Și era despre a educa oamenii despre cât de ridicoli pot fi unii, iar acum nu mai avem voie să facem asta”, a mai spus actrița.
Oricum ar fi, Aniston crede că avem foarte mare de comedie: „Toată lumea are nevoie de umor, lumea are nevoie de comedie! Nu putem să ne luăm foarte tare în serios, mai ales în State. Toată lumea este mult prea divizată".
Cei din generația Z se simt ofensați de serialul „Friends”: Ce spune Jennifer Aniston despre ei
Actualitate
03.04.2023
19:29
2533
2533
Jennifer Aniston crede că este foarte greu să faci comedie în zilele noastre.
Actrița a vorbit despre cum unii tineri din generația Z se simt ofensați de serialul „Friends.”
„Există o întreagă generație de oameni, copii, care se uită la episoade din „Friends” și se simt ofensați”, a spus ea celor de la Associated Foreign Press, într-un interviu în care-și promova cel mai recent film de pe Netflix, „Murder Mystery 2".
„Există scene care nu au fost intenționate și unele la care ar fi trebuit să ne gândim mai bine. Însă atunci nu cred că era o sensibilitate vizavi de ele, așa cum este acum”, adaugă ea, citată de Kiss Fm.
Seria din 1990, unde Aniston o joacă pe Rachel Greene timp de 10 sezoane, este despre un grup de prieteni din New York și cum ei își trăiesc viața. Recent, show-ul a fost criticat pentru lipsa de diversitate.
„Comedia a evoluat și filmele la fel. Acum nu mai e așa ușor, deoarece trebuie să fii foarte atent, lucru greu pentru actorii de comedie, deoarece frumusețea acestui gen este că facem mișto de noi, facem mișto de viață. Puteai să faci o glumă despre un bigot și să râzi. Era ceva isteric. Și era despre a educa oamenii despre cât de ridicoli pot fi unii, iar acum nu mai avem voie să facem asta”, a mai spus actrița.
Oricum ar fi, Aniston crede că avem foarte mare de comedie: „Toată lumea are nevoie de umor, lumea are nevoie de comedie! Nu putem să ne luăm foarte tare în serios, mai ales în State. Toată lumea este mult prea divizată".
Stiri relevante
20.08.2026
16:44
18
Vaccinul HPV, șansă gratuită de protecție împotriva cancerului pentru fete și băieți între 11 și 26 de ani
20.08.2026
15:45
216
Turul II de admitere în școlile profesionale: circa 2.400 de locuri bugetare disponibile în întreaga țară
20.08.2026
15:34
236
Industria moldovei accelerează: producția industrială urcă cu 7,9% în primele șase luni din 2026
20.08.2026
15:07
257
Construcțiile încetinesc: lucrările de profil s-au redus cu peste 8% în primul semestru din 2026
20.08.2026
14:25
282
Atac aerian israelian asupra unui comisariat de poliţie din Gaza: nouă morţi, peste 20 de răniţi, Tel Aviv susţine că a vizat un comandant Hamas
20.08.2026
13:54
318
MEC intervine la Școala sportivă de tenis din Chișinău după nereguli grave și instabilitate la conducere
20.08.2026
13:53
307
Parlamentul se întrunește în sesiune extraordinară pentru a examina un pachet amplu de legi privind aderarea la UE și reformele interne
20.08.2026
13:37
393
Horoscopul zilei 20.08.2026
20.08.2026
13:33
356
Schema de spălare a banilor europeni cu bancnote pătatate cu cerneală, destructurată de INI și PCCOCS în Chișinău și Vulcănești
20.08.2026
13:22
316
Vasile Tofan îndeamnă tinerii din diaspora să valorifice „avantajul” legăturii cu Republica Moldova și identitatea multiplă
20.08.2026
16:44
20.08.2026
15:45
20.08.2026
15:34
20.08.2026
15:07
20.08.2026
14:25
20.08.2026
13:54
20.08.2026
13:53
20.08.2026
13:37
20.08.2026
13:33
20.08.2026
13:22
Top stiri
20.08.2026
15:45
194
Turul II de admitere în școlile profesionale: circa 2.400 de locuri bugetare disponibile în întreaga țară
20.08.2026
15:44
571
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
20.08.2026
15:34
199
Industria moldovei accelerează: producția industrială urcă cu 7,9% în primele șase luni din 2026
20.08.2026
15:07
235
Construcțiile încetinesc: lucrările de profil s-au redus cu peste 8% în primul semestru din 2026
20.08.2026
14:25
266
Atac aerian israelian asupra unui comisariat de poliţie din Gaza: nouă morţi, peste 20 de răniţi, Tel Aviv susţine că a vizat un comandant Hamas
20.08.2026
13:54
301
MEC intervine la Școala sportivă de tenis din Chișinău după nereguli grave și instabilitate la conducere
20.08.2026
13:53
297
Parlamentul se întrunește în sesiune extraordinară pentru a examina un pachet amplu de legi privind aderarea la UE și reformele interne
20.08.2026
13:37
383
Horoscopul zilei 20.08.2026
20.08.2026
13:33
343
Schema de spălare a banilor europeni cu bancnote pătatate cu cerneală, destructurată de INI și PCCOCS în Chișinău și Vulcănești
20.08.2026
13:22
298
Vasile Tofan îndeamnă tinerii din diaspora să valorifice „avantajul” legăturii cu Republica Moldova și identitatea multiplă
20.08.2026
13:18
323
Firmele din Marea Britanie lovite de scumpiri uriașe la aplicația de facturare Harvest, după preluarea de către Bending Spoons
20.08.2026
13:08
378
Jetul de apă asistat de inteligența artificială, noua speranță pentru bărbații cu prostată mărită în Marea Britanie
20.08.2026
13:01
305
Datoria SUA trece de 40.000 de miliarde de dolari și aprinde temerile piețelor financiare
20.08.2026
13:00
484
Manevre politice PERICULOASE la Comrat: Cum încearcă rețeaua Șor să blocheze alegerile din Găgăuzia și să provoace Chișinăul
20.08.2026
12:53
341
Atac masiv cu rachete asupra Kievului: nouă morți, spital pediatric avariat și aviația Poloniei și României mobilizată, în timp ce 250 de drone sunt lansate către Moscova
20.08.2026
12:33
322
Zelenski anunță 13 morți după atacurile rusești asupra Kievului și avertizează că Moscova investește în rachete balistice în timp ce lumea rămâne pasivă
20.08.2026
12:31
301
Inteligența artificială nu va scoate consiliile locale britanice din criza bugetară de miliarde, avertizează experții
20.08.2026
12:17
482
Marian, tânărul de 22 de ani mușcat de o viperă exotică, salvat de medicul Radu Țincu în lipsa oricărui antidot în lume
20.08.2026
12:08
330
ZFR 2026 // Renumitul actor și regizor român Valeriu Andriuță, născut în R. Moldova, celebrat în cadrul Zilelelor Filmului Românesc la Chişinău, la secţiunea FOCUS. Intrarea la proiecții este GRATIS
20.08.2026
11:40
349
Incendiu de proporții la gunoiștea orășenească din Orhei: pompierii IGSU intervin pe parcursul nopții și dimineții
20.08.2026
11:25
405
Producția industrială urcă cu peste 10% în iunie 2026, impulsionată de energie și industria prelucrătoare
20.08.2026
10:53
444
Seceta extremă a scos la iveală „Titanicul de pe Sava” în Serbia, epava unui remorcher scufundat în 1945 după ce a lovit o mină germană
20.08.2026
09:57
379
Instrumente muzicale, plăci video și alcool fără acte, depistate de vameși în mai multe controale la frontieră
20.08.2026
09:39
444
Micile Surori ale Săracilor amenință cu închiderea centrelor, după ce Franța le permite refuzul „ajutorului pentru a muri” doar unde există alternative locale
20.08.2026
09:30
518
Trump amenință cu „război economic” țările care ajută Iranul și avertizează că este gata să bombardeze Omanul
20.08.2026
15:45
20.08.2026
15:44
20.08.2026
15:34
20.08.2026
15:07
20.08.2026
14:25
20.08.2026
13:54
20.08.2026
13:53
20.08.2026
13:37
20.08.2026
13:33
20.08.2026
13:22
20.08.2026
13:18
20.08.2026
13:08
20.08.2026
13:01
20.08.2026
13:00
20.08.2026
12:53
20.08.2026
12:33
20.08.2026
12:31
20.08.2026
12:17
20.08.2026
12:08
20.08.2026
11:40
20.08.2026
11:25
20.08.2026
10:53
20.08.2026
09:57
20.08.2026
09:39
20.08.2026
09:30
Actualitate
Parteneri
Stiri
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
Românii pleacă pe capete din Spania: salariile nu mai fac față scumpirilor, iar comunitatea riscă să scadă sub 500.000 de oameni până în 2026
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
Filiera Viena – București – Chișinău: De la tentative de scăpare pentru Călin Georgescu, la contracte la Chișinău. Legăturile dintre un afacerist român și un fost angajat al seviciilor secrete
Moldova își consolidează relațiile cu Arabia Saudită: discuții la MAE despre investiții, cooperare economică și participarea la EXPO 2030
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















