CEARTĂ între un ministru și un primar: „Nu face politică pe seama cetățenilor”
1608
facebook.com Primarul satului Puhoi, Petru Frunze, i-a cerut ministrului Transporturilor Iurie Chirinciuc să intervină urgent pentru a rezolva problema rutei de autobuz Puhoi-Chișinău.
Potrivit primarului, Curtea de Apel Chișinău i-a dat ieri dreptate transportatorului din Văratic, pentru că recursul a fost depus prea târziu de juriștii Ministerului Transporturilor.
„Reprezentantul Curții de Apel a informat public că Ministerul Transportului nu a depus recursul în termen. Fapt ce demonstrează ca juristul responsabil, în comun acord cu agenții transportatori de pe ruta Văratic-Chișinău în mod intenționat a depus recursul cu depășirea termenului prevăzut de legislație, fiind temei pentru respingerea recursului. Este necesar de aplicat sancțiuni disciplinare”, a scris Petru Frunze într-un mesaj plasat pe Facebook în care l-a etichetat pe ministrul Iurie Chirinciuc.
Oficialul a reacționat și i-a transmis un mesaj dur primarului de Puhoi.
„Petru, ia și te ocupă de alte probleme ale cetățenilor, eu știu ce am promis locuitorilor satului Puhoi și ce am de făcut. Nu face politică pe nevoile cetățenilor”, a răspuns Chirinciuc.
Precizăm că locuitorii satului Puhoi au protestat ieri la Curtea de Apel Chișinău, cerând să le fie lăsată ruta de autobuz. Oamenii amenință că vor bloca drumul național care trece prin satul lor, dacă va fi sistată activitatea rutei Puhoi-Chișinău.
Pe de altă parte, transportatorul care deservește cele patru curse de autobuz intenționează să-și sisteze activitatea, pentru a nu fi ulterior impus să achite concurenților din Văratic despăgubiri pentru venitul ratat.
16.12.2025
18:25
743
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
818
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
863
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
762
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
1952
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1046
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
15:54
896
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
09:18
1255
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
883
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
1416
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
17.12.2025
22:36
380
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
564
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
505
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
413
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
441
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
520
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
432
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
497
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
503
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
588
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
661
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
432
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
462
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
779
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
523
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
624
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
509
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
537
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
473
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
17.12.2025
13:24
462
Moldova și Suedia fac pași pentru un nou acord în transportul rutier de călători și mărfuri
17.12.2025
13:03
631
Foști judecători implicați în megadosarul „Laundromat” condamnați, dar scăpați de pedeapsă din cauza expirării termenului legal
17.12.2025
12:37
513
Carolina Novac prezintă la Cipru viziunea Moldovei pentru tranziția către energie cu emisii reduse până în 2030
17.12.2025
11:46
552
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
533
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
581
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40





Inapoi














