Cea mai mare FRICĂ a președintelui Dodon e că va PIERDE alegerile prezidențiale: „El și pe unii din interiorul PSRM îi vede ca RIVALI”
4093
Șeful statului Igor Dodon păstrează șanse minime să mai obțină un mandat de președinte, chiar dacă a reușit să-și instaleze guvernul său. Cea mai mare frică a lui Dodon e ca va pierde alegerile de anul viitor, iar în acest sens acesta o percepe ca rivală nu doar pe Maia Sandu, dar și pe unii colegi de-ai săi din PSRM, susține liderul fracțiunii PAS din Parlament, Igor Grosu.
„El pe oricine îl vede rival. El și pe unii din interiorul PSRM îi vede ca rivali. Eu nu i-aș da mari șanse (să câștige un nou mandat n.r), pentru că eu nu am văzut în acești trei ani de zile ceva extraordinar ce a livrat dl Dodon, cu excepția deplasărilor din abundență, fotografii ș.a.m.d”, a declarat Grosu într-un interviu pentru Europa Liberă.
Întrebat dacă Maia Sandu, recent demisă, ar trebui să candideze la prezidențiale, Grosu a spus: „În primul rând, este o decizie a d-nei pe care trebuie s-o ia și, ulterior, o decizie politică trebuie să fie. Noi n-am discutat lucrul acesta, cred că trebuie să lăsăm să se așeze lucrurile un pic și după asta... Începe campania și asta înseamnă că noi va trebui în foarte scurt timp să revenim la subiectul anul 2020”.
De menționat că și liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a declarat zilele trecute că Igor Dodon nu are mari șanse la un nou mandat de președinte. Mai mult, fostul partener de proteste al șefului statului a spus că nu va admite, atât timp cât este „încă în viață”, ca Igor Dodon să câștige un nou mandat de președinte al R. Moldova.
14.07.2026
10:08
06.07.2026
11:02
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
13.10.2025
13:06
05.11.2026
09:52
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane


















