FOTO // Ce sunt de fapt MONUMENTELE misterioase cu dimensiuni gigantice din Japonia. Sunt mai mari decât piramidele egiptene
2126
În Japonia au existat peste 20.000 de kofuns (cripte) din secolul trei până în secolul şase, iar 50 dintre ele există şi în prezent în regiunea Osaka Sakai. Cu toate acestea sunt foarte puţine lucruri cunoscute despre aceste cripte.Acum 1.600 de ani, aceste cripte au fost construite într-o manieră asemănătoare monumentelor, astfel se putea observa puterea politică din fiecare regiune în funcţie de măreţia criptei.
Daisen Kofun, una din cele 50 de de cripte care încă există în Japonia, este mai speciallă datorită mărimii, care este de 12 ori mai mare decât mărimea terenului de baseball din Osaka, iar din punctul de vedere al suprafeţei este mai mare decât piramidele egiptene, scrie businessmagazin.ro.
Când cripta împăratului Nintoku (Daisen Kofun) a fost construit prin metodele învechite din acea vreme, se crede că a fost nevoie de aproximativ 2.000 de muncitori ca să termine lucrarea în 15 ani şi 8 luni.
„Multe cripte nu au fost supuse excavărilor şi de aceea nu ştim ce conţin. Criptele mari ar trebui să conţină rămpşiţele regilor de la acea vreme”, a spus Hiroshi Kaibe, cercetător la muzeul Sakai City Museum.
În ceea ce priveşte cripta Daisen Kofun au fost găsite texte antice care spuneau că printre cei 5 ragi care dorm se află şi împăratul Nintoku. Cu toate acestea, textele au fost scrise cu sute de ani înainte de crearea crfiptei, astfel şi acum sunt multe discuţii privind acest aspect al criptei.
În urma mai multor cercetări s-a descoperit faptul că Daisen Kofun avea 3 nivele şi existau figurine umane făcute din clei, care se numeau Haniwas. Aceste figurine erau puse una lângă alta de-a lungul suprafeţei plate. În cele din urmă s-a stabilit că aproximativ 29.000 de figurine Haniwas înconjurau cripta Daisen Kofun.
Cripta Daisen Kofun are o formă neobişnuită de gaură de cheie. În urma speculaţiilor s-a stabilit faptul că forma de gaură de cheie a fost creată pentru a putea facilita accesul oamenilor de afară înauntru şi invers. Pe parcurs scopul iniţial privind accesul a fost uitată, iar forma de gaură de cheie a rămas ca un simbol al criptei Daisen Kofun.
În ciuda atractivităţii criptelor accesul vizitatorilor este strict interzis, iar în iulie 2019, cripta Mozu Kofuns a fost recunoscută ca fiind un patrimoniu al UNESCO.
16.12.2025
14:10
38
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
85
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
233
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
226
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
306
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
424
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
459
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
421
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
596
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
545
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
13:07
48
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
55
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
267
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
397
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
428
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
402
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
575
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
526
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
711
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
560
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
612
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
725
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
633
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
741
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
635
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
647
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
605
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
666
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
641
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
764
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
605
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
803
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1651
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
678
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
788
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














