Ce se întâmplă în corp când COMBINI alcoolul cu energizantele. Prima reacţie e la nivelul CREIERULUI
2349
Sursa: gandul.info Băutura energizantă pe care o găsim la supermarket şi al cărei rol declarat este acela de a creşte capacitatea de efort, de a furniza energie, poate avea, în anumite situaţii, efecte morbide.
„În situaţii extreme, energizantele pot duce chiar la deces, dar, de cele mai multe ori, utilizarea lor excesivă se asociază cu tulburări cardiovasculare şi neurosomatice certe”, subliniază dr. Claudiu Chivu, specialist în chirurgie cardiovasculară.
Compoziţia băuturilor energizante include de obicei următoarele elemente: cofeină, care stimulează sistemul nervos, aminoacizi esenţiali, cum este taurina implicată în transmiterea impulsurilor nervoase şi substratul energetic, cum ar fi zaharurile sau alte substanţe similare.
„La acestea se adaugă conservanţi, aditivi şi alte substanţe, inclusiv aluminiu din ambalajele utilizate. Chiar dacă substanţele de bază au, la prima vedere, şi în doze normale, efecte benefice asupra sistemului nervos, asocierea aditivilor şi a altor substanţe vor avea efecte nedorite pe termen îndelungat. Dacă trecem de doza uzuală (adică mai mult de o cutie de băutură energizantă ) sau facem anumite combinaţii, putem ajunge în situaţii realmente periculoase, fără a conştientiza de unde provine, de fapt, necazul”, precizează dr. Claudiu Chivu.
În combinaţie cu alte stimulente sau cu alcoolul, energizantele pot fi fatale.
„În cazul primelor, efectele secundare ale cofeinei se sumează cu cele ale celorlalte stimulente, apare un fenomen de potenţare. În combinaţie cu alcoolul, în prima fază, băutura energizantă va estompa la nivel cerebral efectul acestuia. În rest, băuturile energizante pot potenţa şi efectele nocive ale drogurilor”, adaugă specialistul.
Băuturile energizante pot determina apariţia infarctului. „Conţinutul de cofeină a unei doze de băutură energizantă este de obicei dublu faţă de o cafea normală. Consumul exagerat de cofeină conduce la amplificarea frecvenţei bătăilor inimii, la creşterea tensiunii arteriale, la palpitaţii, dureri în dreptul inimii, senzaţie de sufocare. În cazul persoanelor care prezintă boli cardiace preexistente, consumul de băuturi energizante este interzis, deoarece o inimă slăbită nu va face faţă suprasolicitării şi va ceda.
Cum cedează inima: în două moduri, fie printr-o tulburare de ritm, fie prin infarct miocardic. Infarctul reprezintă moartea unei porţiuni din muşchiul inimii. În general, ca urmare a blocării aportului de oxigen. În afară de suprasolicitarea directă a inimii, există şi alte mecanisme care pot conduce la infarct.
Cofeina are un efect diuretic, adică de deshidratare a celulelor, crescând implicit vâscozitatea sângelui. Există studii care sugerează că aportul a peste 200 mg. de cofeină pe zi induce în organism o creştere a unor substanţe proinflamatorii, cum este homocisteina, şi se asociază cu o incidenţă mai mare a infarctului miocardic”, precizează medicul Claudiu Chivu.
Atitudinea terapeutică în cazul unui infarct diferă foarte mult. „Sunt situaţii în care masa musculară cardiacă afectată este atât de mare încât pacientul nu mai poate fi salvat. În ultima perioadă, datorită accesului mai bun la serviciile medicale cardiologice, mortalitatea în infarctul acut a scăzut destul de mult. Dacă pacientul reuşeşte să ajungă în timp util într-un centru specializat de cardiologie intervenţională, va beneficia de angioplastie, cu sau fără implantare de stent, procedura prin care se reduce amploarea deteriorării miocardului. În situaţia în care, în urma unui infarct miocardic, inima este afectată prin apariţia unui defect septal sau anevrism de ventricul, chirurgul va interveni pentru a corecta defectul survenit, efectuându-se concomitent şi operaţii de by-pass aortocoronarian, asta pentru a aduce mai mult sânge la muşchiul inimii”, precizează dr. Claudiu Chivu.
Semnele care prevestesc infarctul
Semnele vor fi interpretate în contextul stării generale a organismului şi al istoricului factorilor de risc. „Durerea în piept, ca o gheară care strânge sau care apasă pe inimă, lipsa de aer, starea de rău general, cu transpiraţii şi senzaţia iminentă de moarte, pot fi semne ale infarctului miocardic. Oricare din aceste semne pot să apară cu ore sau zile înaintea infarctului, într-o formă estompată. Dacă pacientul are şi un istoric cu factori de risc: boli cardiovasculare în familie, fumat, hipercolesterolemie, stres, diabet, hipertensiune arterială, gută, obezitate, atunci este indicat un consult cardiologic”, afirmă dr. Claudiu Chivu.
Sursa: gandul.info
25.02.2018
19:01
3213
VIDEO // Scene incredibile într-un tribunal din Texas. Ce au făcut deţinuţii după ce gardianul care-i păzea a suferit un infarct
22.02.2018
13:19
2065
Dezamăgirea în dragoste poate duce la „infarct”. Cum se manifestă sindromul inimii frânte
10.09.2017
20:02
4276
INFARCTUL, momentul în care o parte din inima MOARE. Care sunt semnele şi când e necesară operaţia
08.06.2017
16:01
2060
STUDIU // Căsătoria are „rol protector” pentru sănătatea inimii
23.03.2017
19:30
3301
La ce boli grave pot duce DEPUNERILE plăcilor în interiorul vaselor de sânge
15.10.2016
20:00
4068
De câte ori pe săptămâna ar trebui să mâncăm carne, conform nutriţioniştilor: „Excesul poate duce la accidente vasculare”
20.06.2014
20:38
3391
Apă de cocos - băutură energizantă naturală
17.06.2026
16:40
282
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
291
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
372
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
16:40
266
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
279
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
359
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
400
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
362
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
418
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
483
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
444
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
346
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
447
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
408
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
561
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
481
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
498
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
461
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
648
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
613
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
778
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
843
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
936
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
924
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
857
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1252
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1213
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
1311
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














