00:14:20 15.12.2025
Stiri

Ce AVERE declară Ion Păduraru, candidatul desemnat la funcția de premier

Politică 15.01.2016 09:22 Vizualizări1493
Ce AVERE declară Ion Păduraru, candidatul desemnat la funcția de premier

Candidatul la funcția de premier, Ion Păduraru, nu este sărac, deținând mai multe case, șase terenuri și câteva conturi bancare.

Acesta a declarat, pentru 2014, venituri totale ale familiei de aproape 245 de mii de lei din salarii, pensia soției și dobânda de la un depozit bancar.

De la Președinție a câștigat în 2014 un salariu de 156 198 de lei, potrivit declarației sale de avere depusă la Comisia Națională de Integritate.

Ion Păduraru este proprietarul a două case din Chișinău, una de 358,5 metri pătrați obținută prin moștenire în anul 1999, evaluată la suma de 1 864 841 de lei, și alta de 273,1 metri pătrați, dată în exploatare în 2005 și estimată la suma de 676 448 de lei.

Totodată, Ion Păduraru deține și o vilă de 200 de metri pătrați în România, estimată la suma de aproape 250 de mii de lei românești.

Candidatul desemnat la funcția de premier mai este proprietarul a patru terenuri intravilane, cu suprafețe de 730, două de 720 și unul de 200 de metri pătrați, cumpărate în anii 2002, 2003, 2006 și 2009, precum și a două terenuri extravilane de 620 și 599 de metri pătrați, achiziționate în anul 2007.

Secretarul general al Aparatului prezidențial deține și două automobile, un „Subaru Forester” din 2006, cumpărat în același an cu 245 de mii de lei, și o „Skoda Superb”, procurată în 2013 cu 434 542 de lei.

Familia Păduraru are și câteva conturi bancare în care păstra în 2014 peste 315 mii de lei, 1 800 de dolari și 200 de euro.

Declarația de avere a lui Ion Păduraru pentru anul 2015 nu a fost făcută încă publică.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
14.12.2025 08:34 591 Horoscopul zilei 14.12.2025
13.12.2025 08:33 802 Horoscopul zilei 13.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.85 1 USD 16.94 1 RON 3.90 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte