Stiri
Cazul celor patru foști angajați ai BNM, achitați în dosarul „Laundromat”: Procuratura Anticorupție explică de ce NU va contesta decizia instanței în privința Emmei Tăbîrță, Vladimir Țurcanu, Matei Dohotaru și Ruslan Grate
Actualitate
24.01.2023
17:55
3016
3016
Patru foști angajați ai Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Emma Tăbîrță, Vladimir Țurcanu, Matei Dohotaru și Ruslan Grate, încheie socotelile cu justiția în dosarul „Laundromat”, schema prin care au fost spălate peste 22 de miliarde de dolari din Federația Rusă, după ce au trecut, în anii 2011 - 2014, prin „Moldinconbank", instituția bancară controlată atunci de controversatul Veaceslav Platon.
Procuratura Anticorupție anunță că nu va contesta sentința pronunțată pe 4 ianuarie curent de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, prin care cei patru foști angajați ai BNM au fost achitați.
„Procuratura Anticorupție nu va contesta sentința în cauză, considerând că aceasta nu este ilegală sau neîntemeiată", se arată într-un comunicat al instituției.
Urmărirea penală în acest caz a fost pornită în 2016, angajații de atunci ai băncii centrale fiind învinuiți de îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, atitudini neglijente care au cauzat daune în proporții mari intereselor publice.
Faptele infracționale incriminate vizau perioada anilor 2011 - 2014 și se refereau la controalele efectuate de către BNM la ,,Moldindconbank", fiind constatate abateri de la legislația în vigoare și actele departamentale ale BNM, inclusiv în partea ce ține de măsurile care urmau a fi întreprinse în domeniul identificării, protecției și contractării riscurilor de spălare a banilor și finanțare a terorismului.
„În esență, s-a stabilit că, în rezultatul controalelor efectuate pentru fiecare an separat (2011 - 2014), membrii grupului de audit au constatat abateri la acest capitol, fiind adoptate hotărâri de către Consiliul BNM și fiind sesizată „Moldindconbank", în vederea înlăturării încălcărilor identificate. Potrivit actului de învinuire, angajații menționați ai BNM, în perioada anului 2011 - 2014, au neglijat atribuțiile de serviciu legate de supravegherea activități „Moldindconbank", fără a reacționa la timp față de tranzacțiile în proporții deosebit de mari, care au avut caracter tranzitoriu, prin intermediul conturilor corespondente ale băncilor din Federația Rusa, deschise în „Moldindconbank", la adresa debitorilor indicați în încheierile privind asigurarea executării și aplicării sechestrului pe mijloacele băneşti, emise de executorii judecătorești, acțiuni pretins ilegale ce fac obiectul investigației într-o altă cauză penală numită generic „Laundromat”, care la moment se află pendinte la faza de urmărire penală", explică procurorii.
Procurorul care a efectuat urmărirea penală a considerat că cei patru angajați ai BNM au admis ,,prejudicii în forma permisivă a unei activități de tranzacții financiare suspecte care a prejudiciat grav imaginea sistemului bancar din Republica Moldova" și că nu au fost încasate amenzi de ,,minimum 2 milioane de lei pentru fiecare perioadă, fapt prin care s-a cauzat un prejudiciu material în proporții deosebit de mari".
Astăzi, Procuratura Anticorupție arată că aplicarea oricărei sancțiuni, inclusiv cea cu amendă, în privința „Moldindconbank", nu era o obligație, dar un drept al Consiliului BNM, din componența căruia făcea parte și Emma Tăbîrță.
Totodată, posibilitatea aplicării sancțiunilor în privința „Moldindconbank" nu era de competența inculpaților Vladimir Țurcanu, Matei Dohotaru și Ruslan Grate, care la acel moment exercitau funcții de șefi de direcții.
„Astfel, instanța a constatat absența posibilităților reale de a executa obligațiile de serviciu de către inculpați și, respectiv, cauzarea daunelor materiale statului sau unor persoane fizice/juridice drept consecință a îndeplinirii necorespunzătoare de către aceștia a obligațiilor de serviciu", mai explică Procuratura Anticorupție.
Menționăm că Emma Tăbîrță a ocupat funcția de viceguvernator al BNM şi membru al Consiliului de administrație al BNM, Ruslan Grate a fost şef al Direcției control bancar şi monitorizare a activităților de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanțării terorismului din cadrul Departamentul reglementare şi supraveghere bancară a BNM, Vladimir Țurcanu – director al Departamentului reglementare şi supraveghere bancară al BNM și Matei Dohotaru - şef adjunct al Direcției control bancar şi monitorizare a activităților de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanțării terorismului în cadrul Departamentul Reglementare şi supraveghere bancară a BNM, iar ulterior director adjunct al Departamentului reglementare şi supraveghere bancară al BNM.

Stiri relevante
02.11.2026
15:36
258
România și Republica Moldova își unesc experiența pentru îmbunătățirea examenelor naționale
02.11.2026
14:42
305
MEC continuă formarea profesorilor pentru îmbunătățirea predării
02.11.2026
13:52
358
Atacurile rusești au fost reluate în regiunea Herson după armistițiul de la Oleşkî
02.11.2026
13:48
295
Parlamentul a adoptat 29 de acte normative în luna octombrie
02.11.2026
12:43
392
Femeie de 67 de ani, reținută într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei
02.11.2026
12:41
368
Delegația Poliției a explorat tehnologii de securitate la un forum internațional de la Praga
02.11.2026
12:19
451
Horoscopul zilei 02.11.2026
02.11.2026
11:50
377
Echipajul simulării unei misiuni NASA pe Marte a ieșit din izolare după 378 de zile
02.11.2026
11:38
440
Rușii ar fi folosit armistițiul din Oleşkî pentru a aduce echipamente și a-și consolida pozițiile
02.11.2026
11:24
458
Senatorul Chris Murphy, internat după ce a suferit un accident vascular cerebral
02.11.2026
11:23
403
IGP caută soluții moderne pentru coordonarea intervențiilor
02.11.2026
11:01
398
Studenții USM au vizitat Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:19
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:01
Top stiri
02.11.2026
15:36
215
România și Republica Moldova își unesc experiența pentru îmbunătățirea examenelor naționale
02.11.2026
14:42
294
MEC continuă formarea profesorilor pentru îmbunătățirea predării
02.11.2026
13:52
341
Atacurile rusești au fost reluate în regiunea Herson după armistițiul de la Oleşkî
02.11.2026
13:48
288
Parlamentul a adoptat 29 de acte normative în luna octombrie
02.11.2026
12:43
383
Femeie de 67 de ani, reținută într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei
02.11.2026
12:41
361
Delegația Poliției a explorat tehnologii de securitate la un forum internațional de la Praga
02.11.2026
12:36
0
VIDEO // Rădăcini românești cusute cu mii de ace la Bălți: Povestea femeilor care duc mai departe tradiția Iei cu sprijinul României
02.11.2026
12:19
441
Horoscopul zilei 02.11.2026
02.11.2026
12:13
675
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
02.11.2026
11:50
369
Echipajul simulării unei misiuni NASA pe Marte a ieșit din izolare după 378 de zile
02.11.2026
11:38
434
Rușii ar fi folosit armistițiul din Oleşkî pentru a aduce echipamente și a-și consolida pozițiile
02.11.2026
11:24
450
Senatorul Chris Murphy, internat după ce a suferit un accident vascular cerebral
02.11.2026
11:23
397
IGP caută soluții moderne pentru coordonarea intervențiilor
02.11.2026
11:11
943
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
02.11.2026
11:01
392
Studenții USM au vizitat Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
02.11.2026
10:46
420
Fosta secretară de stat, trimisă în judecată pentru trafic de influență
02.11.2026
09:26
549
Cum ar putea democrații să schimbe politica externă a SUA dacă vor câștiga alegerile din noiembrie
02.11.2026
08:44
543
Căpitanul supraviețuitor al celui mai grav accident de elicopter din Marea Britanie rememorează tragedia din 1986
02.11.2026
07:37
709
Ucraina și Rusia anunță atacuri cibernetice asupra aplicațiilor de alertare după armistițiul de la Oleşkî
02.11.2026
07:28
680
Aliații se tem că Trump va intensifica atacurile la adresa NATO după alegerile de la jumătatea mandatului
02.11.2026
07:03
554
Accidentul feroviar din Spania: 12 victime străine, între care patru americani
02.11.2026
02:50
614
Nouă persoane au murit după prăbușirea unui avion privat în Florida
02.11.2026
02:23
1002
Guvernul acuză doi deputați că au răspândit informații false despre cerealele ucrainene și au sporit riscul unui atac cu drone
01.11.2026
23:06
832
Iotova conduce în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, arată exit-poll-urile
01.11.2026
23:03
849
Moscova refuză prelungirea armistițiului propus de Kiev la Oleşkî
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
Actualitate
Parteneri
Stiri
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri