Cauza penală pe numele lui Andronachi, care vizează un tun de 26 de milioane de lei în frauda bancară, „deblocată” în instanța de judecată: 17 ședințe anunțate până în martie 2024
1858
Cauza penală pe numele fostului deputat democrat Vladimir Andronachi a început să fie examinată în ședința de judecată, după șapte luni de la expedierea dosarului în instanță.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, până în luna martie 2024, au fost fixate 17 ședințe de judecată pe marginea acestui dosar.
„Pe 30 octombrie 2023, a avut loc o nouă ședință de judecată în cauza penală de învinuire a lui Vladimir Andronachi, în cadrul căreia a fost începută cercetarea judecătorească, fiind expusă învinuirea formulată în rechizitoriu, totodată fiind stabilită și ordinea cercetării judecătorești. În cadrul ședinței din 31 octombrie 2023, reprezentantul părții vătămate și părții civile a depus acțiune civilă concretizată, care urmează a fi examinată la următoarea ședință stabilită pentru data de 10 ianuarie 2024. Până în luna martie 2024 au fost fixate 17 ședințe de judecată”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție.
Fostul deputat Vladimir Andronachi riscă între 8 și 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”, deoarece ar fi prejudiciat statul, împreună cu un complice de-al său, cu 26 000 000 de lei.
Procuratura Anticorupție a trimis pe 10 martie în instanța de judecată cauza penală disjunsă din cauza denumită generic „frauda bancară” în privința lui Andronachi, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de escrocherie și spălarea banilor în proporții deosebit de mari.
Andronachi, calitate de organizator, instigator și autor în interesul unei organizații criminale, ar fi prejudiciat, alături de complicele său, statul R. Moldova cu peste 26 de milioane de lei, spun procurorii.
Din această sumă, peste 1 000 000 de dolari a fost spălat, iar aproximativ 800 000 de euro au fost virate în contul altor companii afiliate organizației criminale conduse de Vladimir Plahotniuc, precum și companiilor din cadrul grupului criminal organizat condus de către Vladimir Andronachi.
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















