Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
1544
filmnow.ro Tom Hanks a obținut o sumă impresionantă de bani pentru rolul din „Forrest Gump”, după ce la vremea respectivă a introdus o clauză de geniu în contractul său. Se pare că starul american a câștigat între 40 și 60 de milioane de dolari pentru interpretarea sa de Oscar.
Actorul de la Hollywood, în vârstă de 66 de ani, a jucat rolul principal în pelicula de succes și a plecat acasă cu cel de-al doilea său Oscar pentru cel mai bun actor.
Filmul a fost adaptat după romanul cu același nume scris Winston Groom, devenind lungmetrajul cu cele mai mari încasări din 1994.
Clauză specifică pe care și-a negociat-o i-a adus lui Hanks câștiguri uriașe din încasările filmului la box office.
Ulterior, Tom și regizorul „Forrest Gump”, Robert Zemeckis, au câștigat și mai mulți bani după ce fiecare a investit propriile fonduri pentru a păstra anumite scene din acel film pentru care Paramount Pictures nu era dispusă să plătească. Înregistrările oficiale ale câștigurilor lui Hanks nu au fost niciodată publicate, dar potrivit unor surse, starul din „Un bărbat pe nume Otto” ar fi obținut, în total, până la 60 de milioane de dolari.
„Forrest Gump” - buget modest, box office impresionant
Filmul a fost produs cu un buget modest de 55 de milioane de dolari, dar a cucerit box office-ul, generând 330,4 milioane de dolari la nivel intern (SUA) și 678,2 milioane de dolari la nivel mondial. Forrest Gump a fost nominalizat la 13 premii Oscar, câștigând șase: pentru cel mai bun film, cel mai bun actor (Hanks), cel mai bun regizor (Robert Zemeckis), cel mai bun scenariu adaptat (Eric Roth), cel mai bun montaj de film și cele mai bune efecte vizuale.
Tom a dezvăluit anul trecut că nu a fost pe deplin sigur de scenele de pe bancă, de acum emblematice.
Într-un interviu acordat CinemaBlend, el a recunoscut că s-a gândit că nimeni nu ar fi interesat de acele secvențe.
„În Forrest Gump, toate lucrurile pe care le-am filmat pe banca din parc, din Savannah, Georgia, le-am filmat să fie de rezervă, în caz că am vrea să dezvoltăm o parte narativă”, a recunoscut Hanks, citat de filmnow.ro.
„Și i-am spus lui Bob [Zemeckis]: „O să-i pese cuiva de această bancă?”, a adăugat Hanks. „Am ajuns totuși să înregistrăm, probabil că au fost 13 pagini de dialog pe care a trebuit să le filmăm într-o zi și jumătate”, a mai spus el.
05.02.2026
01:59
34
Rusia, acuzată că spionează și poate sabota sateliți europeni esențiali prin vehiculele spațiale Luch-1 și Luch-2
05.02.2026
00:51
214
Zelenski, rezervat față de dialogul dorit de Macron cu Moscova: avertizează că Putin vrea să umilească Europa și se teme doar de Trump
05.02.2026
00:01
280
Justiția argentiniană cere Statelor Unite extrădarea lui Nicolas Maduro pentru crime împotriva umanității
04.02.2026
20:58
407
Raportul Comisiei juridice contrazice acuzațiile de interferență rusă, dar documentele TikTok arată zeci de mii de conturi implicate în promovarea candidaților la prezidențialele din 2024
04.02.2026
20:37
473
Miercuri frig, joi mai blând: vremea în Republica Moldova pe 05.02.2026
04.02.2026
20:09
397
ULTIMA ORĂ // Chiciura din această seară a lăsat fără curent mai multe localități. S-au rupt firele pe unele linii electrice
04.02.2026
19:52
450
CIO, sub presiune înainte de JO de iarnă: Sportivi ruşi „neutri”, acuzaţi de legături pro-război în Ucraina
04.02.2026
18:08
481
TikTok, lăudată de Comisia Europeană pentru cooperarea în ancheta privind interferența în alegerile din România
04.02.2026
18:06
460
Italia blochează atacuri cibernetice rusești asupra site-urilor și hotelurilor Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina
04.02.2026
17:03
552
Putin îl asigură pe Xi că Rusia va acționa „chibzuit și responsabil” după expirarea tratatului nuclear New START
05.02.2026
00:51
33
Zelenski, rezervat față de dialogul dorit de Macron cu Moscova: avertizează că Putin vrea să umilească Europa și se teme doar de Trump
05.02.2026
00:01
233
Justiția argentiniană cere Statelor Unite extrădarea lui Nicolas Maduro pentru crime împotriva umanității
04.02.2026
20:58
390
Raportul Comisiei juridice contrazice acuzațiile de interferență rusă, dar documentele TikTok arată zeci de mii de conturi implicate în promovarea candidaților la prezidențialele din 2024
04.02.2026
20:37
459
Miercuri frig, joi mai blând: vremea în Republica Moldova pe 05.02.2026
04.02.2026
20:09
384
ULTIMA ORĂ // Chiciura din această seară a lăsat fără curent mai multe localități. S-au rupt firele pe unele linii electrice
04.02.2026
19:52
433
CIO, sub presiune înainte de JO de iarnă: Sportivi ruşi „neutri”, acuzaţi de legături pro-război în Ucraina
04.02.2026
18:08
466
TikTok, lăudată de Comisia Europeană pentru cooperarea în ancheta privind interferența în alegerile din România
04.02.2026
18:06
448
Italia blochează atacuri cibernetice rusești asupra site-urilor și hotelurilor Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina
04.02.2026
17:03
539
Putin îl asigură pe Xi că Rusia va acționa „chibzuit și responsabil” după expirarea tratatului nuclear New START
04.02.2026
16:46
531
FOTO / Gustul de la Orac cucerește Bruxelles-ul: Cozi la brutăria unei moldovence, inspirată de rețetele bunicii
04.02.2026
16:12
496
Papa Leon al XIV-lea avertizează, înainte de expirarea New START, asupra pericolului unei noi curse a înarmării nucleare
04.02.2026
15:22
478
Model inovator de practică pedagogică lansat în patru instituții de învățământ din țară
04.02.2026
14:25
747
Kremlinul promite să continue războiul din Ucraina până când Kievul îi acceptă condițiile, în timp ce la Abu Dhabi au loc noi negocieri Rusia-Ucraina-SUA
04.02.2026
14:02
517
Guvernul modifică Codul Educației: sprijin pentru copiii cu dizabilități și din diaspora, autonomie financiară pentru școli și reorganizarea instituțiilor mici
04.02.2026
13:35
559
UTM preia Universitatea din Cahul și creează Centrul Universitar „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, cu investiții de cel puțin 10 milioane lei anual pentru sudul țării
04.02.2026
13:31
522
Guvernul lansează Programul „BRIDGE EXPORT” pentru a impulsiona exporturile IMM-urilor moldovenești
04.02.2026
13:00
631
Guvernul lansează program național de transformare a blocurilor locative în condominii în perioada 2026–2028
533
Guvernul reorganizează „Calea Ferată din Moldova” și creează o nouă societate pentru transportul de pasageri și marfă
04.02.2026
12:13
532
MEC dotează 25 de școli din Chișinău cu peste 2.000 de dulapuri pentru a ușura ghiozdanele elevilor
04.02.2026
12:09
538
Guvernul l-a numit pe Vitalie Mîța nou secretar de stat la Ministerul Energiei, responsabil de termoenergetică, gaze și eficiență energetică
04.02.2026
10:24
627
Moldova își prezintă la Paris planul de decarbonizare a industriei și adaptare la taxele de carbon ale UE
04.02.2026
09:47
809
OFICIAL // Ieftinirea gazului, în vigoare. Decizia ANRE privind noul tarif a fost publicată de URGENȚĂ în Monitorul Oficial. Scădere de 2,15 lei începând cu 4 februarie
04.02.2026
09:41
590
Instructor auto recidivist, condamnat la 2 ani de închisoare pentru 1 000 de euro ceruți în schimbul unui permis de conducere
04.02.2026
09:09
730
Comisia Juridică a SUA acuză Bruxellesul că a cenzurat discursul politic și a influențat alegeri în Europa, inclusiv în România
04.02.2026
08:36
599
Horoscopul zilei 04.02.2026
Zelenski, rezervat față de dialogul dorit de Macron cu Moscova: avertizează că Putin vrea să umilească Europa și se teme doar de Trump
Justiția argentiniană cere Statelor Unite extrădarea lui Nicolas Maduro pentru crime împotriva umanității
Raportul Comisiei juridice contrazice acuzațiile de interferență rusă, dar documentele TikTok arată zeci de mii de conturi implicate în promovarea candidaților la prezidențialele din 2024
Miercuri frig, joi mai blând: vremea în Republica Moldova pe 05.02.2026
1 MDL
1 EUR
20.01
1 USD
16.94
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














