07:28:51 23.01.2026
Stiri

CÂT COSTĂ legumele şi fructele de import pe piaţa locală! De Paşti, preţurile s-au DUBLAT

Economie 17.04.2015 12:35 Vizualizări4806
CÂT COSTĂ legumele şi fructele de import pe piaţa locală! De Paşti, preţurile s-au DUBLAT

În timp ce preţurile la producţia agricolă autohtonă, cum ar fi cartofi, ceapă, varză albă, morcov și sfeclă roşie preţul a rămas acelaşi ca acum 2-3 săptămâni, la cea de import preţurile au crescut şi de 1,8 ori faţă de cât erau în perioada sărbătorilor pascale din 2014, arată datele Bursei Agricole „Agravista”.

Potrivit reprezentanţilor „Agroinform”, în ajunul sărbătorilor de Paşti, pe pieţele locale oferta de produse agricole este variată, însă cele mai diverse legume sunt de import. Se vând roșii, castraveți, vinete, ardei dulci, pere, dovlecei importați din Turcia, castraveți, ridiche de lună din România, căpșuni din Grecia, cartofi din Polonia, morcov din Ucraina și Polonia, produse citrice din Grecia, Turcia, Ecuador, Egipt. Produsele sunt de calitate înaltă, bine păstrate, ambalate în cutii de carton şi lemn, saci de plasă.

În perioada de referinţă, preţul de comercializare la producţia agricolă de import este în creştere. Astfel, roșiile din Turcia se vând la preţul de la 26 până la 45 de lei/kg, morcovul din Ucraina şi Polonia - la preţul de 6,5 - 9 lei/kg, cartofii din Polonia - la 3,5 - 5 lei/kg, castraveţii din România şi Turcia 30 - 55 de lei/kg, ardeii dulci din Turcia 45 - 50 lei/kg, căpşunele din Grecia şi Turcia 80 - 90 de lei/kg.

Varza timpurie crescută în Macedonia și România este vândută la preţul de 25 - 30 de lei/kg. Ridichea de lună de peste Prut era comercializată zilele acestea cu 25 - 30 de lei/kg. Comparativ cu perioada din ajunul sărbătorilor de Paşti din anul 2014 preţurile au crescut de 1,5 - 1,8 ori, iar faţă de acum 2-3 săptămâni - cu 15-20%.

Pe de altă parte, la producţia autohtonă, cum ar fi cartofi, ceapă, varză albă, morcov, sfeclă roşie, preţul de comercializare a rămas la nivelul ultimelor 2-3 săptămâni. Menţionăm că datele statistice arată că în martie preţurile la produsele alimentare au crescut cu 1,3% faţă de februarie curent.

Autor: Virginia Nica
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.96 1 USD 17.05 1 RON 3.92 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte