Câștig de cauză! O bază de odihnă din Ucraina a REVENIT în proprietatea R. Moldova
2770
Baza de odihnă „Mecita”, situată în localitatea Belgorod-Dnestrovsk din Ucraina, a revenit în proprietatea R. Moldova. Autoritățile de la Chișinău au obținut, la 14 decembrie curent, câștig de cauză într-un litigiu inițiat în statul vecin acum câțiva ani.
O instanță de judecată din Ucraina a declarat nulă tranzacţia de vânzare a bazei de odihnă „Mecita”, după ce autoritățile noastre au reușit să demonstreze că tranzacția produsă în 2012 a fost frauduloasă, fiind realizată cu mari încălcări de către administratorul de atunci al bazei de odihnă, care era angajat al Instituției de stat „Brănești” din cadrul Departamentului Instituţii Penitenciare.
„Procesul de judecată a fost tergiversat o perioadă îndelungată, iar în urma insistenţelor Ministerului Justiţiei Republicii Moldova, a mai multor demersuri adresate către Ministerul Justiţiei din Ucraina, altor organe de drept, dar şi solicitărilor procedurale în cadrul procesului de judecată realizate în toamna anului 2015, dosarul a fost soluţionat în favoarea Republicii Moldova”, se spune într-un comunicat de presă emis de Ministerul Justiției.
Autoritățile de la Chișinău aduc mulţumiri ucrainenilor pentru colaborare şi ajutorul acordat în apărarea drepturilor şi intereselor Republicii Moldova.
22.10.2021
12:29
9399
Ucraina va asigura FURNIZAREA neîntreruptă a gazelor naturale în R. Moldova
01.09.2021
15:58
6012
Ucraina NU cedează în fața autorităților separatiste de la Tiraspol. Mijloacele de transport cu numere TRANSNISTRENE, inclusiv cele de transportare a pasagerilor, întoarse din drum. La punctele de trecere au apărut și militari ÎNARMAȚI cu pistoale
17.05.2018
14:04
3522
IMAGINILE care au stârnit indignare. Ce face fiica de CINCI ani a unui deputat
10.05.2018
08:03
3334
Ungaria ACUZĂ Uniunea Europeană cu privire la Ucraina: „A TREIA lovitură”
25.04.2018
11:01
2794
România, alături de Rusia și Ucraina în TOPUL MONDIAL al transferurilor
16.04.2018
12:00
4735
R. Moldova ar putea părăsi CSI: „Prezența noastră în acest SUROGAT SOVIETIC e contraproductivă. Rămânerea ar fi un gest INAMICAL față de Kiev”
17.03.2018
19:01
2629
Alegeri Rusia // Ucraina nu PERMITE rușilor din țară să voteze
26.02.2018
17:02
3626
Reacţie ISTERICĂ a Ambasadei Rusiei după ce SBU a anunţat că a DEJUCAT atentate la şcoli româneşti din Cernăuţi
22.02.2018
14:30
2907
Cum a REACȚIONAT Moscova la mutarea militară decisivă a Ucrainei
05.02.2018
17:03
2555
Unde vrea să arunce ULTRANAȚIONALISTUL Jirinovski o BOMBĂ atomică
30.12.2017
19:08
2514
Luare de ostatici în Ucraina. 11 oameni, prizonieri ai unui bărbat care ar avea explozibili
22.12.2017
17:30
3946
FOTO // Cum arată singura femeie tanchist din armata ucraineană. Are doar 23 de ani
19.12.2025
19:56
51
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
124
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
229
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
266
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
485
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
366
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
318
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
356
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
496
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
461
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
412
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
462
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
429
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
618
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
517
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
448
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
502
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
442
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
474
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
477
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
543
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
543
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
594
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
587
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
782
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
792
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














