Stiri

„Castelul” de la Rudi

Turism 24.08.2013 14:12 Vizualizări

4462

Mănăstirea Rudi, amplasată într-un loc extrem de pitoresc, păstrează aerul Moldovei medievale

Adrian Rotaru

Ieșind din satul Rudi, localitate amplasată la 15 km de orășelul Otaci, şi dorind să vizitez complexul monahal, am coborât în răcoarea pădurii. Chiar la început de cale mi s-a deschis o imagine neobișnuită, una care te duce, imaginar, cu câteva secole în urmă...

Priveliștea

Un drum de ţară, un perete înalt în partea stângă şi stânci de piatră în partea dreaptă. O cotitură şi din nou un coborâș. În faţă, rămășițele unui pod. Un pod vechi, care parcă coboară de pe paginile cărților cu istorii despre regi şi prinţi. Drumul duce spre o potecă domoală și, mergând câteva sute de metri printre arborii ce formează parcă un zid de oșteni, se deschide o priveliște cu adevărat de nedescris. În față - un castel de toată frumusețea. Însă, în locul curtenilor pe care aștepți să-i zărești, vezi niște călugăriţe căutându-şi de treabă. Era o zi de sâmbătă și aici se făcea curăţenie. Unele maici aşterneau din nou ţoalele în Biserica „Sfânta Treime”, altele îngrijeau florile din faţa unei clădiri cu două nivele.

File de istorie

Ajungând la poarta mănăstirii, se apropie o maică şi mă conduce în interiorul castelului. Aici, într-o odaie mare cu pereţii doldora de icoane, la o masă înconjurată de rafturi cu cărţi, stătea maica stareţă, egumena Maria, răsfoind filele Bibliei. Anume dânsa ne-a povestit istoria acestui loc plin de credință. „Acest lăcaş a fost construit în 1777, pe timpul domnitorului Moldovei Alexandru Ghica-Vodă şi, cu binecuvântarea preasfinţitului episcop al Huşilor, Inochentie Chir, a devenit mănăstire de călugări. Primul stareţ a fost ieromonahul Macarie, urmat de Arsenie, Ionichie, Teofil. Localnicii leagă apariţia Bisericii „Sfânta Treime” şi a Mănăstirii Rudi de izvorul a cărui apă, se zice, poate face adevărate minuni. Deoarece aici veneau oameni de pretutindeni să-şi întremeze trupul, anume pe acest loc s-a decis edificarea unui templu pentru purificarea duhului. În 1828, călugării de aici au fost mutaţi la Mănăstirea Călărăşeuca, iar în locul lor au sosit maicile din Mănăstirea Sărătura, judeţul Hotin, cărora li s-a dat mult pământ arabil, păşuni, livada care se află în deal lângă pădure, via ce se întinde de la mănăstire până la Nistru şi pădure”, mi-a spus egumena Maria.

Ctitorii - frații Rudi

Potrivit analelor, ctitorii acestui lăcaş au fost fraţii Andronache şi Teodor Rudi, cărora le aparțineau pământurile acordate mănăstirii. Însă, la puțin timp după venirea călugăriţelor la Mănăstirea Rudi, prin 1835, moşia fraţilor a fost acaparată cu forţa de către un oarecare Mihail Bobuş, care, hain din fire, râvnea la pământurile mănăstireşti. Astfel, în scurt timp, între sfintele ziduri s-au mutat să trăiască apropiaţii lui Bobuş. Maicile s-au văzut nevoite să plece în alte mănăstiri. În 1846, Mănăstirea Rudi a fost oficial închisă. Se spune că localnicii l-au blestemat pe noul stăpân al moşiei, deoarece în scurt timp acestuia i-a murit fiica, apoi, una după alta, i s-au îmbolnăvit toate rudele. Timp de 75 de ani acest loc a rămas de izbelişte şi abia la 24 octombrie 1921 la Rudi s-a redeschis mănăstirea de călugări, în frunte cu stareţul Gherontie Guta. Acesta s-a străduit din răsputeri să reducă din pierderile provocate sfântului lăcaş. Între anii 1930-1935, aici a fost ridicată o şcoală de teologie.

Orfelinat și sanatoriu

Din 1940, când mănăstirea a fost închisă de sovietici, și până în anii ’90, pe acest teritoriu a funcţionat mai întâi un orfelinat, apoi – un sanatoriu pentru copii. În 1992, după o capitală şi costisitoare reparaţie, mănăstirea a început din nou să activeze. La început, aici au fost călugări. Apoi, în 1999, la Rudi au revenit călugăriţele. În prezent, în acest complex monahal slujesc 24 de măicuţe şi preotul Patrocle. Am mers să aprind o lumânare în incinta Bisericii „Sfânta Treime”. Aici dăinuia o atmosferă cu adevărat dumnezeiască, creată de încântătoarele picturi care înfrumuseţează pereţii bisericii, de mirosul de busuioc şi lumănări aprinse. Acest lăcaş este unul deosebit prin arhitectura sa care poartă amprenta bisericilor Moldovei medievale.

Icoana plină de mister

Privirea mi s-a oprit asupra unei icoane pictate într-un stil aparte. E o icoană veche. Maica Taisia îmi spune că aceasta este icoana Sfântului Proroc Ilie, are peste 200 de ani şi a fost dăruită cândva de un ctitor. Iar pe timpurile comuniştilor a fost păstrată pe ascuns de un locuitor al satului Rudi. Odată cu redeschiderea lăcaşului, icoana a fost întoarsă. În anul 2000, icoana le-a fost furată. „În vara anului 2000, cu câteva zile înaintea de a aduce laude Sfântului Proroc Ilie, într-o dimineaţă, una dintre călugăriţe a observat că lacătul de la Biserica „Sfânta Treime” a fost sfărâmat, iar din toate bunurile care erau în interior hoţii au furat numai această icoană. Mare a fost jalea noastră. Ore în şir am petrecut în rugăciune, tânguindu-ne că nu am putut-o păstra. abia spre seară, la mănăstire a venit un locuitor al satului din vecinătate, Pocrovca, aducându-ne-o înapoi”, susține maica Taisia. De la acest pocrovcean călugăriţele au aflat că, în acea zi, el împreună cu feciorul său strângeau nişte vreascuri în pădure. Dintr-un desiş a ieşit un om, speriat foarte tare, spunând că de ore întregi căuta să iasă din pădure, dar nu putea găsi drumul şi, după ce i-au arătat calea, a zbughit-o. Cei doi au rămas uimiți, mai ales că acel drumeţ se afla la numai câţiva metri de cărarea ce duce spre sat. Fiind curioşi să vadă ce l-a speriat aşa de tare, pocrovcenii au cercetat locul din preajmă şi, într-un desiş, au găsit icoana. Așa au adus-o la mănăstire, fără să afle ce s-a întâmplat cu adevărat.

Autor: