10:20:34 26.11.2025
Stiri

CARTOFII PRĂJIŢI: De ce efectul nociv pentu sănătate ar putea fi doar un MIT

Știri 28.09.2013 14:48 Vizualizări1120
CARTOFII PRĂJIŢI: De ce efectul nociv pentu sănătate ar putea fi doar un MIT

Cartofii prăjiţi, cunoscuţi pentru vehemenţa cu care sunt eliminaţi de nutriţionişti din orice dietă, s-ar putea să nu merite, de fapt, reputaţia de unul dintre cele mai nocive feluri de mâncare, scrie Mediafax.

În timp ce unele cercetări leagă mâncărurile prăjite de obezitate, atacuri de cord şi diabet, un studiu recent efectuat pe mai mult de 40 000 de adulţi din Spania a descoperit că persoanele care au consumat cele mai multe mâncăruri prăjite nu au prezentat un risc mai mare de afecţiuni cardiace sau moarte prematură, potrivit healthland.time.com.

Un alt studiu, de data aceasta realizat în rândul femeilor obeze, a descoperit chiar un efect benefic al mâncărurilor prăjite asupra nivelurilor de insulină.

O explicaţie posibilă a acestei inconsistenţe a rezultatelor este că studiile au variat în ceea ce priveşte tipurile de ulei şi grăsimi folosite la prăjit. Participanţii la studiul spaniol au utilizat, în principiu, uleiuri de măsline şi de floarea-soarelui, iar cei care au demonstrat apariţia unui beneficiu au consumat mâncare bogată în ulei de măsline extra-virgin. Pe de altă parte, cei care au participat la alte cercetări se poate să fi folosit substanţe de prăjit cu o mai mare probabilitate de a se rupe în grăsimi dăunătoare.

Tipul de ulei sau grăsime este doar unul dintre factorii care afectează caracterul sănătos al unui fel de mâncare prăjit. Alte posibilităţi includ modalitatea de prăjire, refolosirea sau nu a uleiului şi nivelul sării adăugate.

Un aspect important care trebuie luat în calcul este că tiparul de ansamblu al dietei contează cel mai mult. Oricât de sănătoasă ar fi modalitatea de gătire, cartofii prăjiţi nu vor face niciun bine atunci când sunt consumaţi ca parte dintr-un regim dominat de mâncăruri procesate sau produse fast-food.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
26.11.2025 08:20 263 Horoscopul zilei 26.11.2025
Top stiri
26.11.2025 08:20 231 Horoscopul zilei 26.11.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.81 1 USD 17.19 1 RON 3.89 1 RUB 0.22 1 UAH 0.41
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte