Cărțile despre epidemii, care au anticipat ceea ce trăim azi

Multe cărți despre pandemii din literatura universală se citesc azi ca niște ghiduri despre situația pe care o trăim. Găsim în ele cronologii, de la primele semne ale epidemiei, până la faza cea mai grea și apoi înapoi la normalitate. Învățăm din cărți că am mai trăit asta înainte. Și am supraviețuit. BBC enumeră câteva dintre titlurile de referință în literatură pe acest subiect.

Daniel Defoe, Jurnal din anul ciumei (1722)

Volumul Jurnal din anul ciumei al lui Daniel Defoe, despre ciuma bubonică din Londra, din 1665, ne oferă o cronologie detaliată a evenimentelor, care ne amintește de primele noastre reacții în fața vitezei de răspândire a epidemiei de coronavirus, scrie BBC într-o sinteză.

Cartea lui Defoe începe în septembrie 1664, când apar primele zvonuri despre întoarcerea molimei în Olanda. Urmează prima moarte suspectă în Londra, în decembrie, apoi, odată cu venirea primăverii, Defoe descrie cum anunțurile mortuare în parohii se înmulțesc amețitor. Până în luna iulie, Londra are reguli noi – reguli care sunt rutină în 2020, în timpul actualei carantine – ca de exemplu că „toate adunările publice, tavernele, berăriile și alte localuri publice sunt închise până la noi ordine”.

Defoe vorbește despre neglijența oamenilor care nu și-au făcut provizii și care au avut de suferit din cauza asta.

În august, epidemia devenise violentă, iar la începutul lui septembrie a atins punctul maxim, cu „familii întregi și chiar străzi întregi luate împreună de molimă”. În decembrie, răspândirea bolii se încheiase, cei mai mulți dintre cei care se îmbolnăviseră s-au vindecat și orașul se însănătoșea. Oamenii mergeau din nou pe străzi și îi mulțumeau lui Dumnezeu.

Albert Camus, Ciuma (1947)

Ciuma lui Albert Camus, în care orașul Oran din Algeria a fost închis mai multe luni din cauza ciumei (s-a întâmplat în secolul XIX), are de asemenea multe lucruri comune cu criza din zilele noastre.

Autoritățile locale sunt sceptice când apar primele semne ale molimei – șobolani morți pe stradă –, în vreme ce naratorul cărții, doctorul Bernard Rieux, se gândește la ce va urma: „N-am nicio idee ce mă așteaptă, sau cum se va termina. Deocamdată, știu doar atât: sunt oameni bolnavi care au nevoie de tratament”.

Iar la sfârșit este și o lecție pe care au învățat-o spupraviețuitorii ciumei: „Oamenii știu acum că, dacă există un lucru după care vor tânji mereu, și uneori îl vor și obține, acela este iubirea omenească”.

Katherine Anne Porter, Calule alb! Călărețule palid! (1939)

Descrierea vieții în vremea gripei spaniole din 1918, de către Katherine Anne Porter în nuvela Calule alb! Călărețule palid!, sună foarte familiar pentru noi, cei azi: „… toate teatrele și aproape toate magazinele și restaurantele sunt închise, pe străzi umblă doar cortegii funerare ziua și ambulanțe noaptea”, povestește Adam, unul din personajele cărții.

Autoarea însăși a fost aproape de moarte din cauza gripei. „Boala m-a afectat într-un mod foarte ciudat. Mi-a luat mult timp până să pot ieși din nou din casă și să revin la viața normală. Am fost alienate în cel mai pur sens al cuvântului”, a povestit ea într-un interviu pentru revista The Paris Review, în 1963.

Margaret Atwood, Anul potopului (2009)

Margaret Atwood descrie în Anul potopului o lume post-pandemică, în care cei mai mulți oameni au murit în urmă cu 25 de ani, din cauza „potopului uscat”, o molimă care „a traversat lumea ca și cum ar fi avut aripi” și a lăsat orașele fără viață.

Atwood surprinde sentimental izolării pe care îl trăiesc cei care au rămas vii. Toby, o grădinăreasă, scrutează zările de pe acoperișul casei. „Trebuie să mai fi rămas cineva în viață… nu poate fi ea singura de pe planetă. Trebuie să mai fie și alții. Dar sunt prieteni sau dușmani? Dacă vede vreunul, cum își dă seama?”

Ceea ce face ficțiunea ei atât de captivantă este că oamenii se confruntă împreună cu un inamic care nu aparține aceleiași specii. Aici nu există oameni buni și oameni răi, lucrurile sunt mult mai nuanțate. Fiecare personaj are aceleași șanse de a supraviețui sau nu.

Ling Ma, Dezbinare (2018)

Cartea este narată de Candace Chen, unul din cei nouă supraviețuitori ai imaginarei pandemii de febră Shen din 2011, care părăsesc New York-ul rămas fără infrastructură, internet, curent electric.

Tânăra se alătură unui grup care se îndreaptă către o suburbie din Chicago, unde vor să se instaleze într-un mall. Ei traversează un ținut locuit de cei care au febra Shen, un fel de zombie care mimează că sunt în viață până când se sting și mor.

Situația noastră în 2020 nu este nici pe departe atât de la limită ca cea din cartea lui Ling Ma, care explorează cel mai rău scenariu posibil. Ea descrie o lume post apocaliptică: cine va reconstrui comunitatea, cultura? Într-un grup pestriț de oameni care nu se cunosc, cine preia puterea? Cine stabilește ce religie se practică?

Emily St John Mandel, Station Eleven (2014)

Acțiunea nuvelei scriitoarei Emily St John Mandel are loc înainte, în timpul și după o pandemie pornită din Georgia, care a omorât 99% din populația globului. Pandemia începe în seara în care un actor care îl joacă pe Regele Lear moare pe scenă. Soția lui este autoare de benzi desenate SF, cu acțiunea petrecându-se pe o planetă denumită Stația 11 (Station Eleven).

Cine stabilește ce este arta?, se întreabă Mandel. Cum vom reconstrui lumea după asediul unui virus invizibil? Cum se vor schimba arta și cultura? Cum se va scrie despre pandemia pe care o traversăm? Cum se va scrie despre spiritul comunității, despre nenumărații eroi care se află printre noi? Sunt întrebări la care avem timp să ne gândim cât stăm în izolare și ne pregătim pentru lumea care va urma după pandemie.

Sursa: digi24.ro