Care este cel mai mare DEFECT al președintelui francez Emmanuel Macron, în opinia soției sale
2955
Sursa: unica.ro Brigitte Macron, soţia preşedintelui Franţei Emmanuel Macron, a acordat recent primul său interviu de la instalarea la Palatul Elysee, în care vorbește cu sinceritate despre statutul său și despre relația cu președintele francez.
De când cuplul Macron s-a instalat la Palatul Elysee, Prima Doamnă a impus o discreţie mediatică. A cerut ca în anumite deplasări să nu fie acompaniată de presă şi primeşte invitaţi la Palat fără să facă declaraţii ulterioare.
În cadrul interviului, femeia în vârstă de 64 de ani glumește fără complexe în legătură cu diferența de 24 de ani dintre ea și soțul ei: „Singurul defect al lui Emmanuel e că el este mai tânăr decât mine. Desigur, luăm micul dejun, eu cu ridurile mele, el cu o față proaspătă, dar așa se întâmplă“.
De fiecare dată când citesc poveşti despre noi am impresia că citesc despre un alt cuplu. Pentru că povestea noastră este foarte simplă. Iar dacă nu aş fi făcut această alegere, ar fi trecut viața pe lângă mine”, continuă cea care a fost profesoara de teatru a lui Emmanuel Macron, când el avea 16 ani și care mai târziu a divorțat pentru a se căsători cu el.
Această declarație vine la câteva luni după o altă declarație pe care a făcut-o în stilul ei realist, în momentul în care a fost întrebată cum s-a hotărât să își susțină soțul la alegerile prezidențiale. „Trebuia să o facă în 2017, pentru că până în 2022, problema lui va fi fața mea”, a fost răspunsul ei.
Interviul acordat ediției franceze a revistei ELLE intervine într-un moment destul de tensionat în Franţa, în contextul dezbaterilor referitoare la formalizarea rolului de Primă Doamnă pe care îl are soţia preşedintelui Republicii, rol care vine la pachet cu mai multe avantaje şi cheltuieli considerate acum incompatibile cu politicile promovate de Macron.
„Statutul meu va fi clarificat nu printr-o lege ci printr-o cartă în care se explică faptul că nu voi fi remunerată, vor fi precizate care sunt misiunile la care voi participa și de ce mijloace beneficiez. Ceea ce este important este ca totul să fie foarte transparent. Ca toate predecesoarele mele, îmi voi asuma rolul public, dar poporul francez va lua la cunoștință despre resursele materiale de care dispun. Vom publica întâlnirile și angajamentele mele pe site-ul prezidențial, astfel încât poporul francez să știe exact ce fac”, a explicat Brigitte Macron în acest prim interviu.
Nu în ultimul rând, soția lui Macron a vorbit și despre presiunea publică care i-a obligat pe amândoi să renunțe la a-i mai oferi ei, lui Brigitte, titlul oficial de Primă Doamnă a Franței, susținând că nu a fost foarte deranjată de această hotărâre: „Nu mă simt ca o Primă Doamnă. Aceasta este traducerea unei expresii americane, și nu-mi place”.
Sursa: unica.ro
22.11.2022
07:25
2559
Mesajul în limba ROMÂNĂ publicat de Emmanuel Macron aproape de miezul nopții: „Dragă Maia, puteți conta pe susținerea Franței”. Maia Sandu: „Inițiativa lansată de Franța, România și Germania este un umăr puternic și o dovada că nu suntem singuri"
23.01.2019
14:21
3605
VEDETE ȘI POLITICA // Tirada Pamelei Anderson la adresa lui Emmanuel Macron
06.10.2018
09:06
3030
Emmanuel Macron, omagiu în memoria lui lui Charlez Aznavour
08.08.2018
16:03
17312
FOTO // Brigitte Macron, viața de dinainte de Emmanuel
03.05.2018
07:03
5475
Preşedintele Macron, gelos pe soţia sa: „Coşmarul lui este să nu fie părăsit de Brigitte, să nu i-o fure alt bărbat”
18.03.2018
16:15
2416
„Planul ambiţios” pregătit de Franţa şi Germania pentru UE
27.01.2018
14:30
3093
DETALII necunoscute despre viața privată a lui Brigitte Macron
22.01.2018
14:19
3369
FOTO // Drama prin care a trecut Brigitte Macron, când s-a aflat că are o IDILĂ cu elevul ei adolescent
28.09.2017
18:02
2919
VIDEO // Brigitte Macron şi-a SCHIMBAT stilul vestimentar. Prima doamnă a Franţei, extrem de elegantă!
22.09.2017
12:40
2801
Macron, DEZVĂLUIRI despre relația cu Brigitte: Suntem împreună de decenii. E o parte din mine
21.09.2017
14:04
3544
FOTO // Ținuta cu care Brigitte Macron a făcut SENZAȚIE pe străzile din New York
20.03.2026
10:49
90
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
361
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
546
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
568
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
575
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
586
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
613
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
577
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
655
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
567
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
619
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
663
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
580
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
627
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
655
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
655
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
664
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
744
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
588
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
631
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
703
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
684
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
624
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
646
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
696
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














