EVOLUȚIE // Ce SALARII au fost achitate în Moldova în ultimii 100 de ani, raportate la valoarea leului în 2020
2929
Independența i-a prins pe moldoveni cu un salariu mediu lunar de 434 de ruble, ceea ce în valori reale era de trei ori mai puțin decât în anul 1982, maxima salarială din perioada sovietică. În 1993, salariul mediu din R. Moldova a atins minimul său și a constituit 31,2 lei lunar. De atunci, nominal, salariul a crescut de 252 de ori, însă în valori reale creșterea este de doar 5,2 ori. Restul a fost „mâncat” de deprecierea leului”, susține analistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, care a analizat evoluția lefelor primite de moldoveni în ultimii 100 de ani.
Potrivit lui Ioniță, în perioada 1920-1950, numărul de salariați raportat la numărul populației era infim de mic, astfel că salariul nu juca acel rol social pe care l-a avut după anul 1950.
„Salariul mediu lunar a înregistrat cea mai mare valoare în perioada sovietică, în anul 1982, când a constituit 146 de ruble sau 5 729 de lei la valoarea de azi a leului. După 1982, salariul nominal a continuat să crească. În 1990, el deja constituia 239,9 ruble, însă valoarea lui reală deja era mult mai mică. În perioada sovietică oficial nu exista inflație, însă în realitate lucrurile stăteau altfel”, spune expertul.
În perioada 1983-1988 a avut loc așa-numită „inflație ascunsă”, care se caracteriza prin deficitul de mărfuri. „Bani aveai, dar mărfuri deja nu prea erau. După 1985-1986, în statistica sovietică apar prețurile din piețe, care înregistrau creșteri considerabile, comparativ cu „stabilitatea de prețuri” din magazinele de stat. Deja indirect era posibil să estimezi devalorizarea rublei sovietice”.
Ioniță amintește că independența i-a prins pe moldoveni cu un salariu mediu lunar de 434 de ruble, însă în valoarea leului de azi el constituia doar 1 932 de lei sau de trei ori mai puțin decât în 1982.
„De fapt, înainte de prăbușirea URSS veniturile populației sovietice au scăzut în valori reale de trei ori. Minimul a fost atins în anul 1993, atunci când salariul mediu a constituit 31,2 lei lunar sau 1 528 de lei la valoarea leului de azi. În acel an R. Moldova a introdus valuta națională leul, care de atunci până în prezent s-a depreciat de 50 de ori. Astfel, salariul în 1993 a atins un nivel mai mic decât în 1945, însă este eronat să facem o comparație directă. Evident, nivelul de trai în 1993 era mult peste cel din 1945, deoarece populația avea case de locuit, apartamente mobilate, televizoare, frigidere. Majoritatea avea acces la utilități precum electricitate, încălzire centralizată, drumuri etc. Deci, salariul real era comparabil cu cel din 1945, dar oamenii, pe lângă salariu, aveau acces la diverse utilități, ceea ce făcea ca nivelul de trai să fie de câteva ori mai ridicat”, explică Ioniță.
După 1991 a urmat o perioadă lungă, când veniturile reale ale populației practic nu au crescut deloc: „Putem afirma că șase ani până la independență și nouă ani după independență, adică perioada 1985-1990, a fost cea mai proastă perioadă în istoria moldovenilor din punct de vedere al veniturilor salariale. Doar în anul 2014 salariul mediu din R. Moldova a depășit nivelul maxim din 1982 din URSS și a constituit nominal 4 090 de lei sau cea ce înseamnă 6 002 lei la valoarea de azi a leului”.
Potrivit expertului economic, în 29 de ani de independență salariul real al moldovenilor a crescut de 4,1 ori.
„Această creștere este mai mare decât în toată perioada sovietică de la 1945 până în 1982, când timp de 37 de ani salariul real a crescut de 3,7 ori. Însă, aici trebuie să menționăm că moldovenii au ieșit din URSS cu un salariu aproape egal cu cel cu care au intrat în URSS. Cele mai mari creșteri salariale ale moldovenilor, din toată istoria noastră, a avut loc în perioada 2001-2010, când timp de 10 ani salariul real a crescut exact de trei ori. În valori nominale, în această perioadă salariul a crescut de 7,3 ori, de la 408 lei lunar în anul 2000 la 2 721 de lei lunar în 2010.

Pe locul trei se află perioada curentă, 2016-2020, când salariul real a crescut cu 31%, iar în valori nominale creșterea a fost de 1,75 ori de la 4 538 lei lunar în 2015 la 7 950 de lei lunar în 2020. Cea mai mare scădere a veniturilor salariale ale moldovenilor a fost înregistrată în perioada 1983-1993, când timp de 10 ani veniturile reale ale populației au scăzut de 3,7 ori”, a conchis Ioniță.
18.04.2026
12:02
482
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
389
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
452
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
650
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
651
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
576
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
629
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
647
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
631
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
691
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
18.04.2026
12:02
470
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
382
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
448
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
644
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
645
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
573
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
626
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
643
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
627
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
688
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
726
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
673
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
670
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1298
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1036
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
881
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
900
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
883
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
908
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
811
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1077
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
855
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
812
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
966
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
973
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
Horoscopul zilei 18.04.2026
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














