Captură impresionantă de droguri psihotrope, în valoare de 2,5 milioane de lei, în Moldova și Ucraina: 10 persoane reținute în urma operațiunii.
2749
Procurorii PCCOCS, împreună cu ofițerii de Poliție, au anunțat o captură de peste 150.000 de pastile psihotrope evaluate la 2.500.000 de lei, într-o operațiune comună cu autoritățile din Ucraina și în colaborare cu Europol.
Pastilele, prezentate ca fiind „de slăbire”, conțineau de fapt un drog psihotrop. Operațiunea a dus la reținerea a 10 persoane în ambele țări, inclusiv a liderului rețelei de distribuire a drogurilor din Ucraina.
Printre persoanele arestate se numără și un cetățean moldovean în vârstă de 32 de ani, unul dintre capii organizației criminale. La cererea PCCOCS, acesta a fost reținut pentru 30 de zile pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.
Autoritățile moldovene investighează penal și o femeie de 45 de ani, care primea drogurile în Moldova livrate, prin poștă, din Kazahstan. Aceasta se află în stare de libertate, fiind mamă singură cu doi copii mici.
După primirea psihotropelor din Asia, bărbatul din Moldova, ulterior reținut, prelua drogurile și le transporta la Otaci. Aici, le înmâna unor femei din Ucraina, care aveau rol de curier.
Aceste femei depozitau pastilele într-o casă din Otaci. Ulterior, pachetele cu substanțe psihotrope erau lipite pe corp și transportate pe jos, peste graniță, spre Ucraina, prin Otaci.
În alte cazuri, bărbatul se ocupa personal de transportarea drogurilor, ascunzându-le în mașină. În Ucraina, pachetele erau preluate de bărbat, care le livra unei femei din Hmelnițk, responsabile cu gestionarea trimiterii poștale de psihotrope din Kazahstan în Moldova și distribuirea acestora în Ucraina.
În data de 19 aprilie 2025, în urma unei noi încercări de transportare a substanțelor psihotrope, curierii au fost reținuți în Ucraina. Au avut loc percheziții concomitente în ambele state, la domiciliile membrilor grupului criminal organizat.
Au fost confiscate peste 150.000 de pastile cu efect psihotrop, aparate de calcul, telefoane mobile utilizate pentru traficarea drogurilor, trei automobile utilizate la transportul substanțelor psihotrope, dar și bani proveniți din această infracțiune.
Investigațiile penale continuă în ambele state.
06.08.2026
00:34
05.08.2026
23:33
05.08.2026
23:08
05.08.2026
22:59
05.08.2026
22:57
05.08.2026
22:27
05.08.2026
21:51
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
05.08.2026
19:27
05.08.2026
23:33
05.08.2026
23:08
05.08.2026
22:59
05.08.2026
22:57
05.08.2026
22:27
05.08.2026
21:51
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
05.08.2026
19:27
05.08.2026
18:20
05.08.2026
18:16
05.08.2026
17:20
05.08.2026
17:02
05.08.2026
16:36
05.08.2026
16:27
05.08.2026
16:18
05.08.2026
15:29
05.08.2026
15:25
05.08.2026
15:07
05.08.2026
14:13
05.08.2026
14:02
05.08.2026
13:59
05.08.2026
13:53
05.08.2026
13:47
05.08.2026
13:38
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
















