Stiri

Liderii grupării Șor de la Ungheni și Soroca, pe mâna judecătorilor: Aproape 13 milioane de lei pentru a „obține puterea în stat prin mijloace ilegale”

Actualitate 30.12.2024 12:13 Vizualizări3811
Liderii grupării Șor de la Ungheni și Soroca, pe mâna judecătorilor: Aproape 13 milioane de lei pentru a „obține puterea în stat prin mijloace ilegale” Captură video
Poză simbol

Încă doi lideri teritoriali ai fostului partid „Șor”, declarat ilegal în R. Moldova, au ajuns pe banca acuzaților.

Este vorba despre despre președinții oficiilor teritoriale Ungheni și Soroca ale partidului condus de condamnatul Ilan Șor, învinuiți de complicitate la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat.

Procurorii anticorupție susțin ce cele două persoane ar fi primit și împărțit aproape 13 milioane de lei, în perioada iulie – octombrie 2022, cu scopul de „a obține puterea în stat prin mijloace ilegale” în interesul fugarului Șor, care este coordonat de serviciile speciale ruse.

„Învinuiții au acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de peste 3,2 milioane de lei în cazul președintei organizației teritoriale Ungheni, și aproximativ 9,7 milioane de lei, în cazul președintelui organizației teritoriale Soroca. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale. În cadrul urmăririi penale, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări speciale, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor președintei organizației Ungheni în valoare de peste 2 milioane de lei și asupra bunurilor președintelui organizației Soroca în valoare de peste 330 000 de lei”, informează Procuratura Anticorupție.

Învinuiții nu-și recunosc vina, iar cauzele penale au fost trimise pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Dacă vor fi găsiți vinovați, capii grupării Șor de șa Ungheni ți Soroca riscă amenzi de până la 92 500 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.38 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri