Când se văruiesc pomii, de fapt. Ce trebuie să faci neapărat înainte de a aplica varul. Secretul pe care îl știu doar grădinarii pricepuți
5573
Văruirea pomilor nu este doar pentru aspect, ci au și un rol foarte important atunci când vine vorba despre sănătatea acestora. Prin aplicarea varului pe trunchiul pomilor, aceștia vor fi protejați de ouăle depuse de insecte și de paraziții care se ascund în crăpăturile scoarței. Când se văruiesc pomii și cum trebuie să preparați varul, aflați în rândurile următoare.
Odată cu venirea primăverii, întreaga livadă trebuie curățată. Aici vorbim despre îndepărtarea frunzelor uscate, îndepărtarea crengilor căzute și alte resturi vegetale.
De asemenea, de regulă, tot primăvara se dau cu var pomii, după încheierea lucrărilor de tăiere și stropire, înainte ca pomii să înflorească și dăunătorii să intre în acțiune. Văruirea pomilor se mai poate face și toamna, după ce o mare parte din frunze au început să cadă.
Scopul principal al aplicării varului pe pomi este de a-i proteja de diferite boli și de dăunători. Odată aplicat varul pe trunchiul pomilor primăvara, aceștia sunt protejați inclusiv și pe timpul verii. Văruirea pomilor reduce riscul de apariție a lichenilor și mușchilor.
Totodată, un alt scop al văruirii pomilor primăvara este cel estetic. O livadă este mult mai frumoasă dacă pomii sunt văruiți și au un aspect curaj și îngrijit.
Experții recomandă efectuarea lucrării când afară sunt temperaturi pozitive, de cele mai multe ori începând cu luna martie. Văruirea trebuie făcută doar după ce pomii au fost tăiați.
Înainte de a aplica varul pe trunchiul pomilor, trebuie să începem prin curățarea scoarței de pe trunchi. Putem face acest lucru folosind o perie de sârmă sau de plastic, însă nu trebuie să fie foarte aspră. Cu ajutorul periei vom înlătura scoarța uscată și o parte din ouăle depuse de insecte.
Un lucru important pe care trebuie să-l luați în considerare este faptul că trebuie să curățați pomii cu o zi înainte de aplicarea varului. După ce ați curățat pomii, resturile se adună și pot fi arse.
Varul pentru pomi trebuie pregătit în aceeași zi în care văruiți pomii. Văruirea este recomandată să fie efectuată a doua zi după curățarea scoarței pomilor.
Aplicarea varului se poate face se poate face cu o pensulă mai mare. De asemenea, puteți folosi și un trafalet, în cazul în care trunchiurile pomilor sunt mai mari.
Văruirea începe din partea de sus, sub primele ramuri care formează coroana pomului. Se continuă văruirea în jos, până la baza pomului, iar acolo unde nu reușiți să ajungeți bine, puteți aplica varul prin stropire.
Este indicat să aplicați minim două straturi de var pe fiecare pom pentru ca trunchiul să fie acoperit. Lucrarea trebuie începută de dimineață, într-o zi cu soare, pentru ca varul să se usuce până seara.
Indiferent dacă alegeți să văruiți pomii primăvara sau toamna, rețeta pentru var este aceeași. Veți avea nevoie de următoarele:
- 50 de grame de aracet pentru aderență mai bună;
- 2-3 kilograme de var stins;
- 10 litri de apă;
- 250 grame de sulfat de cupru sau 100 grame sare grunjoasă.
Pentru început, punem varul stins, aracetul și sulfatul de cupru sau sarea în cei 10 litri de apă. Amestecăm până când obținem o pastă omogenă, iar apoi putem aplica varul pe pomi.
Pentru ca varul să reziste mai mult timp, văruirea se poate face cu o pastă din caolin, la care se adaugă balegă proaspătă de vadă și apă de ploaie, apoi silicat de sodiu. Se folosesc circa 2 litri de silicat de sodiu la 100 de litri de pastă de caolin.
0
Cum ne arată șase alegători fictivi adevărata față a rețelelor sociale înainte de scrutinul pentru Senedd
31.03.2026
08:15
219
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
292
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
460
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
30.03.2026
22:06
642
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
451
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
575
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
537
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
578
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
550
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
31.03.2026
08:15
170
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
285
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
455
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
30.03.2026
22:06
638
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
449
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
573
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
534
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
575
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
547
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
597
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
556
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
559
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
628
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
565
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
591
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
536
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
527
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
549
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
935
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
587
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
607
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
939
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
785
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
869
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
739
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
Horoscopul zilei 31.03.2026
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














